Evanghelia de duminică: ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor așișderea
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa. Și dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt, căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 31-36).
Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ținea măcar această poruncă scurtă: Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; sau cu alte vorbe: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Este aceasta o poruncă pe care n-o spune numai cerul de sus, ci o spune și simțul nostru de judecată. Însă oamenii nu țin nici măcar această poruncă și lege firească. Cei mai mulți oameni poftesc să li se facă lor tot binele ce li se poate face, dar ei în schimb să facă altora tot răul ce-l pot face. De ce acest lucru?
Răspunsul e foarte simplu și scurt: pentru că oamenii nu sunt creștini cu adevărat. Un creștin adevărat își vede viața și purtările prin oglinda Evangheliei, iar în lumina Evangheliei, omul își vede totdeauna greșelile și scăderile lui. Oamenii însă își văd viața printr-o oglindă mincinoasă în care se văd numai greșelile și scăderile altora.
Oglinzi mincinoase
Prin Lumina Satelor am scris anul trecut despre cum a inventat un american un fel de oglinzi mincinoase în care oamenii și femeile se văd cu mult mai frumoși de cum sunt aievea.
Și oglinzile acestea cică au trecere mare.
Astfel de mincinoase oglinzi sufletești pune și diavolul mișelul în fața oamenilor, și cei ce se uită în ele nu-și văd greșelile și păcatele lor. Vede omul paiul din ochii de aproapelui, dar bârna din viața sa n-o vede.
Un vechi tablou
În privința aceasta a rămas de la vechii greci un tablou foarte potrivit. Se vede în acest tablou un om înaintând pe drum cu o pereche de desagi în spate. Pe partea dinainte a desagilor e scris: greșelile altora, iar în dos: greșelile mele, - adică în față are omul greșelile altora pe care le vede, iar în dos are greșelile lui pe care nu le vede.
Un creștin adevărat poartă desagii întors: greșelile lui le pune înainte, iar greșelile altora la spate. Câți însă sunt de aceștia? Foarte puțini. Fiecare se ține mai bun decât altul.
O scrisoare pe o poartă
Despre un om am citit că a pus pe ușa porții sale înștiințarea: Intrarea oamenilor răi este interzisă.
- Vecine dragă - l-a întrebat un credincios - ce, te-ai hotărât să-ți părăsești casa și curtea?
- Cum așa?
- Păi dacă vei ținea seamă de scrisoarea de pe poartă, apoi pe tine însuți te-ai oprit să intri înăuntru, căci a zis Isus că Singur Tatăl ceresc Se poate numi bun (Luca 18, 19).
O, dacă oamenii și-ar vedea viața în lumina Evangheliei, desigur n-ar fi în lume atâta răutate, dușmănie, ură și răzbunare.
Iubiți pe vrăjmașii voștri!
Foarte bine spune Evanghelia că a iubi pe cei ce ne iubesc pe noi, n-are nici un preț evanghelic. Ce plată și răsplată cerească ar putea aștepta cel ce face binele în schimbul binelui, sau ajută în schimbul ca și el să fie ajutat? Eu am cunoscut la țară un bogat care iarna era tare milos cu sărăcimea. Dar vai, mila lui era unsă cu speculă. Cu ajutoare mici acapara de cu iarna pe cei săraci și lipsiți să-i lucreze vara la câmp. Aici ajunge binele ce se face numai de dragul răsplății.
Evanghelia cere mai mult decât atât. Evanghelia cere să iubim pe vrăjmașii noștri și să facem bine celor ce ne fac rău. Evanghelia a adus în lume o noutate mare: iubirea de vrăjmași. Nici legea lui Moise și nici o altă religie din lume n-are această noutate. La mulți, la foarte mulți creștini, această poruncă li se pare grea, li se pare prea grea, li se pare imposibilă. Vom spune însă că tocmai această poruncă este puterea cu care a lucrat și s-a răspândit în lume creștinismul. Creștinismul a biruit tocmai prin această iubire de vrăjmași. Evanghelia a biruit prin cântecul cel dulce al dragostei de Dumnezeu, de frați și de vrăjmași.
Dar iubirea de vrăjmași este o poruncă grea pe care numai cel ce a gustat din dulceața și din puterea Evangheliei o poate împlini. Numai un suflet dospit de Evanghelie, numai un om duhovnicesc poate împlini și trăi porunca cea mare a iubirii vrăjmașilor. Pentru omul cel lumesc, această poruncă este un fel de nebunie, este un lucru imposibil.
Iubirea de vrăjmași este o lecție care numai la picioarele Crucii se poate învăța. Toate școlile din lume și toate predicile din lume nu pot mișca pe cineva să poată împlini porunca Evangheliei: iubiți pe vrăjmașii voștri. Acest lucru se învață numai la picioarele Crucii.
