E sărbătoare până-n cer

şi cântă-ntreaga zare

când se dărâmă-un gard de fier

şi creşte-un câmp de floare.

E sărbătoare când un rău

se duce pe vecie

şi de ridică-n locul său

un sfânt şi-o bucurie.

E sărbătoare când sfârşesc

suspinul şi-ngrozirea

şi-n locul lor se nasc şi cresc

cântarea şi iubirea.

E sărbătoare şi cules

când silnicia piere

şi cei ce-au plâns prelung reies

din noapte spre-nviere.

E sărbătoare-n clipa când

sfârşeşte-o depărtare

şi după ani şi ani plângând

soseşte-o-mbrăţişare.

E sărbătoare când, duios,

cei dragi cu noi s-adună,

- dar cea mai mare-i când Hristos

cu-un suflet se cunună!

Când ai rupt tu părtăşia şi-ascultarea cu Isus

ţi-ai rupt puntea ce din moarte la viaţă te-ar fi-adus

ţi-ai stins unica lumină ce te-ar fi scăpat din munci

şi-nchizi cea din urmă uşă - unde vei mai bate-atunci?