Evanghelia de duminică: despre pescuirea cea sufletească

Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni. Îndată, ei au lăsat mrejile, şi au mers după El. De acolo, a mers mai departe, şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zevedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor Zevedei, şi îşi cârpeau mrejile. El i-a chemat. Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El. Isus străbătea toată Galileia, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod (Matei 4, 18-22).

Evanghelia de duminică ne arată cum i-a chemat Isus la apostolie pe 4 din apostoli. Din pescari de peşti, i-a făcut pescari de suflete. Veniţi după Mine - le-a zis Domnul - la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceţi... Eu vă chem în marea cea largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu... în Numele Meu veţi arunca mrejile, şi multe suflete veţi scoate din adâncul pierzării...

Cei 4 pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu Domnul a alăturat la ei încă 8 pescari de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti 12 vânători! În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune ca 12 pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie! Alexandru Macedon a pornit odinioară cu o uriaşă armată ce întuneca soarele să cuprindă lumea, şi n-a putut răzbi. Şi iată 12 pescari au cuprins-o fără să aibă nici putere şi nici ştiinţă lumească.

Taina acestei biruinţe este în primul rând şi înainte de toate: darul şi lucrarea Duhului Sfânt. Prin cei 12 apostoli a lucrat puterea Duhului Sfânt; a lucrat prin ei Isus Mântuitorul prin darul şi harul Duhului Sfânt.

În al doilea rând vine râvna apostolilor. Iar în al treilea rând, această biruinţă a fost ajutată şi de râvna celor care au primit Evanghelia mântuirii. La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei. Evanghelia s-a vestit şi s-a dus de la om la om, de la suflet la suflet.

Minunată chemare şi groaznică răspundere sufletească au urmaşii apostolilor: episcopii, preoţii. Dar vestirea Domnului - între anumite margini - aparţine şi credincioşilor. În cadrele aşa numitului apostolat laic (apostolatul mirenilor), fiecare creştin adevărat trebuie să fie şi el un vestitor al Domnului. În cartea despre Oastea Domnului am arătat pe larg acest lucru. Aici voi spune pe scurt că: oricine L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi mântuirea, se face - şi trebuie să se facă - şi el un vestitor al mântuirii sufleteşti. Oricine trăieşte cu adevărat Evanghelia, se face şi el un vestitor al Evangheliei... oricine a scăpat din pierzare.

Trebuie să se facă şi el un pescar de suflete. Se face chiar şi neştiind el. Se face prin viaţa lui, prin pilda vieţii sale. Un creştin care trăieşte cu adevărat Evanghelia este o sare binecuvântată care sărează şi pe alţii; este un aluat care dospeşte şi pe alţii; este o lumină care luminează şi altora calea mântuirii. Un astfel de creştin este un predicator vestit; este un mare predicator, chiar dacă n-ar grăi nici o vorbă despre tainele mântuirii. El predică prin faptele sale, prin pilda vieţii sale, - şi aceasta este cea mai puternică predică şi apostolie pentru Domnul.

În multe chipuri şi feluri poate pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu un creştin care a aflat pe Domnul şi trăieşte o viaţă cu El. Amintesc câteva pilde:

Trei pilde

Un ostaş din Oastea Domnului a făcut pierdută în tren o carte cu Oglinda inimii omului. S-a nimerit să o afle tocmai un pătimaş beţiv. A citit-o, s-a cutremurat şi s-a îndreptat, zicându-şi în sine: această carte mi-a venit ca o chemare trimisă de la Dumnezeu!

Un alt ostaş îmi spunea că s-a gândit el mult cum ar putea să îndrepteze pe un morar ce avea năravul de a înjura cumplit. A trimis la moară un sac cu grâu, iar înăuntru a băgat o predică din Lumina Satelor despre păcatul cel groaznic al sudalmelor. Împreună cu predica a pus şi o hârtiuţă pe care era scris: precum piatra zdrobeşte grâul acesta, aşa se va zdrobi şi sufletul celor care înjură pe Făcătorul!

În decursul măcinatului, morarul a dat peste scrisori; le-a citit; s-a îngrozit şi s-a lăsat de înjurături.

Alta. Un tânăr din Oastea Domnului intrând în armată, şi-a făcut mai departe şi la cazarmă rugăciunile lui, îngenunchind seara şi dimineaţa lângă patul său. Camarazii l-au râs, l-au batjocorit, dar el a răbdat şi s-a rugat. Peste câteva luni, mai îngenuncheau cu el încă 5 inşi, iar ceilalţi au încetat cu batjocurile. Îi biruise puterea credinţei celui ce se ruga.

Duhul Sfânt este şi aici marele nostru Învăţător care ne învaţă cum trebuie să lucrăm. Trebuie însă şi din partea noastră râvnă, răbdare, stăruinţă.

Cum am învăţat a pescui

Ca preot la ţară, eu locuiam într-o comună prin care curgea un râu. Am învăţat pescuitul şi îmi plăcea grozav. Dar mult timp mi-a trebuit până am învăţat acest meşteşug. Cum trebuie să încep? - l-am întrebat pe un pescar. Ţine întinsă undiţa până va sări peştele... dar peştele nu mai sare... stai, stai, domnule părinte, la treaba asta trebuie răbdare... întinde undiţa şi azi şi mâine, până va sări peştele şi vei învăţa meşteşugul...

