Evanghelia de duminică: pilda celor chemați la cină (1)

Acum duminică avem la rând Evanghelia de la Luca 14, 16-21. Un om a dat o cină mare, și a poftit pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiți: Veniți, căci iată că toate sunt gata. Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd, rogu-te să mă ierți. Un altul a zis: Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog. Un altul a zis: Tocmai acum m-am însurat, și de aceea nu pot veni. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat, și a zis robului său: Du-te degrabă în piețele și ulițele cetății, și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.

Cina din Evanghelie închipuie Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre prin Jertfa cea scumpă a Fiului Său. Jertfa Crucii, Cina Domnului, stă în centrul mântuirii noastre sufletești (citiți la Ioan 6, 48-56; 1 Cor. 11, 22-29).

Multe ar fi de spus despre Cina Domnului. Vom spune numai câteva pe scurt.

Cina Domnului s-a dat apostolilor în preseara când Domnul Isus Se pregătea să-i părăsească.

Cina cea de taină le spunea apostolilor că Isus îi va părăsi, dar de altă parte îi asigura că El va rămânea de-a pururi cu ei și le va împărtăși neîncetat viață, putere și dar. Acesta este și azi punctul cel dintâi din Cina Domnului. Ea ne asigură o legătură sfântă, o împărtășire sfântă și neîncetată cu Domnul vieții.

Prin Cina Domnului, noi stăm în neîncetată legătură cu El și El cu noi. Iată, Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine (Apoc. 3, 20).

A doua oară, Cina Domnului li s-a dat apostolilor în semn de frăție și frățietate între ei. Cina cea sfântă, Domnul a voit să facă din apostolii Săi și din toți creștinii o familie de copii ai lui Dumnezeu, o familie de frați și surori care iau parte cu toții la aceeași Masă.

A treia oară, Cina Domnului ni s-a lăsat spre iertarea păcatelor. Ea cuprinde Jertfa cea mare și sfântă prin care Mielul a răscumpărat păcatele noastre.

Așa au înțeles Cina Domnului apostolii și așa au înțeles-o creștinii cei dintâi. Cina Domnului era pentru creștinii cei dintâi o hrană sufletească, o hrană regulată și nelipsită. Până prin veacul al 4-lea, creștinii cei dintâi se împărtășeau cu toții în fiecare duminică, după fiecare liturghie (liturghia e și făcută pentru a se împărtăși la sfârșitul ei toți credincioșii),

Această împărtășire în Domnul le dădea dar și putere să trăiască Evanghelia Mântuitorului. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet (Fap. Ap. 2, 42; 4, 32).

Dar în curgerea vremilor râvna creștinilor pentru Cina Domnului a scăzut. Unde am ajuns în ziua de azi? Azi poți număra pe degete pe cei care se împărtășesc cu Cina Domnului.

Ah, ce înțeles mare și ce putere mare este în Cina Domnului! Dar poate tocmai pentru asta, diavolul s-a silit să schimonosească înțelesul acestei taine și se silește să-i țină pe oameni departe de ea. Diavolul a scornit credința că Cina Domnului ar fi numai pentru oamenii cei betegi și bătrâni. Creștinii de azi așteaptă boala și moartea să-i apropie de Cina Domnului.

De când eram preot la țară, îmi aduc aminte că am fost chemat odată să împărtășesc pe un bolnav. Dar bolnavul trăgea de moarte (nu se simțise destul de bolnav să mă cheme mai curând). Atunci căsenii făcură un lucru grozav. Luară o lingură, căscară cu puterea gura muribundului și punând în ea un mic căluș, mă poftiră să-i torn pe gură sf. Împărtășanie, ca să nu moară necuminecat!...

- Dragii mei - le-am răspuns eu - taina aceasta nu se dă cu puterea. Ea trebuie primită cu voința omului și cu pregătire sufletească. Domnul nu este un spărgător de uși sufletești. El așteaptă ca omul să-I deschidă el însuși ușa inimii sale. Puterea acestei taine nu stă numai în bucățica aceasta de pâine, ci în legătura ce și-o face omul - prin această taină - cu Isus Mântuitorul și cu Dumnezeu. Dar această legătură trebuie să și-o facă omul până trăiește, căci la moarte iată vedeți, e prea târziu, e prea târziu...

Și iarăși pe alții îi sfătuie Satana să se împărtășească fără nici un folos sufletesc. De când slujeam ca preot, îmi aduc aminte de un om bătrân care se cobora regulat, de sus de la munte, în fiecare post al Paștilor, și se cumineca. Dar după împărtășanie, trăgea de popas la un birt, scotea merindea din traistă, comanda o țuică, două, trei... și pe urmă se îmbăta și cânta cântece lumești. În aceeași zi se cumineca din două pahare: și din paharul Domnului și din paharul diavolului. Se cumineca și cu Duhul Domnului și cu duhul diavolului, cu toate că ap. Pavel spune apriat: Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului și la masa dracilor (1 Cor. 10, 21).

O astfel de împărtășire nu folosește nimic.

O, ce taină mare și sfântă este Cina Domnului! Câți însă folosesc puterea acestei taine? Domnul ne cheamă pe toți la Cina Lui, la o viață trăită în legătură și împărtășire cu El. Dacă toți am cina regulat cu El și El cu noi, ar fi plină lumea de copiii lui Dumnezeu, ar fi plină lumea de frați și surori în Domnul.

Dar Cina Domnului este o taină părăsită, de aceea lumea e plină de creștini ce se urăsc și se dușmănesc unii pe alții.

Iosif Trifa.