Evanghelia de duminică: pilda cu lucrătorii viei

Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Vor primi cu cinste pe fiul meu! Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?

Ei I-au răspuns: Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da rodurile la vremea lor. Isus le-a zis: N-aţi citit niciodată în Scripturi că: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri? De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite (Matei 21, 43).

Evanghelia de duminică e o pildă în care se cuprinde toată Biblia Vechiului şi Noului Testament, adică toată istoria mântuirii omeneşti. Stăpânul care a sădit via e Dumnezeu care l-a înzestrat pe om cu un fel de avere sufletească, cu un fel de vie sufletească în care să lucreze şi roade sufleteşti bine plăcute lui Dumnezeu să aducă. Dar în curgerea vremilor, oamenii - şi îndeosebi israelienii, poporul cel ales - au uitat acest lucru şi pe slugile stăpânului, adică pe profeţii şi prorocii, prin care grăia Dumnezeu şi chema pe oameni la îndreptare, i-au bătut şi i-au omorât. Pe urmă, Dumnezeu a trimis pe Însuşi Fiul Său, pe Isus Hristos, dar jidovii L-au omorât. Atunci Dumnezeu a luat via, adică a luat mântuirea sufletească de la jidovi şi a dat-o neamurilor, adică popoarelor care s-au întors de la păgânism la credinţa în Isus.

Isus a spus pilda aceasta pentru fariseii şi cărturarii care se împotriveau Lui, dar pilda se potriveşte şi nouă şi vremilor noastre. Şi viaţa ta, iubite cititorule este o avere sufletească, este o vie sufletească pe care ţi-a dat-o şi ţi-a dăruit-o Dumnezeu să lucrezi în ea şi să aduci stăpânului roade sufleteşti de fapte bune. Dumnezeu a spus acest lucru într-alt loc prin gura prorocului Ieremia, prin care zice:

Voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-i facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. Acum dar, - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.

Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare! (Isaia 5, 1-7).

O vie este, dragă cititorule, şi viaţa ta, o vie pe care Domnul o sapă, o câştigă, o îngrădeşte mereu cu darurile şi iubirea Sa şi o stropeşte mereu cu Jertfa cea sfântă a Fiului Său. Ce n-a făcut şi ce nu face Domnul pentru via vieţii tale? Şi oare arată roadă via vieţii tale, sau în loc de roade, s-a umplut de spinii şi scaii păcatelor?

Durere, e plină lumea de azi de vii sufleteşti care s-au sălbăticit cu totul. Nesăpate şi netăiate sunt viile sufleteşti ale oamenilor de azi, pline cu scai şi spini şi struguri sălbatici sunt roadele lor. Ia seama, dragă cititorule, că şi tu eşti o astfel de vie sălbatică pe care securea morţii o pândeşte să o taie şi în focul pieirii veşnice să o arunce... şi tu nu te îngrozeşti, nu te îndreptezi?

Ia seama, sărmane suflete, căci din starea aceasta de pieire este numai o singură scăpare: la Isus Mântuitorul. Via cea sălbatică a sufletului tău se poate schimba şi înnoi numai prin El căci El a zis: Eu sunt buciumul viţei şi voi ramurile. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, aduce multă roadă. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi căci fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 4-5). Pironeşte aceste vorbe cu cuie în inima ta, dragă cititorule, să nu le uiţi niciodată, căci în ele se cuprinde taina cea mare a mântuirii sufleteşti: să ai o legătură vie şi neîncetată cu Mântuitorul. Să sorbi zi de zi, clipă de clipă, putere din puterea Lui, dar din darul Lui, viaţă din viaţa Lui, aşa cum ramurile viei îşi sorb viaţa din butucul viţei. Dacă n-ai această legătură, e zadarnică viaţa ta şi zadarnice sunt încercările tale să ieşi din păcate, şi să te mântuieşti. Căci fără de Mine nu puteţi face nimic... a zis Isus.

Cum trebuie să-ţi faci tu această legătură de suflet mântuitoare? Să-ţi altoieşti ramurile vieţii tale în buciumul vieţii, care e Isus Hristos. Să te altoieşti în El şi să începi o viaţă nouă cu El. Să o rupi dintr-odată cu păcatul vieţii. Fă acest lucru dragă cititorule, şi te vei mira tu însuţi de puterea cea nouă ce se va sălăşlui în tine şi te va face un om nou, o făptură nouă, o vie înnoită şi roditoare de roduri bune.

Nu uita, omule, că şi tu eşti un lucrător în via Domnului, în via sufletului tău. Ca şi lucrătorii din Evanghelie şi tu va trebui să dai seamă despre ce ai lucrat, când va sosi vremea roadelor, adică moartea. Ce şti, poate mâine va sosi această vreme. Şi tu te tot amăgeşti cu ziua de mâine?

Iosif Trifa.