Din pricina aceasta, a ieșit zvonul printre frați că ucenicul acela nu va muri deloc.
Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci:
Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție?
Nu greșim decât atunci când nu suntem destul de atenți.
Dacă am lua totdeauna cât de bine seama la voia lui Dumnezeu, la Cuvântul lui Hristos și la călăuzirea Duhului Sfânt - n-am greși niciodată.
Pentru că voia lui Dumnezeu este clară, Cuvântul lui Hristos este limpede, călăuzirea Duhului Sfânt este desăvârșită.
Oricine are o smerenie adevărată, o minte ascultătoare și o voință supusă, va înțelege ușor, va ști deslușit și va putea totdeauna s-o împlinească întocmai.
De aceea în toată umblarea cu Dumnezeu și în toate problemele frățești, ucenicul adevărat trebuie să umble cu cea mai mare băgare de seamă, spre a nu greși și a nu strica Cuvântul Cel Sfânt (2 Cor. 4, 2).
Ucenicule și frate, chiar dacă ai fi foarte apropiat lui Isus,
chiar dacă ai mulți ani de umblare cu El,
chiar dacă ai fi suferit multe necazuri din pricina Numelui Său,
chiar dacă ai fi făcut multe declarații și lucrări frumoase și lăudate pentru Domnul,
- fii totuși cu cea mai mare atenție, asupra ta însuți și asupra cuvântului pe care îl spui altora (1 Tim. 4, 16).
Fii foarte atent, de fiecare dată, asupra Cuvântului Sfânt și cercetează cu bună luare-aminte gândul Domnului din Cuvântul Său.
Nu interpreta nici un Cuvânt al Sfintelor Scripturi, până n-ai meditat cu grijă și cu rugăciune asupra Lui, spre a-I înțelege limpede înțelesul acela pe care îl are, și nu acela pe care nu-l are. Și i l-ai vrea tu.
Ca să nu se spună cândva - și despre cuvintele pe care le spui tu:
- Isus nu zisese așa!
Din pricina că unii ucenici au înțeles greșit cuvintele lui Isus, au ieșit și mai ies încă atâtea zvonuri false, atâtea păreri diferite, atâtea crezuri dezbinătoare în Biserica Creștină, în adunările frățești, pe tot lungul veacurilor, până astăzi.
Nu spunem că toți cei care au pornit un zvon nou, ar fi fost niște răuvoitori. Dar nici unul, dacă s-ar fi gândit mai bine ce nenorociri poate aduce zvonul lui, sigur că nu l-ar fi răspândit.
Sigur că mai degrabă și-ar fi mușcat limba cu care l-a vorbit, sau și-ar fi tăiat mâna cu care l-a scris, decât să-l răspândească printre frați. Dacă s-ar fi gândit mai bine ce dezbinări vor ieși din zvonul lui.
Să ne gândim numai la câte nenorociri au ieșit din actul dezbinării din Biserica Creștină de la anul 1054 când ea a fost sfâșiată în două fără milă de la Apus spre Răsărit, din pricina celor două zvonuri.
Cu câte lupte și ură și otravă și grozăvie, au zdrobit și au nefericit nenumărate suflete și bunuri scumpe lui Hristos, necugetații aceia care s-au grăbit atunci să dezbine.
Să ne gândim apoi ceva mai târziu la zvonurile care s-au ridicat odată cu ivirea protestantismului! Înverșunarea pe care au adus-o aceste zvonuri atât de-o parte cât și de alta a taberelor creștine, au nimicit din Biserica lui Hristos de mii de ori mai multe vieți și bunuri, de câte au putut nimici înainte toți prigonitorii păgâni laolaltă!
Și să ne gândim chiar acum, la câte zvonuri noi au mai ieșit și mai ies încă, printre frați, toate scornite de ispititorul, prin ucenicii care nu sunt destul de conștienți de marea răspundere pe care și-o iau, asupra sufletului și veșniciei lor, denaturând înțelesul Cuvântului Sfânt, interpretând greșit și dezbinător gândul Domnului, ridicând partide, făcând despărțiri, iscând neînțelegeri, înveninând suflete, împărțind adunări, semănând vrajbe printre frați. Toate acestea numai din interpretări și din zvonuri. Omul schimbă orice, numai să nu-și schimbe inima. Leapădă orice numai să nu se lepede de sine însuși. Și atunci zvonul lui face partidă. Ambiția lui dezbinare.
Din aceste zvonuri, poate cu o intenție bună la început, au ieșit și ies încă, valuri tot mai mari de foc și de venin printre frați! O, dacă s-ar fi gândit bine cei care le-au pornit prima dată, ce va ieși din ele!
