Evanghelia de duminică: pilda celor chemaţi la cină (1)

Acum duminică avem la rând Evanghelia de la Luca 14, 16-21. Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: Veniţi, căci iată că toate sunt gata. Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd, rogu-te să mă ierţi. Un altul a zis: Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog. Un altul a zis: Tocmai acum m-am însurat, şi de aceea nu pot veni. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat, şi a zis robului său: Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii, şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.

Cina din Evanghelie închipuie Împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre prin Jertfa cea scumpă a Fiului Său. Jertfa Crucii, Cina Domnului, stă în centrul mântuirii noastre sufleteşti (citiţi la Ioan 6, 48-56; 1 Cor. 11, 22-29).

Multe ar fi de spus despre Cina Domnului. Vom spune numai câteva pe scurt.

Cina Domnului s-a dat apostolilor în preseara când Domnul Isus Se pregătea să-i părăsească.

Cina cea de taină le spunea apostolilor că Isus îi va părăsi, dar de altă parte îi asigura că El va rămânea de-a pururi cu ei şi le va împărtăşi neîncetat viaţă, putere şi dar. Acesta este şi azi punctul cel dintâi din Cina Domnului. Ea ne asigură o legătură sfântă, o împărtăşire sfântă şi neîncetată cu Domnul vieţii.

Prin Cina Domnului, noi stăm în neîncetată legătură cu El şi El cu noi. Iată, Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine (Apoc. 3, 20).

A doua oară, Cina Domnului li s-a dat apostolilor în semn de frăţie şi frăţietate între ei. Cina cea sfântă, Domnul a voit să facă din apostolii Săi şi din toţi creştinii o familie de copii ai lui Dumnezeu, o familie de fraţi şi surori care iau parte cu toţii la aceeaşi Masă.

A treia oară, Cina Domnului ni s-a lăsat spre iertarea păcatelor. Ea cuprinde Jertfa cea mare şi sfântă prin care Mielul a răscumpărat păcatele noastre.

Aşa au înţeles Cina Domnului apostolii şi aşa au înţeles-o creştinii cei dintâi. Cina Domnului era pentru creştinii cei dintâi o hrană sufletească, o hrană regulată şi nelipsită. Până prin veacul al 4-lea, creştinii cei dintâi se împărtăşeau cu toţii în fiecare duminică, după fiecare liturghie (liturghia e şi făcută pentru a se împărtăşi la sfârşitul ei toţi credincioşii),

Această împărtăşire în Domnul le dădea dar şi putere să trăiască Evanghelia Mântuitorului. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet (Fap. Ap. 2, 42; 4, 32).

Dar în curgerea vremilor râvna creştinilor pentru Cina Domnului a scăzut. Unde am ajuns în ziua de azi? Azi poţi număra pe degete pe cei care se împărtăşesc cu Cina Domnului.

Ah, ce înţeles mare şi ce putere mare este în Cina Domnului! Dar poate tocmai pentru asta, diavolul s-a silit să schimonosească înţelesul acestei taine şi se sileşte să-i ţină pe oameni departe de ea. Diavolul a scornit credinţa că Cina Domnului ar fi numai pentru oamenii cei betegi şi bătrâni. Creştinii de azi aşteaptă boala şi moartea să-i apropie de Cina Domnului.

De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte că am fost chemat odată să împărtăşesc pe un bolnav. Dar bolnavul trăgea de moarte (nu se simţise destul de bolnav să mă cheme mai curând). Atunci căsenii făcură un lucru grozav. Luară o lingură, căscară cu puterea gura muribundului şi punând în ea un mic căluş, mă poftiră să-i torn pe gură sf. Împărtăşanie, ca să nu moară necuminecat!...

- Dragii mei - le-am răspuns eu - taina aceasta nu se dă cu puterea. Ea trebuie primită cu voinţa omului şi cu pregătire sufletească. Domnul nu este un spărgător de uşi sufleteşti. El aşteaptă ca omul să-I deschidă el însuşi uşa inimii sale. Puterea acestei taine nu stă numai în bucăţica aceasta de pâine, ci în legătura ce şi-o face omul - prin această taină - cu Isus Mântuitorul şi cu Dumnezeu. Dar această legătură trebuie să şi-o facă omul până trăieşte, căci la moarte iată vedeţi, e prea târziu, e prea târziu...

Şi iarăşi pe alţii îi sfătuie Satana să se împărtăşească fără nici un folos sufletesc. De când slujeam ca preot, îmi aduc aminte de un om bătrân care se cobora regulat, de sus de la munte, în fiecare post al Paştilor, şi se cumineca. Dar după împărtăşanie, trăgea de popas la un birt, scotea merindea din traistă, comanda o ţuică, două, trei... şi pe urmă se îmbăta şi cânta cântece lumeşti. În aceeaşi zi se cumineca din două pahare: şi din paharul Domnului şi din paharul diavolului. Se cumineca şi cu Duhul Domnului şi cu duhul diavolului, cu toate că ap. Pavel spune apriat: Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor (1 Cor. 10, 21).

O astfel de împărtăşire nu foloseşte nimic.

O, ce taină mare şi sfântă este Cina Domnului! Câţi însă folosesc puterea acestei taine? Domnul ne cheamă pe toţi la Cina Lui, la o viaţă trăită în legătură şi împărtăşire cu El. Dacă toţi am cina regulat cu El şi El cu noi, ar fi plină lumea de copiii lui Dumnezeu, ar fi plină lumea de fraţi şi surori în Domnul.

Dar Cina Domnului este o taină părăsită, de aceea lumea e plină de creştini ce se urăsc şi se duşmănesc unii pe alţii.

Iosif Trifa.