Evanghelia de duminică: a tuturor Sfinților

În duminica de acum, biserica a pus prăznuirea tuturor sfinților, de aceea se citește o Evanghelie ce spune despre viața cea trăită în retragere, în sfințenie și jertfire pentru Domnul (această Evanghelie o puteți citi în Noul Testament la Matei 10, 32-37 cu continuare la Marcu 10, 28-31). Dar nu cumva să credem că această Evanghelie ar fi numai a sfinților și grăiește numai lor; ea este și a noastră. Fiecare creștin trebuie să trăiască o viață de sfințenie; prin sfințenia vieții sale să Se sfințească Numele Tatălui ceresc. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt (1 Petru 1, 14-16). Ap. Pavel în epistolele sale de multe ori îi agrăiește pe creștini cu numele de sfinți (Filipeni 4, 22).

Prin ce se câștigă sfințenia? Ne-o spune Evanghelia de duminică. Întâia condiție este mărturisirea lui Isus Hristos. Zis-a Domnul: Oricine Mă mărturisește pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu pe el înaintea Tatălui Meu. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri... (din Evanghelia de duminică). În vremile din începuturile creștinismului, mărturisirea lui Hristos era persecutată de evrei și de păgâni. Mărturisirea lui Isus însemna de multe ori să alegi între moarte și viață.

Creștinii cei tari în credință au mărturisit pe Hristos până la moarte. Nici sabia, nici prigoana, nici chinurile, nici moartea nu i-au putut despărți de Hristos și nu i-a putut face să se lepede de Hristos. Persecuțiile împotriva celor ce cred în Domnul Isus Hristos au încetat demult, dar mărturisirea lui Hristos a rămas și trebuie să o facem și noi. Prin sfințenia vieții noastre, prin faptele noastre cele bune trebuie să-L mărturisim și noi pe Hristos înaintea oamenilor. Prin sfințenia vieții tale și tu, dragă cititorule, trebuie să fii un mărturisitor al Domnului. Prin faptele tale cele bune Îl mărturisești pe Hristos, iar prin fărădelegile tale Îl tăgăduiești și Îl hulești pe Hristos. Și tu ești un mărturisitor sau un hulitor al lui Hristos, așa după cum viața ta și faptele tale sunt bune sau rele.

La începuturile creștinismului, păgânii umblau să-i despartă pe creștini de mărturisirea lui Hristos. Azi prigoanele păgânilor vrăjmași au încetat. A rămas însă un alt vrăjmaș: diavolul, vrăjmașul cel mare, care umblă după creștini să-i despartă de mărturisirea lui Hristos și îi face de se leapădă de Hristos. Diavolul pune în fața omului ispitele, patimile și păcatele; de câte ori omul le alege pe acestea, s-a lepădat de Hristos, L-a tăgăduit pe Hristos, s-a despărțit de Hristos și a rămas cu păcatul, cu moartea. Mărturisirea lui Hristos înseamnă și azi să alegi între moarte și viață: între moartea și viața cea sufletească. Oh, cu câtă ușurință se leapădă creștinii de azi de mărturisirea lui Isus Hristos! Cei dintâi creștini mai bine sufereau chinuri și moarte, decât să-L tăgăduiască pe Hristos, dar creștinii de azi se leapădă și se despart de Hristos pentru toate nimicurile, ispitele și patimile acestei lumi. Creștinii de azi se rușinează de Hristos și de mărturisirea lui Hristos, cum zice o altă Evanghelie (Marcu 8, 38). Sunt creștini pe care în veci nu-i auzi vorbind despre Isus Hristos și mântuirea sufletului. Vorbesc despre boi, vaci, gunoi, etc, dar despre Isus Hristos și sufletul lor, li-e rușine să vorbească. Oare nu este și aceasta o tăgăduire a lui Hristos?

