Evanghelia de duminică: a tuturor Sfinţilor

În duminica de acum, biserica a pus prăznuirea tuturor sfinţilor, de aceea se citeşte o Evanghelie ce spune despre viaţa cea trăită în retragere, în sfinţenie şi jertfire pentru Domnul (această Evanghelie o puteţi citi în Noul Testament la Matei 10, 32-37 cu continuare la Marcu 10, 28-31). Dar nu cumva să credem că această Evanghelie ar fi numai a sfinţilor şi grăieşte numai lor; ea este şi a noastră. Fiecare creştin trebuie să trăiască o viaţă de sfinţenie; prin sfinţenia vieţii sale să Se sfinţească Numele Tatălui ceresc. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt (1 Petru 1, 14-16). Ap. Pavel în epistolele sale de multe ori îi agrăieşte pe creştini cu numele de sfinţi (Filipeni 4, 22).

Prin ce se câştigă sfinţenia? Ne-o spune Evanghelia de duminică. Întâia condiţie este mărturisirea lui Isus Hristos. Zis-a Domnul: Oricine Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri... (din Evanghelia de duminică). În vremile din începuturile creştinismului, mărturisirea lui Hristos era persecutată de evrei şi de păgâni. Mărturisirea lui Isus însemna de multe ori să alegi între moarte şi viaţă.

Creştinii cei tari în credinţă au mărturisit pe Hristos până la moarte. Nici sabia, nici prigoana, nici chinurile, nici moartea nu i-au putut despărţi de Hristos şi nu i-a putut face să se lepede de Hristos. Persecuţiile împotriva celor ce cred în Domnul Isus Hristos au încetat demult, dar mărturisirea lui Hristos a rămas şi trebuie să o facem şi noi. Prin sfinţenia vieţii noastre, prin faptele noastre cele bune trebuie să-L mărturisim şi noi pe Hristos înaintea oamenilor. Prin sfinţenia vieţii tale şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un mărturisitor al Domnului. Prin faptele tale cele bune Îl mărturiseşti pe Hristos, iar prin fărădelegile tale Îl tăgăduieşti şi Îl huleşti pe Hristos. Şi tu eşti un mărturisitor sau un hulitor al lui Hristos, aşa după cum viaţa ta şi faptele tale sunt bune sau rele.

La începuturile creştinismului, păgânii umblau să-i despartă pe creştini de mărturisirea lui Hristos. Azi prigoanele păgânilor vrăjmaşi au încetat. A rămas însă un alt vrăjmaş: diavolul, vrăjmaşul cel mare, care umblă după creştini să-i despartă de mărturisirea lui Hristos şi îi face de se leapădă de Hristos. Diavolul pune în faţa omului ispitele, patimile şi păcatele; de câte ori omul le alege pe acestea, s-a lepădat de Hristos, L-a tăgăduit pe Hristos, s-a despărţit de Hristos şi a rămas cu păcatul, cu moartea. Mărturisirea lui Hristos înseamnă şi azi să alegi între moarte şi viaţă: între moartea şi viaţa cea sufletească. Oh, cu câtă uşurinţă se leapădă creştinii de azi de mărturisirea lui Isus Hristos! Cei dintâi creştini mai bine sufereau chinuri şi moarte, decât să-L tăgăduiască pe Hristos, dar creştinii de azi se leapădă şi se despart de Hristos pentru toate nimicurile, ispitele şi patimile acestei lumi. Creştinii de azi se ruşinează de Hristos şi de mărturisirea lui Hristos, cum zice o altă Evanghelie (Marcu 8, 38). Sunt creştini pe care în veci nu-i auzi vorbind despre Isus Hristos şi mântuirea sufletului. Vorbesc despre boi, vaci, gunoi, etc, dar despre Isus Hristos şi sufletul lor, li-e ruşine să vorbească. Oare nu este şi aceasta o tăgăduire a lui Hristos?

