Evanghelia de duminică: ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşişderea

Ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt, căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 31-36).

Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţinea măcar această poruncă scurtă: Ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; sau cu alte vorbe: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Este aceasta o poruncă pe care n-o spune numai cerul de sus, ci o spune şi simţul nostru de judecată. Însă oamenii nu ţin nici măcar această poruncă şi lege firească. Cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă lor tot binele ce li se poate face, dar ei în schimb să facă altora tot răul ce-l pot face. De ce acest lucru?

Răspunsul e foarte simplu şi scurt: pentru că oamenii nu sunt creştini cu adevărat. Un creştin adevărat îşi vede viaţa şi purtările prin oglinda Evangheliei, iar în lumina Evangheliei, omul îşi vede totdeauna greşelile şi scăderile lui. Oamenii însă îşi văd viaţa printr-o oglindă mincinoasă în care se văd numai greşelile şi scăderile altora.

Oglinzi mincinoase

Prin Lumina Satelor am scris anul trecut despre cum a inventat un american un fel de oglinzi mincinoase în care oamenii şi femeile se văd cu mult mai frumoşi de cum sunt aievea.

Şi oglinzile acestea cică au trecere mare.

Astfel de mincinoase oglinzi sufleteşti pune şi diavolul mişelul în faţa oamenilor, şi cei ce se uită în ele nu-şi văd greşelile şi păcatele lor. Vede omul paiul din ochii de aproapelui, dar bârna din viaţa sa n-o vede.

Un vechi tablou

În privinţa aceasta a rămas de la vechii greci un tablou foarte potrivit. Se vede în acest tablou un om înaintând pe drum cu o pereche de desagi în spate. Pe partea dinainte a desagilor e scris: greşelile altora, iar în dos: greşelile mele, - adică în faţă are omul greşelile altora pe care le vede, iar în dos are greşelile lui pe care nu le vede.

Un creştin adevărat poartă desagii întors: greşelile lui le pune înainte, iar greşelile altora la spate. Câţi însă sunt de aceştia? Foarte puţini. Fiecare se ţine mai bun decât altul.

O scrisoare pe o poartă

Despre un om am citit că a pus pe uşa porţii sale înştiinţarea: Intrarea oamenilor răi este interzisă.

- Vecine dragă - l-a întrebat un credincios - ce, te-ai hotărât să-ţi părăseşti casa şi curtea?

- Cum aşa?

- Păi dacă vei ţinea seamă de scrisoarea de pe poartă, apoi pe tine însuţi te-ai oprit să intri înăuntru, căci a zis Isus că Singur Tatăl ceresc Se poate numi bun (Luca 18, 19).

O, dacă oamenii şi-ar vedea viaţa în lumina Evangheliei, desigur n-ar fi în lume atâta răutate, duşmănie, ură şi răzbunare.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!

Foarte bine spune Evanghelia că a iubi pe cei ce ne iubesc pe noi, n-are nici un preţ evanghelic. Ce plată şi răsplată cerească ar putea aştepta cel ce face binele în schimbul binelui, sau ajută în schimbul ca şi el să fie ajutat? Eu am cunoscut la ţară un bogat care iarna era tare milos cu sărăcimea. Dar vai, mila lui era unsă cu speculă. Cu ajutoare mici acapara de cu iarna pe cei săraci şi lipsiţi să-i lucreze vara la câmp. Aici ajunge binele ce se face numai de dragul răsplăţii.

Evanghelia cere mai mult decât atât. Evanghelia cere să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor ce ne fac rău. Evanghelia a adus în lume o noutate mare: iubirea de vrăjmaşi. Nici legea lui Moise şi nici o altă religie din lume n-are această noutate. La mulţi, la foarte mulţi creştini, această poruncă li se pare grea, li se pare prea grea, li se pare imposibilă. Vom spune însă că tocmai această poruncă este puterea cu care a lucrat şi s-a răspândit în lume creştinismul. Creştinismul a biruit tocmai prin această iubire de vrăjmaşi. Evanghelia a biruit prin cântecul cel dulce al dragostei de Dumnezeu, de fraţi şi de vrăjmaşi.

Dar iubirea de vrăjmaşi este o poruncă grea pe care numai cel ce a gustat din dulceaţa şi din puterea Evangheliei o poate împlini. Numai un suflet dospit de Evanghelie, numai un om duhovnicesc poate împlini şi trăi porunca cea mare a iubirii vrăjmaşilor. Pentru omul cel lumesc, această poruncă este un fel de nebunie, este un lucru imposibil.

Iubirea de vrăjmaşi este o lecţie care numai la picioarele Crucii se poate învăţa. Toate şcolile din lume şi toate predicile din lume nu pot mişca pe cineva să poată împlini porunca Evangheliei: iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Acest lucru se învaţă numai la picioarele Crucii.