O, dacă s-ar gândi bine oricine scoate și acum o interpretare deosebită și nouă printre frați! Dacă s-ar gândi cât rău și nu bine va duce și va aduce zvonul lui!
Nu putem aduce o părere deosebită și să nu iese o dezbinare!
Acesta este gândul lui Hristos: unitatea în învățătură, în credință, în vorbire, în umblare, unitate în răbdare, în blândețe, în bunătate, în iertare, în dragoste a fiecăruia cu toți.
Dacă este să luptăm împotriva cuiva, să vorbim împotriva cuiva, să ne împotrivim contra cuiva, - acela să fie păcatul și nu învățătura. Căci învățătura n-a fost și nu este rea. Răul a fost numai păcatul îngâmfării sau a neștiinței celui ce s-a grăbit cu zvonul, cu interpretarea deosebită, cu ruperea credinței fraților.
Rău este numai păcatul neascultării de învățătura și credința dintâi. Păcatul celor care nu trăiau și nu trăiesc în curăția și porunca învățăturii. Păcatul a fost, și va fi, până la sfârșit, singurul vrăjmaș și singurul rău al învățăturii. Rău au făcut învățătorii care au trăit în păcat, dar tot așa de rău au făcut și cei care au învinuit învățătura de păcatul învățătorilor. Și în loc să se ridice împotriva lor, - s-au ridicat împotriva ei.
Iată dovada că au păcătuit împotriva Adevărului toți cei care s-au ridicat contra învățăturii: fiecare dezbinător a fost pedepsit cu dezbinare.
Primul care a dezbinat, a fost dezbinat și el curând. Alți dezbinători s-au ridicat din sânul său, dezbinându-l pe el.
Aceștia, la rândul lor, au fost pedepsiți prin alții... Și așa mereu până azi...
Greu este până se despică tulpina în două, căci după aceea, împărțirea ei se face din ce în ce mai ușor și în fărâme tot mai mici.
Greu este până reușește diavolul să facă o spărtură, căci după aceea, lesne și-o lărgește el.
Și mai iată o dovadă că nu o învățătură nouă trebuie, ci o pocăință nouă:
- Fiecare învățătură nouă care susține că este adevărul absolut, - nu numai că a fost curând tăgăduită de altele, dar și a căzut în păcatele acelea pentru care le condamnase pe cele vechi.
Ba încă uneori în păcate și mai mari.
Astfel că, în afară de răul dezbinării și de mulțirea urii dintre frați, n-a mai adus până la urmă nimic altceva nou învățătura nouă decât păcate noi.
Noii credincioși nu se deosebesc de cei vechi decât prin noua ură confesională și prin noile forme de cult care îi tot dezbină pe oameni. Iată dovada că toate acestea nu pot fi de la Dumnezeu ci prin roadele lor se dovedesc a fi de la vrăjmașul lui Hristos, căci Dumnezeu a vrut unitatea alor Lui și nu dezbinarea lor.
Toate celelalte păcate îi unesc pe oameni, îi uniformizează. În toate ajung până la urmă la fel. Numai păcatul din credință și din învățătură, nu-i mai duce niciodată la unitate.
O, încă odată: nu vă încărcați conștiința în fața lui Dumnezeu, cu marea vină a răspândirii de zvonuri, de învățături și de interpretări noi printre frați, din Cuvântul Sfânt.
Căci acestea vor aduce totdeauna mare rău, iar pentru răul acela veți fi odată judecați și pedepsiți voi care le-ați scos!
Gândiți-vă ce vor zice în Ziua Judecății cei care au făcut primele dezbinări în Biserica Creștină când vor vedea cât rău a ieșit prin veacuri din moțiunea pornită de ei cândva, într-un moment nefericit, dar nereparat.
O Mare și Înfricoșat Dumnezeu și Judecător Isus Hristos,
Tu care Ți-ai dat Sângele Tău pentru a-Ți strânge într-un Singur Trup pe toți fiii Tăi cei risipiți, - îngrozește-i cu toată dreapta osândă care îi așteaptă, pe toți cei care păcătuiesc împotriva unității frățești! Fă-i să vadă cutremurați că nu există nici o dezvinovățire pentru păcatul dezbinării frățești acum și în vecii vecilor.
Și învață-ne pe toți să ne ridicăm numai contra păcatului, în primul rând din noi înșine. Apoi și a celui dintre noi, și nu contra învățăturii. Nu învățătura e rea - ci inima.
Astfel va fi păstrată unitatea și nimicit răul. Nu nimicită ea și păstrat el.
Amin.
+
Fă jug vorbirii tale, iar limbii tale cheie
o sită totdeauna la gura ta să steie
întâi să cerni cuvântul, apoi să-l scoți afară
- adesea ochiul te-arde și gura te omoară.