A fi un creştin adevărat înseamnă să-ţi dai seama că în fiecare clipă ţi se pune înainte mărturisirea sau tăgăduirea lui Hristos. Fiecare faptă a ta înseamnă mărturisirea sau tăgăduirea lui Hristos, aşa după cum ai făcut-o, ascultând de Domnul sau de diavolul. Mântuirea sufletului tău începe în clipa când te-ai hotărât la o viaţă nouă cu Domnul, şi cu darul Lui te-ai apucat să-L mărturiseşti clipă de clipă. Unul din cei intraţi în Oastea Domnului îmi spunea astă vară amănunte interesante despre ce a păţit în zilele dintâi când s-a hotărât să înceapă lupta contra păcatelor şi să-L mărturisească pe Domnul, în fiecare clipă şi cu fiecare faptă a sa. În dimineaţa celei dintâi zile - îmi spunea el - m-am ridicat dis de dimineaţă şi m-am rugat îndelung să-mi dea Dumnezeu putere şi ajutor să-mi pot ţinea hotărârea luată. Dar cât ce am isprăvit rugăciunea, hop în curte cu un vecin sfădicios, cu care mai avusesem de multe ori vorbe slabe. Venea şi acum cu ceva vorbe de ceartă. Mi-am adus aminte de hotărârea ce-o luasem; m-am stăpânit, i-am răspuns cu vorbe bune, am lăsat după el şi am trecut cu bine peste această încercare. Dar pe când scăpai de acesta, începu femeia mea cu vorbe la mine că sunt un slăbănog... că nu-s vrednic să-mi apăr drepturile mele. În vremea asta iacă vine şi o văduvă săracă cu rugarea să o împrumut cu nişte bani. De altădată mă scăpam de ea cu o minciună, dar acum minciuna ar fi însemnat că-L tăgăduiesc pe Hristos şi îmi calc în picioare hotărârea. Am ascultat-o. Femeia mea a început şi mai şi. Eu am plecat la lucru în câmp zicându-mi în mine: astea-s atacurile Satanei contra hotărârii mele. Zile întregi a dat Satana aspre atacuri contra hotărârii mele; eu însă nu m-am lăsat; l-am bătut mereu, întărindu-mă în rugăciune, până ce pe urmă am putut striga plin de bucuria biruinţei: te-am biruit Satano!...

Bine spunea ostaşul de mai sus, căci cu adevărat mărturisirea cea adevărată a lui Hristos aduce omului fel de fel de necazuri, neplăceri şi prigoane. Scriptura spune apriat, că toţi câţi vor să trăiască cu adevărat o viaţă după Evanghelie, vor fi urâţi şi necazuri multe vor avea. De ce? Pentru că de câte ori un suflet se hotărăşte la o viaţă după Evanghelie, Satana se vede primejduit a-şi pierde un credincios, şi pune în mişcare toate uneltirile şi meşteşugurile lui împotriva celui hotărât, ca să-l descurajeze şi să-l întoarcă înapoi în mocirla din care a ieşit.

Iată dar ce înseamnă şi azi a-L mărturisi cu adevărat pe Isus Hristos. Este şi azi această mărturisire un lucru greu, un lucru la care trebuie pregătire sufletească, iar această pregătire stă înainte de toate în legătură cu credinţă tare şi dragoste neţărmurită faţă de Tatăl ceresc, care atât de mult ne-a iubit, încât şi pe Unul Născut Fiul Său L-a dat Jertfă pentru noi şi mântuirea noastră (Ioan 3, 16).

Despre această dragoste spune Evanghelia de duminică că trebuie să fie mai mare decât dragostea de părinţi, de fii, de soţi. Această dragoste au avut-o şi sfinţii. Evanghelia ne spune mai departe că mărturisirea lui Hristos cere să ne luăm crucea şi să mergem după El. Aceasta e crucea necazurilor, prigoanelor, neplăcerilor ce se va aşeza ca sigur pe umerii tăi îndată ce vei începe să-L mărturiseşti cu adevărat pe Domnul Isus Hristos şi Evanghelia Lui.

Iosif Trifa.