Evanghelia de duminică, dinaintea înălțării Sfintei Cruci

- Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața de veci -

Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El (Ioan 3, 13-17).

O Evanghelie scurtă este aceasta. Dar ea spune mai mult decât toate cărțile și filozofiile din lume. Ea ne descopere taina cea mare a mântuirii noastre prin Crucea Golgotei. Nicăieri nu se află pusă cu atâta putere mântuirea noastră prin Jertfa Crucii, ca în această Evanghelie.

Fiul Omului S-a înălțat pe Cruce, așa cum odinioară Moise a înălțat șarpele din pustie, pentru ca cei mușcați de șerpi să nu moară. Am tâlcuit pe larg această asemănare în nr. 13 din foaia noastră când ne-am oprit cu călătoria spre Canaan la șarpele din pustie, la Crucea și Jertfa Golgotei.

Evanghelia de duminică este imnul dragostei cerești, este cântarea mântuirii noastre. Este vestea cea mai minunată care s-a auzit cândva pe acest pământ. Dar și cea mai înfricoșată, căci această Evanghelie a mântuirii noastre a ieșit dintr-o mare judecată și jertfă cerească pe care un sf. Părinte și-a închipuit-o astfel:

După căderea lui Adam și a omenirii, se prezentară în fața Tatălui ceresc Bunătatea și Dreptatea cerească. Se aplecară amândouă în fața Tronului ceresc și Bunătatea începu:

- Preabunule Doamne, omenirea este într-o stare grozavă... s-a scufundat cu totul în noaptea păcatului... numai iertarea și bunătatea Ta o mai poate scăpa.

- O, nu - răspunse la asta Dreptatea - Tu Doamne ești Atotdrept. Dreptatea Ta cere pedepsirea păcatului. Adam și urmașii lui trebuie să moară pentru că au păcătuit, iar dreptatea Ta pedepsește cu moarte păcatul...

- Și una și alta aveți dreptate, răspunse Domnul. Bunătatea Mea spune că Adam nu trebuie să moară, iar dreptatea Mea spune că trebuie să moară. Eu voi lăsa să decidă moartea...

La judecata asta, cerul se cutremură... Cum? să facă dreptate moartea?

- O, nu vă înspăimântați - răspunse Marele Judecător... mergeți pe pământ și strângeți la un loc pe toți cei ce nu trebuie să moară pentru păcat; dați cu ei năvală asupra morții și veți înfrânge puterea ei...

Bunătatea cu Dreptatea colindară tot pământul, dar nu aflară pe nimeni ferit de păcat și de moartea pentru păcat.

În clipa aceasta trâmbițele cerului vestiră vestea cea scumpă și dulce: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea... încât și pe Fiul Său L-a dat...

Mântuirea omenirii a venit din dragostea lui Dumnezeu.

Mântuirea omului a venit dintr-o dragoste atât de mare, încât Tatăl ceresc a jertfit pe Însuși Fiul Său pentru iertarea și viața noastră. Păcatul omenirii, păcatul omului, era atât de greu, încât nici o jertfă omenească nu prea putea împăca dreptatea lui Dumnezeu. A trebuit să moară Însuși Isus, Fiul lui Dumnezeu, iar această Jertfă s-a făcut din dragostea Tatălui și a Fiului.

Fratele meu! Dumnezeu este dragoste. El a Jertfit pe Însuși Fiul Său pentru tine și mântuirea ta. Rămâne însă ca tu să primești această dragoste, să primești Jertfa Crucii și să trăiești în ea; în darul și puterea ei, căci altcum în Ziua cea mare a Judecății vei auzi această teribilă judecată:

Eu sunt Dumnezeu, care am jertfit pe Fiul Meu Cel Scump pentru tine și păcatele tale, dar tu n-ai primit această Jertfă. Am omorât pe Fiul Meu pentru păcatele tale, dar tu n-ai primit această Jertfă de mântuire. Fiul Meu mă îndeamnă acum să te judec pentru moartea Lui. Împotriva ta strigă cerând răzbunare, sângele Fiului Meu, strigă ranele Lui, strigă patimile Lui, strigă sângele Lui. Eu sunt Judecător și Tată. Ca Judecător te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată te judec pentru Fiul Meu...

Domnul să te ferească de o astfel de judecată, scumpul meu frate! Primiți cu toții dragostea cea mare și darul cel mare cu care ne îmbie azi Golgota și cerul.

În Domnul Isus Hristos ni s-a arătat o dragoste atât de mare, încât cel ce nu răspunde la această dragoste - cade el însuși sub osândă și blestem. De aceea zicea ap. Pavel: Cel ce nu iubește pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! (1 Cor. 16, 22). Toată sfințenia și desăvârșirea unui suflet - zice sf. Ioan Gură de Aur - stă în a-L iubi pe Isus Hristos. Cel ce nu învață a-L iubi pe Dumnezeu privind pe Isus Cel Răstignit pe Cruce, nu-L va iubi niciodată.

Fratele meu! Poate tu nu cunoști încă cu adevărat pe Isus Cel Răstignit și dragostea ce ni s-a arătat în El. Eu te rog cu lacrimi fierbinți, aruncă-te la picioarele Crucii Lui, zicând aceasta:

Rugăciune

Isuse Preadulcele meu Mântuitor! Ce n-ai făcut Tu ca să ne arăți dragostea cea nemărginită cu care ne iubești! Și totuși mai sunt atâția oameni care nu Te cunosc și nu Te iubesc. Între aceștia am fost și eu, nenorocitul de mine. O, Dumnezeule, cum am putut eu să trăiesc atâția ani fără să Te cunosc cu adevărat! Îți mulțumesc că nu m-ai lăsat să pier în această orbie. Îți mulțumesc pentru toate câte mi-ai făcut mie ca să Te aflu pe Tine și să mă apleci la picioarele Crucii Tale. Îți mulțumesc că m-ai ajutat să aflu cea mai scumpă comoară ce o poate afla un om pământean: să Te aflu pe Tine, viața mea și mântuirea mea. Iartă-mă Preabunule Doamne, că Ți-a trebuit atâta timp și atâta dragoste să mă scoți din lume și să mă apleci la Crucea Ta. Scumpul meu Răscumpărător! Te iubesc din toată inima mea și Te rog să nu mă mai lași din brațele Tale.

Isuse, iubirea mea, eu mă predau cu totul Ție. Mă aplec în brațele iubirii Tale. Eu voi trăi și muri la pieptul Tău; nici moartea, nici viața nu mă vor despărți de Tine. Preadulcele meu Mântuitor, ajută unui suflet ce vrea să fie întreg al Tău și vrea să trăiască cu Tine în vecii vecilor, amin!

Iosif Trifa.