El este Acela care vine după mine, - și care este înaintea mea;
eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui.
Cu cât un martor al lui Hristos va purta o solie mai aleasă și mai strălucită, cu atât el însuși își va recunoaște și își va mărturisi mai mult nevrednicia sa. Și chiar prin asta, se va arăta vrednic. După cum unul care se pretinde a fi un vestitor al lui Hristos, închipuindu-se prea vrednic, cu atâta își va dovedi nevrednicia. Cu cât cineva poartă un conținut mai de valoare, cu atâta va fi mai modest și mai tăcut.
După cum cu cât poartă cineva un mai mare gol lăuntric, va face mai mult zgomot în jurul său, ca butoiul gol sau căruța goală... Cel care duce aur, merge tăcut. Cel cu adevărat vrednic, nu se va lăuda cu aceasta, niciodată. Cine se laudă, acela nu este, iar cine este, acela nu se laudă.
Ioan Botezătorul a fost totdeauna mare, dar niciodată ca atunci când a spus: nu sunt vrednic.
Sfântul Pavel a fost totdeauna mare, dar niciodată ca atunci când a spus: sunt cel dintâi dintre păcătoși (1 Tim. 1, 15-16).
În măsura în care și ucenicul se crede ceva și cineva, scade prețuirea Stăpânului său.
Partea pe care ucenicul și-o ia pentru sine, este o nedreptate și un jaf făcut împotriva Stăpânului său.
Dumnezeu, și pentru aceea Își alege mereu tocmai vasele cele mai slabe, sau mai conștiente de slăbiciunile lor omenești, pentru ca tot meritul și toată slava să se vadă, sau să se arate că sunt, numai a lui Dumnezeu. Numai a harului Său și ale Iubirii Sale. După cum și sunt într-adevăr.
Dar robul care își oprește, sau își pretinde, pentru sine chiar și numai ceva din meritul acestor lucruri, este un hoț care își fură Stăpânul de ceea ce este numai al Său.
Precum pe de altă parte și robul care face ca toată slava, tot meritul și toată mulțumirea să se îndrepte numai spre Stăpânul său, se face vrednic de o înaltă prețuire și cinste.
Și înaintea Domnului și înaintea noastră.
Aceasta cu atât mai mult atunci când el însuși se socotește mai nevrednic de ea.
Pentru că chiar atunci o și primește.
Doamne Isuse,
noi într-adevăr nici unul nu suntem vrednici și n-avem nici un merit, afară de acela că am deschis inima noastră spre a Te primi pe Tine, și ne-am deschis buzele noastre spre a Te vesti pe Tine. Tot meritul pentru tot ce ai făcut în noi și în lume, se datorește numai Ție.
Te rugăm dăruiește-ne mereu o minte sănătoasă și o inimă smerită, până la sfârșitul vieții noastre,
iar prin viața și mărturisirea noastră să facem ca cea mai mare slavă să-Ți fie adusă de către toți numai Ție și numai Numelui Tău Sfânt pentru toate, căci numai Tu ești vrednic de toată slava, cinstea și închinăciunea noastră a tuturor și totdeauna.
Amin.