Evanghelia de duminică: despre pescuirea cea sufletească

Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni. Îndată, ei au lăsat mrejile, și au mers după El. De acolo, a mers mai departe, și a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zevedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor Zevedei, și își cârpeau mrejile. El i-a chemat. Și îndată, ei au lăsat corabia și pe tatăl lor, și au mers după El. Isus străbătea toată Galileia, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, și tămăduind orice boală și orice neputință care era în norod (Matei 4, 18-22).

Evanghelia de duminică ne arată cum i-a chemat Isus la apostolie pe 4 din apostoli. Din pescari de pești, i-a făcut pescari de suflete. Veniți după Mine - le-a zis Domnul - la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceți... Eu vă chem în marea cea largă a vieții, unde veți pescui suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu... în Numele Meu veți arunca mrejile, și multe suflete veți scoate din adâncul pierzării...

Cei 4 pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu Domnul a alăturat la ei încă 8 pescari de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut acești 12 vânători! În istoria lumii nu se cunoaște o altă așa minune ca 12 pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie! Alexandru Macedon a pornit odinioară cu o uriașă armată ce întuneca soarele să cuprindă lumea, și n-a putut răzbi. Și iată 12 pescari au cuprins-o fără să aibă nici putere și nici știință lumească.

Taina acestei biruințe este în primul rând și înainte de toate: darul și lucrarea Duhului Sfânt. Prin cei 12 apostoli a lucrat puterea Duhului Sfânt; a lucrat prin ei Isus Mântuitorul prin darul și harul Duhului Sfânt.

În al doilea rând vine râvna apostolilor. Iar în al treilea rând, această biruință a fost ajutată și de râvna celor care au primit Evanghelia mântuirii. La începutul creștinismului, fiecare creștin era un mic apostol și vestitor al Evangheliei. Evanghelia s-a vestit și s-a dus de la om la om, de la suflet la suflet.

Minunată chemare și groaznică răspundere sufletească au urmașii apostolilor: episcopii, preoții. Dar vestirea Domnului - între anumite margini - aparține și credincioșilor. În cadrele așa numitului apostolat laic (apostolatul mirenilor), fiecare creștin adevărat trebuie să fie și el un vestitor al Domnului. În cartea despre Oastea Domnului am arătat pe larg acest lucru. Aici voi spune pe scurt că: oricine L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul și mântuirea, se face - și trebuie să se facă - și el un vestitor al mântuirii sufletești. Oricine trăiește cu adevărat Evanghelia, se face și el un vestitor al Evangheliei... oricine a scăpat din pierzare.

Trebuie să se facă și el un pescar de suflete. Se face chiar și neștiind el. Se face prin viața lui, prin pilda vieții sale. Un creștin care trăiește cu adevărat Evanghelia este o sare binecuvântată care sărează și pe alții; este un aluat care dospește și pe alții; este o lumină care luminează și altora calea mântuirii. Un astfel de creștin este un predicator vestit; este un mare predicator, chiar dacă n-ar grăi nici o vorbă despre tainele mântuirii. El predică prin faptele sale, prin pilda vieții sale, - și aceasta este cea mai puternică predică și apostolie pentru Domnul.

În multe chipuri și feluri poate pescui suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu un creștin care a aflat pe Domnul și trăiește o viață cu El. Amintesc câteva pilde:

Trei pilde

Un ostaș din Oastea Domnului a făcut pierdută în tren o carte cu Oglinda inimii omului. S-a nimerit să o afle tocmai un pătimaș bețiv. A citit-o, s-a cutremurat și s-a îndreptat, zicându-și în sine: această carte mi-a venit ca o chemare trimisă de la Dumnezeu!

Un alt ostaș îmi spunea că s-a gândit el mult cum ar putea să îndrepteze pe un morar ce avea năravul de a înjura cumplit. A trimis la moară un sac cu grâu, iar înăuntru a băgat o predică din Lumina Satelor despre păcatul cel groaznic al sudalmelor. Împreună cu predica a pus și o hârtiuță pe care era scris: precum piatra zdrobește grâul acesta, așa se va zdrobi și sufletul celor care înjură pe Făcătorul!

