Și eu am văzut lucrul acesta și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.
Nici o mărturie nu poate avea putere și crezare, dacă nu se întemeiază pe aceste cuvinte: Eu am văzut!...
Căci cine n-a văzut el însuși, cu ochii lui, ceea ce susține - nici el nu poate fi convins deplin. Și nu poate convinge nici pe alții. De ce oare atâtea predici sunt lipsite de putere de viață? De ce atâția predicatori vorbesc zadarnic, dacă nu chiar stricător sufletelor și adevărului?
De ce cuvintele lor nu mișcă pe nimeni și nu rodesc nimic bun în nimeni?
Cred că din cauză că ei înșiși n-au văzut ceea ce spun altora.
Mărturisirea lor nu se bazează pe experiența personală cu Hristos, ca a apostolilor Domnului. Și ca a sfinților Săi slujitori, care spuneau: Ce am văzut cu ochii noștri, ce am auzit cu urechile noastre, ce am pipăit cu mâinile noastre, aceea vă mărturisim (1 Ioan 1, 1)...
- ci mulți spun niște predici ca o poezie învățată pe dinafară, sau citită din cartea altora,
ori auzită de la alții, ori ticluită după închipuiri și visuri fără nici o atingere a lor personală de Domnul.
Pe aleșii Săi Domnul îi trece prin multe încercări și experiențe în lume, nu numai pentru a-i verifica, a-i curăți și a-i învăța, - ci mai ales pentru că El, având nevoie de ei ca de niște mărturisitori în lume, ei au nevoie să se încredințeze personal de adevărul pe care trebuie să-l mărturisească cu putere celui deplin convins, a celui ce a văzut cu ochii lui.
Iar ei nicăieri nu-L vor putea cunoaște cu adevărat pe Isus, ca în mijlocul valurilor și al încercărilor.
Cum ar fi putut oare mărturisi sfinții apostoli despre Mântuitorul că este Dumnezeu, dacă n-ar fi fost în primejdia morții noaptea pe marea furtunoasă și strigându-L îngroziți, - n-ar fi văzut cum El poruncește, stăpânitor, mării și vântului puternic, iar ele I se supun?
Sau dacă nu L-ar fi văzut Înviind din morți sub privirile lor înspăimântate?
Sau dacă nu L-ar fi văzut alungând demonii, cu cuvinte de Stăpân temut?
Sau dacă nu L-ar fi văzut cu ochii lor, atingându-Se de leproșii putrezi și vindecându-i, fără să I se întâmple Lui, nimic,
sau umplând inimile lor de bucuria și de puterea pe care nimeni nu le-a mai putut tulbura?
- sau privindu-L Înviat și Biruitor, după ce Îl văzuseră (cu inimile zdrobite de întristare) mort și înmormântat?
Dragul meu frate, tu trebuie să crezi ceea ce spui! Pentru ca să fii crezut apoi și tu de alții!
Iar ca să te convingi, ca să crezi cu adevărat, trebuie să fii și tu dus acolo, acolo unde poți vedea aceste lucruri.
De aceea trebuie să treci și tu prin nenorociri, ca strigând și cerșind ajutorul Domnului,
să te convingi că El este și că răspunde.
Pentru că va trebui să mărturisești. Iar când va trebui să mărturisești, atunci să poți spune oricui și cu orice preț: eu am văzut!
Trebuie să treci prin locuri grele și pentru că pe acolo sunt acei care mereu au nevoie de îmbărbătare - ca să nu se piardă.
Și nimeni nu le poate da o așa încurajare ca acela care poate, lângă ei să spună: eu am văzut! Eu am trăit ceea ce vă spun!
O astfel de mărturisire are în ea însăși încredințarea adevărului.
Iar cei care aud, vor veni și ei la Hristos, convinși de puterea și de experiența ta.
Căci dincolo de cuvinte, oamenii simt dacă tu crezi ce le spui, sau nu,
simt dacă tu Îl cunoști pe Hristos și dacă trăiești ceea ce le predici, sau nu.
O, Doamne Isuse, Domnul și Dumnezeul nostru Cel Atotputernic și Adevărat,
Te rugăm dăruiește Evangheliei Tale mărturisitori cu o puternică experiență sfântă cu Tine,
pentru ca tot ce vor vorbi despre Tine, să izvorască dintr-o deplină și neclintită încredințare personală,
spre a putea zidi în cei care îi ascultă o credință nezdruncinată în Tine și în Adevărul Tău.
Iar dacă pentru o astfel de credință e nevoie ca slujitorii Tăi să fie și ei trecuți prin încercări, nu-i lipsi de acest dar Doamne Isuse (1 Cor. 4, 9-13; 15, 30-31),
pentru ca în focul acestor încercări primind neclintita încredințare despre Dumnezeirea Ta, să Te poată mărturisi apoi tuturor acelora care au nevoie de un așa Dumnezeu
și de niște astfel de propovăduitori ai Tăi.
Amin.