Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.
Nici o mărturie nu poate avea putere şi crezare, dacă nu se întemeiază pe aceste cuvinte: Eu am văzut!...
Căci cine n-a văzut el însuşi, cu ochii lui, ceea ce susţine - nici el nu poate fi convins deplin. Şi nu poate convinge nici pe alţii. De ce oare atâtea predici sunt lipsite de putere de viaţă? De ce atâţia predicatori vorbesc zadarnic, dacă nu chiar stricător sufletelor şi adevărului?
De ce cuvintele lor nu mişcă pe nimeni şi nu rodesc nimic bun în nimeni?
Cred că din cauză că ei înşişi n-au văzut ceea ce spun altora.
Mărturisirea lor nu se bazează pe experienţa personală cu Hristos, ca a apostolilor Domnului. Şi ca a sfinţilor Săi slujitori, care spuneau: Ce am văzut cu ochii noştri, ce am auzit cu urechile noastre, ce am pipăit cu mâinile noastre, aceea vă mărturisim (1 Ioan 1, 1)...
- ci mulţi spun nişte predici ca o poezie învăţată pe dinafară, sau citită din cartea altora,
ori auzită de la alţii, ori ticluită după închipuiri şi visuri fără nici o atingere a lor personală de Domnul.
Pe aleşii Săi Domnul îi trece prin multe încercări şi experienţe în lume, nu numai pentru a-i verifica, a-i curăţi şi a-i învăţa, - ci mai ales pentru că El, având nevoie de ei ca de nişte mărturisitori în lume, ei au nevoie să se încredinţeze personal de adevărul pe care trebuie să-l mărturisească cu putere celui deplin convins, a celui ce a văzut cu ochii lui.
Iar ei nicăieri nu-L vor putea cunoaşte cu adevărat pe Isus, ca în mijlocul valurilor şi al încercărilor.
Cum ar fi putut oare mărturisi sfinţii apostoli despre Mântuitorul că este Dumnezeu, dacă n-ar fi fost în primejdia morţii noaptea pe marea furtunoasă şi strigându-L îngroziţi, - n-ar fi văzut cum El porunceşte, stăpânitor, mării şi vântului puternic, iar ele I se supun?
Sau dacă nu L-ar fi văzut Înviind din morţi sub privirile lor înspăimântate?
Sau dacă nu L-ar fi văzut alungând demonii, cu cuvinte de Stăpân temut?
Sau dacă nu L-ar fi văzut cu ochii lor, atingându-Se de leproşii putrezi şi vindecându-i, fără să I se întâmple Lui, nimic,
sau umplând inimile lor de bucuria şi de puterea pe care nimeni nu le-a mai putut tulbura?
- sau privindu-L Înviat şi Biruitor, după ce Îl văzuseră (cu inimile zdrobite de întristare) mort şi înmormântat?
Dragul meu frate, tu trebuie să crezi ceea ce spui! Pentru ca să fii crezut apoi şi tu de alţii!
Iar ca să te convingi, ca să crezi cu adevărat, trebuie să fii şi tu dus acolo, acolo unde poţi vedea aceste lucruri.
De aceea trebuie să treci şi tu prin nenorociri, ca strigând şi cerşind ajutorul Domnului,
să te convingi că El este şi că răspunde.
Pentru că va trebui să mărturiseşti. Iar când va trebui să mărturiseşti, atunci să poţi spune oricui şi cu orice preţ: eu am văzut!
Trebuie să treci prin locuri grele şi pentru că pe acolo sunt acei care mereu au nevoie de îmbărbătare - ca să nu se piardă.
Şi nimeni nu le poate da o aşa încurajare ca acela care poate, lângă ei să spună: eu am văzut! Eu am trăit ceea ce vă spun!
O astfel de mărturisire are în ea însăşi încredinţarea adevărului.
Iar cei care aud, vor veni şi ei la Hristos, convinşi de puterea şi de experienţa ta.
Căci dincolo de cuvinte, oamenii simt dacă tu crezi ce le spui, sau nu,
simt dacă tu Îl cunoşti pe Hristos şi dacă trăieşti ceea ce le predici, sau nu.
O, Doamne Isuse, Domnul şi Dumnezeul nostru Cel Atotputernic şi Adevărat,
Te rugăm dăruieşte Evangheliei Tale mărturisitori cu o puternică experienţă sfântă cu Tine,
pentru ca tot ce vor vorbi despre Tine, să izvorască dintr-o deplină şi neclintită încredinţare personală,
spre a putea zidi în cei care îi ascultă o credinţă nezdruncinată în Tine şi în Adevărul Tău.
Iar dacă pentru o astfel de credinţă e nevoie ca slujitorii Tăi să fie şi ei trecuţi prin încercări, nu-i lipsi de acest dar Doamne Isuse (1 Cor. 4, 9-13; 15, 30-31),
pentru ca în focul acestor încercări primind neclintita încredinţare despre Dumnezeirea Ta, să Te poată mărturisi apoi tuturor acelora care au nevoie de un aşa Dumnezeu
şi de nişte astfel de propovăduitori ai Tăi.
Amin.