Sub braţele Crucii află omul că vrăjmaşul lui cel adevărat este păcatul care l-a pus în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi a fost împăcat prin Jertfa cea sfântă a Mielului. Sub braţele Crucii Îl aude păcătosul pe Domnul strigând: Tată iartă-le lor... sub braţele Crucii află omul că el n-are în această lume decât un singur vrăjmaş: pe diavolul şi păcatul.

Cel ce află cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă, acela n-are vrăjmaşi. Acela toate le rabdă, toate le suferă, pe toţi îi iubeşte. Acela se roagă pentru vrăjmaşii şi batjocoritorii lui.

Se află unii care zic: iubirea vrăjmaşilor este o jertfă zadarnică, cel ticălos îşi bate joc de dragostea şi răbdarea ta. Asta nu e adevărat, de cele mai multe ori nu e adevărat. Dragostea şi iertarea lucră în suflete cu o putere extraordinară. Evanghelia se răspândeşte şi azi prin cântecul cel dulce al dragostei.

Trei pilde

Aici la foaie am amintit pilda unui ostaş din Oastea Domnului, căruia un vecin de al lui îi aflase un bou în iarbă şi l-a dus la primărie, strigând în gura mare că îl va învăţa să-şi îngrijească vitele.

În cealaltă zi, ostaşul îi află oile în holdă şi ducându-i-le în curte strigă:

- Vecine dragă, ţi-am aflat oile în holda mea, şi să şti că de câte ori le voi afla, ţi le voi aduce acasă...

- Tu eşti mai bun decât mine - răspunse ruşinat cel cu laudele de ieri. Dragostea ostaşului biruise.

O altă pildă mişcătoare. Istoria păstrează întâmplarea unui credincios, care o luase la fugă din faţa unui vrăjmaş ce umbla să-l omoare. În fuga sa, credinciosul urmărit, deodată se opreşte. Ajunsese la un lac. Era timp de iarnă; lacul era îngheţat, dar gheaţa nu părea aşa de tare ca să poată trece peste ea. O încercă şi spre norocul lui, o trecu cu bine. Pe urmă veni şi cel ce fugea după el să-l omoare. Apucă a trece şi el gheaţa, dar la mijlocul lacului gheaţa s-a rupt şi cel căzut în apă a început a se lupta cu moartea.

Credinciosul uitându-se îndărăt a văzut acest lucru - şi ce a făcut? S-a întors în fuga mare şi a scăpat de la moarte pe vrăjmaşul său. Cel scăpat grăi atunci ruşinat:

- Eu am alergat să te omor, şi iată tu m-ai scăpat de la moarte. De acum tu eşti cel mai mare prieten şi binefăcător al meu. Credinciosul a făcut din el un tovarăş de muncă în lucrul Domnului.

Ce măreaţă pildă este şi aceasta, despre ceea ce poate face dragostea.

O altă pildă. Un ostaş din Oastea Domnului, care a făcut armata, îmi spunea că la început toţi camarazii l-au luat în batjocuri şi hule. Seara când el citea din Biblie şi se ruga lângă patul lui, camarazii zvârleau cu ghetele în el. Dar eu ce am făcut? M-am rugat mai departe, iar înainte de a mă culca, luam toate ghetele zvârlite, le curăţam frumos şi le puneam pe la paturile camarazilor. La o săptămână, zvârlitul ghetelor a încetat, iar la 2 săptămâni încă 3 soldaţi citeau şi se rugau împreună cu mine...

Dragostea şi răbdarea ostaşului biruise.

Evanghelia a pătruns în lume şi prin suflete cu cântecul cel dulce al dragostei creştine. David prorocul îl domolea pe Saul, cel cuprins de furia unui duh rău, cu cântecul cel dulce al harfei sale.

Cu cântecul cel dulce al dragostei creştine să-i dezarmăm şi noi pe cei cuprinşi de furia diavolească a urii. Să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi bunătatea sufletului nostru. Nimic nu lucră atât de puternic într-un suflet cuprins de furia urii, ca dragostea şi iertarea.

În iarna trecută, ziarele au adus o ştire interesantă despre cum un muzicant dintr-un sat din jurul Iaşilor a fost atacat de o haită de lupi. Muzicantul ce era să facă? cu ce era să se apere? Şi-a luat vioara şi a cântat pe ea un cântec, aşa cum a ştiut el mai cu foc. La auzul cântării, haita lupilor flămânzi s-a oprit în loc şi pe urmă, sosind nişte ţărani, muzicantul a scăpat. Un cântec de vioară a oprit în loc o haită întreagă de lupi fioroşi.

Cântecul cel dulce al dragostei evanghelice poate domoli şi cele mai fioroase uri.

Scumpii mei fraţi ostaşi! Să răspândim şi noi pe tot locul cântecul cel dulce al dragostei creştine!

Iosif Trifa.