Sub brațele Crucii află omul că vrăjmașul lui cel adevărat este păcatul care l-a pus în vrăjmășie cu Dumnezeu și a fost împăcat prin Jertfa cea sfântă a Mielului. Sub brațele Crucii Îl aude păcătosul pe Domnul strigând: Tată iartă-le lor... sub brațele Crucii află omul că el n-are în această lume decât un singur vrăjmaș: pe diavolul și păcatul.
Cel ce află cu adevărat pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă, acela n-are vrăjmași. Acela toate le rabdă, toate le suferă, pe toți îi iubește. Acela se roagă pentru vrăjmașii și batjocoritorii lui.
Se află unii care zic: iubirea vrăjmașilor este o jertfă zadarnică, cel ticălos își bate joc de dragostea și răbdarea ta. Asta nu e adevărat, de cele mai multe ori nu e adevărat. Dragostea și iertarea lucră în suflete cu o putere extraordinară. Evanghelia se răspândește și azi prin cântecul cel dulce al dragostei.
Trei pilde
Aici la foaie am amintit pilda unui ostaș din Oastea Domnului, căruia un vecin de al lui îi aflase un bou în iarbă și l-a dus la primărie, strigând în gura mare că îl va învăța să-și îngrijească vitele.
În cealaltă zi, ostașul îi află oile în holdă și ducându-i-le în curte strigă:
- Vecine dragă, ți-am aflat oile în holda mea, și să ști că de câte ori le voi afla, ți le voi aduce acasă...
- Tu ești mai bun decât mine - răspunse rușinat cel cu laudele de ieri. Dragostea ostașului biruise.
O altă pildă mișcătoare. Istoria păstrează întâmplarea unui credincios, care o luase la fugă din fața unui vrăjmaș ce umbla să-l omoare. În fuga sa, credinciosul urmărit, deodată se oprește. Ajunsese la un lac. Era timp de iarnă; lacul era înghețat, dar gheața nu părea așa de tare ca să poată trece peste ea. O încercă și spre norocul lui, o trecu cu bine. Pe urmă veni și cel ce fugea după el să-l omoare. Apucă a trece și el gheața, dar la mijlocul lacului gheața s-a rupt și cel căzut în apă a început a se lupta cu moartea.
Credinciosul uitându-se îndărăt a văzut acest lucru - și ce a făcut? S-a întors în fuga mare și a scăpat de la moarte pe vrăjmașul său. Cel scăpat grăi atunci rușinat:
- Eu am alergat să te omor, și iată tu m-ai scăpat de la moarte. De acum tu ești cel mai mare prieten și binefăcător al meu. Credinciosul a făcut din el un tovarăș de muncă în lucrul Domnului.
Ce măreață pildă este și aceasta, despre ceea ce poate face dragostea.
O altă pildă. Un ostaș din Oastea Domnului, care a făcut armata, îmi spunea că la început toți camarazii l-au luat în batjocuri și hule. Seara când el citea din Biblie și se ruga lângă patul lui, camarazii zvârleau cu ghetele în el. Dar eu ce am făcut? M-am rugat mai departe, iar înainte de a mă culca, luam toate ghetele zvârlite, le curățam frumos și le puneam pe la paturile camarazilor. La o săptămână, zvârlitul ghetelor a încetat, iar la 2 săptămâni încă 3 soldați citeau și se rugau împreună cu mine...
Dragostea și răbdarea ostașului biruise.
Evanghelia a pătruns în lume și prin suflete cu cântecul cel dulce al dragostei creștine. David prorocul îl domolea pe Saul, cel cuprins de furia unui duh rău, cu cântecul cel dulce al harfei sale.
Cu cântecul cel dulce al dragostei creștine să-i dezarmăm și noi pe cei cuprinși de furia diavolească a urii. Să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea și bunătatea sufletului nostru. Nimic nu lucră atât de puternic într-un suflet cuprins de furia urii, ca dragostea și iertarea.
În iarna trecută, ziarele au adus o știre interesantă despre cum un muzicant dintr-un sat din jurul Iașilor a fost atacat de o haită de lupi. Muzicantul ce era să facă? cu ce era să se apere? Și-a luat vioara și a cântat pe ea un cântec, așa cum a știut el mai cu foc. La auzul cântării, haita lupilor flămânzi s-a oprit în loc și pe urmă, sosind niște țărani, muzicantul a scăpat. Un cântec de vioară a oprit în loc o haită întreagă de lupi fioroși.
Cântecul cel dulce al dragostei evanghelice poate domoli și cele mai fioroase uri.
Scumpii mei frați ostași! Să răspândim și noi pe tot locul cântecul cel dulce al dragostei creștine!
Iosif Trifa.