
Eu Doamne nu ştiu dacă...
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
Eu Doamne nu ştiu dacă şi-alte
cărări mai duc la Cer vreodată
dar ştiu pe-aceea ce de veacuri
e Calea Ta adevărată!
Eu nu ştiu dacă şi-alte case
sunt de-ale Tale, cum le spune
dar ştiu pe-aceea ce de veacuri
e Casa Ta de rugăciune!
Eu nu ştiu dacă cei ce altfel
mărturisesc şi cred şi-nvaţă
vor mai ajunge şi în ce fel
să vadă veşnica viaţă.
Dar ştiu că cei ce-nvăţătura
de la-nceput o ţin întruna
făgăduinţa mântuirii
deplin o au pe totdeauna.
Dar dacă nu ştiu celelalte
cărări ce duc la Cer vreodată
eu vreau mereu să merg pe-aceea
ce-o ştiu că este-adevărată.
Şi dacă nu ştiu alte case
de-a Tale, chiar dacă le spune,
eu nu mă las de-aceea care
e Casa Ta de rugăciune!