Pe urmă mi-am câştigat răbdarea; o răbdare extraordinară, dar o răbdare însoţită de plăcere; de o plăcere ce mă ţinea toată ziua cu undiţa întinsă pe marginea apei.

De când Domnul m-a trimis la Sibiu să fac o altfel de pescuire, observ că acelaşi lucru se cere şi la pescuirea cea sufletească: răbdare, stăruinţă şi plăcere. La pescuirea cea sufletească trebuie înainte de toate o extraordinară răbdare şi stăruinţă, dar o răbdare împreunată cu plăcere... cu plăcerea sufletească de a vedea scoţând un suflet din adâncul fărădelegilor. Şi pe lângă asta mai trebuie şi meşteşug şi deprindere. Trebuie să ştii la care fel de peşte ce fel de râmă să pui. Trebuie să ştii cum şi când să arunci undiţa.

Şi mai presus de toate, nu trebuie să descurajezi când se întâmplă de nu poţi prinde nimic. Se nimere de umbli ziua întreagă, umbli o lună întreagă şi nu poţi pescui nici un suflet pentru Domnul. Dar asta nu înseamnă să arunci undiţa şi să părăseşti lucrul, ci trebuie să stărui înainte.

A sărit undeva un peşte; du-te acolo şi azi şi mâine şi poimâine şi întinde mereu undiţa; nu-l slăbi până nu se prinde în undiţa Evangheliei. Nu alerga cu undiţa de ici-colo, ci puneţi ochii pe un peşte şi stai de el.

Să lucrăm cu râvnă, răbdare şi stăruinţă, şi Domnul va binecuvânta lucrul nostru. Aici vom spune că şi Oastea Domnului se ocupă în special cu pescuirea cea sufletească. Şi voi spune că n-am descurajat când am slobozit această mreajă. Un an de zile am stat cu 10 peşti, dar n-am descurajat. Ştiam că aruncasem mreaja în Numele Domnului şi pe urmă a venit binecuvântarea Domnului şi mreaja s-a umplut de mulţime mare de peşti.

Azi Oastea Domnului pescuieşte şi cu sacul, cu mreaja cea mare: cu ofensive, serbări, sfinţire de steaguri. Voi spune însă că pescuirea cea mai sigură e tot undiţa şi pescuirea în parte. Pescuiţi în parte pe fiecare suflet, staţi de el, interesaţi-vă de aproape de el şi de întărirea lui cea sufletească.

Fiecare ostaş trebuie să fie un mic pescar de suflete. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie un aducător de suflete la Mântuitorul. Creştinismul nu este un azil de odihnă pentru cei care L-au aflat pe Domnul. E frumos când cineva Îl află pe Domnul, e minunată odihna şi liniştea pe care o dă Domnul celor ce-L află pe El, dar Domnul nu vrea să ne retragem în această odihnă. El are lipsă de pescari şi secerători. El are lipsă de lucrători. Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete (Prov. 11, 30). Cel ce vesteşte şi altora şi cheamă şi pe alţii la mierea pe care a aflat-o, este creştinul cel adevărat.

Domnul are lipsă de pescari. Nu vedeţi cum vuie valurile fărădelegilor? Şi nu vedeţi pe cei ce se îneacă în ele? Un creştin adevărat nu poate fi o barcă legată la ţărm, în vreme ce alţii se îneacă. El trebuie să fie o barcă salvatoare; o barcă plutitoare peste valurile fărădelegilor şi pescuitoare de suflete ce se îneacă.

Pescuitori! Ieşiţi la lucru! Nu vedeţi undiţele diavolului? Nu vedeţi pescuirea lui cea grozavă? Nu vedeţi ce de argaţi are diavolul şi ce mulţime de peşti prinde? E plină lumea de undiţele şi mrejele diavolului. E plină lumea de cei ce ajută pescuirea diavolului şi pescuiesc pentru diavolul. Toţi cei ce stăruie în fărădelegi şi răutăţi sunt un fel de pescari ai diavolului. Diavolul i-a pescuit şi i-a făcut pescarii lui.

Pescarii Domnului, ieşiţi la lucru! Să-i atragem pe oameni din această pierzare. Să-i scoatem din undiţa lui Satana şi să-i aducem la Domnul. O, ce lucru minunat este când un suflet păcătos Îl află pe Domnul! Dintr-un om stricat, pătimaş, prăpădit, el se face un vestitor al Domnului. Dintr-un pescar al diavolului, se face un pescar al Domnului.

Scumpii mei fraţi din Oastea Domnului! Aruncaţi undiţele pe tot locul în Numele Domnului. Pândiţi pe tot locul şi în toată vremea să prindeţi atare suflet în cursa unei cărţi bune, unei citiri, unei foi religioase, etc. Lucraţi cu râvnă şi Domnul va răsplăti bogat ostenelile noastre. Să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate (Iacov 5, 20). Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci (Daniel 12, 3).

Iosif Trifa.