
Eu nu gonesc pe nimeni...
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
Eu nu gonesc pe nimeni oricât e de sărac
cu drag îl chem la masă să ospăteze-n voie
nu mă feresc de zdrenţe ci frate drag mă fac
cu cei ce n-au pe nimeni şi sufăr în nevoie.
Eu nu gonesc pe nimeni din câţi îmi cer sălaş
mi-mpart cu ei căldura şi locul de hodină
nu-ntreb că nevoiaşul mi-a fost sau mi-e vrăjmaş
chiar când mi-e gol hambarul l-aşez la masă plină.
... Dar Dumnezeu, El Însuşi, a poruncit să dai
afară mincinosul şi-n graba cea mai mare
căci altfel el ucide şi-ţi fură tot ce ai
- la viperă şi fiară nu-i milă nici cruţare.