Evanghelia de duminică: învățătura Mântuitorului despre post
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata. Ci tu, când postești, unge-ți capul, și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră (Matei 6, 14-21).
Evanghelia de duminică este pusă înaintea noastră, la prinderea postului, cu învățătură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curățitor de păcate și mântuitor de suflete. Evanghelia începe cu vorbele: Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Asta înseamnă că și temelia postului trebuie să fie iertarea și iubirea de oameni. Nici postul, nici viața noastră de creștini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. Ura și neîmpăcarea este păcatul cel mai mare, - zice sf. Ioan Gură de Aur - nici postul, nici rugăciunea, nici milostenia n-ajung nimica dacă nu ne-am împăcat.
De ce? Apoi de aceea pentru că noi trăim din mila și iertarea Tatălui ceresc și această iertare ni s-a dat și ni se dă condiționat, ca și noi să iertăm altora. În acest înțeles ne-a învățat Mântuitorul a ne ruga: Și ne iartă nouă Doamne greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri. De câte ori ne rugăm așa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înșine (citește pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35). Când postiți nu fiți ca fățarnicii... zice mai departe Evanghelia. Să luăm aminte că această mustrare apasă și posturile noastre. Cei mai mulți creștini intră în sf. post, trec prin el și ies din el fără de nici o schimbare sufletească. Schimbăm numai mâncărurile, dar purtările ba. (Cei mai mulți nu schimbă nimic: nici mâncările, nici purtările). Postești? - întreabă sf. Ioan Gură de Aur - arată-mi prin faptele tale... să postească nu numai gura ta, ci și ochii, urechile, picioarele și mâinile tale... Că de am mânca numai cenușă, - și încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de mâncări, și de păcate nu. Ce folos sufletesc au oare acei care își apără gura lor de unele mâncări, dar pentru băuturi, sudalme, minciuni, clevete, lasă drumul slobod? Postul fără de fapte bune e ca o nucă fără de miez, ca un fagur fără de miere - și noi românii de cele mai multe ori, numai găocile păcatului le avem și le ținem, dar nu căutăm și miezul postului: întoarcerea la Dumnezeu și îndreptarea cea sufletească a vieții. Isus mustra pe farisei zicându-le: Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare (Matei 23, 25). Această mustrare apasă și pe acele posturi din care lipsește partea de curățire, de îndreptare și de înnoire a vieții noastre sufletești.
De când trăiam la țară, mi-aduc aminte de unii care scuipau după mușcătura de fruct ce s-a strecurat din greșeală în gura lor, dar sudalma și minciuna o lăsau cu toată liniștea să iese din gura lor, uitând ceea ce zice Evanghelia, că nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om (Matei 15, 11). Sunt încă și azi destui oameni, care pe vremea postului văd păcatul ascuns în brânză - și nu în sufletul lor și în păcatele lor.
În Biblie găsim multe pilde și învățături despre cum să fie postul nostru cel adevărat. Un astfel de post e și cel ce l-au făcut ninivitenii. Despre niniviteni ne spun Scripturile, că prin post au îmblânzit pedeapsa ce o hotărâse Dumnezeu asupra lor. Dar postul ninivitenilor n-a fost numai cenușa și înfrânarea de mâncări, ci și o schimbare în toată viața lor. Ci oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, și să se întoarcă de la calea lor cea rea, și de la faptele lor de asuprire, de care le sunt pline mâinile. Cine știe dacă nu Se va întoarce Dumnezeu și Se va căi, și dacă nu-Și va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim! Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă (Iona 3, 8-10). Așa să fie și postul nostru!
Nu vă adunați comori pe pământ, ci vă adunați comori în cer... zice mai departe Evanghelia. Aceasta e chemarea vieții noastre: să ne îmbogățim în Domnul, să strângem mereu comori de fapte bune pentru cealaltă viață. Cei mai mulți trăiesc însă în nepăsare față de îmbogățirea lor cea sufletească și moartea îi află săraci de fapte bune. Își pun oamenii toată inima în bogățiile cele trecătoare pentru sporirea cărora asudă, aleargă, se frământă, dar pentru cele sufletești câtă jertfă fac?
Postul sf. Învieri sosește ca o aducere aminte despre datoriile ce le are omul față de sufletul lui, față de mântuirea lui cea sufletească. Postul este un început de urcuș sufletesc spre Golgota, spre Jertfa cea mare și sfântă din care a izvorât mântuirea noastră sufletească. Acest urcuș trebuie să-l faci zi de zi și clipă de clipă, ca să poți înțelege și afla taina cea mare a mântuirii tale sufletești. Un post care nu te-a suit la Golgota și nu te-a trecut peste Golgota, n-ajunge nimic.
Iosif Trifa.