Evanghelia de duminică: Şi ea venind s-a închinat Lui zicând: Doamne, ajută-mi!

Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac. El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: Dă-i drumul, căci strigă după noi. Drept răspuns, El a zis: Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel. Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: Doamne, ajută-mi! Drept răspuns, El i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!

Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Isus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta, facă-ţi-se cum voieşti. Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela (Matei 15, 21-28).

Femeia din Evanghelia de duminică este pusă înaintea noastră cu învăţătură despre cum trebuie să fie credinţa noastră.

Cananeanca era o femeie păgână ce trăia într-o ţară păgână. Cine a adus-o pe această femeie păgână la picioarele lui Isus? A adus-o necazul şi credinţa ei. În casa ei, femeia avea un necaz mare, o fiică chinuită de diavolul, iar în sufletul ei avea credinţa tare că numai singur Isus o poate ajuta. Aşa trebuie să fie, iubite cititorule, şi credinţa noastră. Şi noi trebuie să avem o credinţă vie şi lucrătoare care să ne scoată din ţara păcatelor şi să ne plece după ajutorul lui Isus Mântuitorul. O credinţă ce te lasă, sau cu care te laşi să trăieşti în toate păcatele şi năravurile tale cele rele, este o credinţă moartă şi de suflet pierzătoare.

Pe femeia cananeancă a plecat-o după Hristos necazul ce-l avea în casă: fiica ei se chinuia cumplit cu diavolul. Şi noi avem un astfel de necaz. Diavolul chinuieşte cumplit cu fel de fel de patimi şi năravuri urâte şi pe fiica noastră cea scumpă şi iubită: sufletul nostru. Multe hotare va fi trecut sărmana femeie cananeancă să-şi poată scăpa fata ei de diavolul. Ea nu putea sta acasă să-şi vadă fetiţa chinuită de diavolul. Şi tu, cititorule, stai liniştit în păcatele tale? Vezi pe diavolul cum îţi chinuie sufletul şi nu te mişti? Nu pleci să-L afli pe Mântuitorul?

Femeia din Evanghelie ne este apoi de învăţătură, nu numai cum a plecat să-L afle pe Hristos, ci şi despre cum s-a purtat în faţa Mântuitorului. Citiţi cu luare aminte Evanghelia de mai sus şi vedeţi la câtă grea încercare a pus Isus credinţa femeii. Biata femeie plângea şi striga după ajutor, dar Isus nu i-a răspuns ei nici un cuvânt. A trebuit să se roage apostolii pentru femeie. Dar şi atunci Isus respingea rugarea ei, spunând că e păgână (în vremea aceea păgânilor li se zicea „câini”) şi El a venit numai pentru fiii lui Israel. Dar credinţa femeii nu slăbeşte nici în faţa acestei respingeri, ci şi mai fierbinte şi stăruitoare se face. Această credinţă o apleacă la picioarele lui Isus cu vorbele: Aşa este Doamne. Luaţi aminte! Mare taină este în aceste vorbe. Prin ele femeia zicea: aşa este Doamne, eu ştiu, eu cunosc că sunt o păcătoasă, sunt o păgână vrednică de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi Te rog slobozeşte şi pentru mine o fărâmă din darul şi ajutorul Tău...

Aşa, iubite cititorule, trebuie să fie şi credinţa noastră: tare, statornică, stăruitoare. Sunt atâţia oameni care cred numai până ce le merge bine, dar credinţa lor slăbeşte îndată ce li se respinge o mică rugare, sau le vine un necaz ca încercare.

Credinţa cea adevărată trebuie apoi să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Isus, la picioarele Crucii Sale, cu vorbele: aşa este Doamne. Adică ne cunoaştem şi noi Doamne că suntem păcătoşi, păgâni, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta. În faţa Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaştere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării şi al mântuirii ce izvorăşte din Jertfa Crucii de pe Golgota.

Iosif Trifa.