Foto Traian Dorz

După cele două zile Isus a plecat...

Traian Dorz - Hristos - Izvorul nostru

După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileia.
Ce fericite clipe se trăiesc în locul unde toate sufletele sunt credincioase.
Iar prezența Mântuitorului este puternică și luminoasă în mijlocul lor.
Totdeauna clipele petrecute acolo sunt pline de bucurie și binecuvântare,
iar amintirea lor umple totdeauna inima de înviorare și ochii de lacrimi.
Zilele acelea sunt așa de scurte
și trec așa de repede,
- dar amintirea lor rămâne neuitată pentru toată viața.
Cam așa trebuie să fi fost cele două zile petrecute de Domnul cu ucenicii Săi în Siharul din Samaria.
Ce bine facem dacă atunci când Domnul vine la noi, lăsăm totul la o parte și ca Maria stăm la picioarele Lui ascultându-L!
Căci în curând vine ziua să plece
și după aceea cine știe când va mai veni din nou. Sau dacă noi vom mai fi atunci!
O Doamne Isuse,
Te rugăm să ne dăruiești o inimă care totdeauna să Te asculte cu bucurie
și să Te primească cu drag.
Dar în zilele deosebite, când Tu ne cercetezi deosebit, ajută-ne să prețuim prezența Ta la noi în chip sărbătoresc și fericit,
căci aceasta va fi tot ce vom putea avea mai de preț pe pământ și în cer: Prezența Ta.
Amin.
Articol 90 din 114
Folosește săgețile ← → pentru navigare