A fi un creștin adevărat înseamnă să-ți dai seama că în fiecare clipă ți se pune înainte mărturisirea sau tăgăduirea lui Hristos. Fiecare faptă a ta înseamnă mărturisirea sau tăgăduirea lui Hristos, așa după cum ai făcut-o, ascultând de Domnul sau de diavolul. Mântuirea sufletului tău începe în clipa când te-ai hotărât la o viață nouă cu Domnul, și cu darul Lui te-ai apucat să-L mărturisești clipă de clipă. Unul din cei intrați în Oastea Domnului îmi spunea astă vară amănunte interesante despre ce a pățit în zilele dintâi când s-a hotărât să înceapă lupta contra păcatelor și să-L mărturisească pe Domnul, în fiecare clipă și cu fiecare faptă a sa. În dimineața celei dintâi zile - îmi spunea el - m-am ridicat dis de dimineață și m-am rugat îndelung să-mi dea Dumnezeu putere și ajutor să-mi pot ținea hotărârea luată. Dar cât ce am isprăvit rugăciunea, hop în curte cu un vecin sfădicios, cu care mai avusesem de multe ori vorbe slabe. Venea și acum cu ceva vorbe de ceartă. Mi-am adus aminte de hotărârea ce-o luasem; m-am stăpânit, i-am răspuns cu vorbe bune, am lăsat după el și am trecut cu bine peste această încercare. Dar pe când scăpai de acesta, începu femeia mea cu vorbe la mine că sunt un slăbănog... că nu-s vrednic să-mi apăr drepturile mele. În vremea asta iacă vine și o văduvă săracă cu rugarea să o împrumut cu niște bani. De altădată mă scăpam de ea cu o minciună, dar acum minciuna ar fi însemnat că-L tăgăduiesc pe Hristos și îmi calc în picioare hotărârea. Am ascultat-o. Femeia mea a început și mai și. Eu am plecat la lucru în câmp zicându-mi în mine: astea-s atacurile Satanei contra hotărârii mele. Zile întregi a dat Satana aspre atacuri contra hotărârii mele; eu însă nu m-am lăsat; l-am bătut mereu, întărindu-mă în rugăciune, până ce pe urmă am putut striga plin de bucuria biruinței: te-am biruit Satano!...

Bine spunea ostașul de mai sus, căci cu adevărat mărturisirea cea adevărată a lui Hristos aduce omului fel de fel de necazuri, neplăceri și prigoane. Scriptura spune apriat, că toți câți vor să trăiască cu adevărat o viață după Evanghelie, vor fi urâți și necazuri multe vor avea. De ce? Pentru că de câte ori un suflet se hotărăște la o viață după Evanghelie, Satana se vede primejduit a-și pierde un credincios, și pune în mișcare toate uneltirile și meșteșugurile lui împotriva celui hotărât, ca să-l descurajeze și să-l întoarcă înapoi în mocirla din care a ieșit.

Iată dar ce înseamnă și azi a-L mărturisi cu adevărat pe Isus Hristos. Este și azi această mărturisire un lucru greu, un lucru la care trebuie pregătire sufletească, iar această pregătire stă înainte de toate în legătură cu credință tare și dragoste nețărmurită față de Tatăl ceresc, care atât de mult ne-a iubit, încât și pe Unul Născut Fiul Său L-a dat Jertfă pentru noi și mântuirea noastră (Ioan 3, 16).

Despre această dragoste spune Evanghelia de duminică că trebuie să fie mai mare decât dragostea de părinți, de fii, de soți. Această dragoste au avut-o și sfinții. Evanghelia ne spune mai departe că mărturisirea lui Hristos cere să ne luăm crucea și să mergem după El. Aceasta e crucea necazurilor, prigoanelor, neplăcerilor ce se va așeza ca sigur pe umerii tăi îndată ce vei începe să-L mărturisești cu adevărat pe Domnul Isus Hristos și Evanghelia Lui.

Iosif Trifa.