În decursul măcinatului, morarul a dat peste scrisori; le-a citit; s-a îngrozit și s-a lăsat de înjurături.

Alta. Un tânăr din Oastea Domnului intrând în armată, și-a făcut mai departe și la cazarmă rugăciunile lui, îngenunchind seara și dimineața lângă patul său. Camarazii l-au râs, l-au batjocorit, dar el a răbdat și s-a rugat. Peste câteva luni, mai îngenuncheau cu el încă 5 inși, iar ceilalți au încetat cu batjocurile. Îi biruise puterea credinței celui ce se ruga.

Duhul Sfânt este și aici marele nostru Învățător care ne învață cum trebuie să lucrăm. Trebuie însă și din partea noastră râvnă, răbdare, stăruință.

Cum am învățat a pescui

Ca preot la țară, eu locuiam într-o comună prin care curgea un râu. Am învățat pescuitul și îmi plăcea grozav. Dar mult timp mi-a trebuit până am învățat acest meșteșug. Cum trebuie să încep? - l-am întrebat pe un pescar. Ține întinsă undița până va sări peștele... dar peștele nu mai sare... stai, stai, domnule părinte, la treaba asta trebuie răbdare... întinde undița și azi și mâine, până va sări peștele și vei învăța meșteșugul...

Pe urmă mi-am câștigat răbdarea; o răbdare extraordinară, dar o răbdare însoțită de plăcere; de o plăcere ce mă ținea toată ziua cu undița întinsă pe marginea apei.

De când Domnul m-a trimis la Sibiu să fac o altfel de pescuire, observ că același lucru se cere și la pescuirea cea sufletească: răbdare, stăruință și plăcere. La pescuirea cea sufletească trebuie înainte de toate o extraordinară răbdare și stăruință, dar o răbdare împreunată cu plăcere... cu plăcerea sufletească de a vedea scoțând un suflet din adâncul fărădelegilor. Și pe lângă asta mai trebuie și meșteșug și deprindere. Trebuie să știi la care fel de pește ce fel de râmă să pui. Trebuie să știi cum și când să arunci undița.

Și mai presus de toate, nu trebuie să descurajezi când se întâmplă de nu poți prinde nimic. Se nimere de umbli ziua întreagă, umbli o lună întreagă și nu poți pescui nici un suflet pentru Domnul. Dar asta nu înseamnă să arunci undița și să părăsești lucrul, ci trebuie să stărui înainte.

A sărit undeva un pește; du-te acolo și azi și mâine și poimâine și întinde mereu undița; nu-l slăbi până nu se prinde în undița Evangheliei. Nu alerga cu undița de ici-colo, ci puneți ochii pe un pește și stai de el.

Să lucrăm cu râvnă, răbdare și stăruință, și Domnul va binecuvânta lucrul nostru. Aici vom spune că și Oastea Domnului se ocupă în special cu pescuirea cea sufletească. Și voi spune că n-am descurajat când am slobozit această mreajă. Un an de zile am stat cu 10 pești, dar n-am descurajat. Știam că aruncasem mreaja în Numele Domnului și pe urmă a venit binecuvântarea Domnului și mreaja s-a umplut de mulțime mare de pești.

Azi Oastea Domnului pescuiește și cu sacul, cu mreaja cea mare: cu ofensive, serbări, sfințire de steaguri. Voi spune însă că pescuirea cea mai sigură e tot undița și pescuirea în parte. Pescuiți în parte pe fiecare suflet, stați de el, interesați-vă de aproape de el și de întărirea lui cea sufletească.

Fiecare ostaș trebuie să fie un mic pescar de suflete. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie un aducător de suflete la Mântuitorul. Creștinismul nu este un azil de odihnă pentru cei care L-au aflat pe Domnul. E frumos când cineva Îl află pe Domnul, e minunată odihna și liniștea pe care o dă Domnul celor ce-L află pe El, dar Domnul nu vrea să ne retragem în această odihnă. El are lipsă de pescari și secerători. El are lipsă de lucrători. Rodul celui neprihănit este un pom de viață și cel înțelept câștigă suflete (Prov. 11, 30). Cel ce vestește și altora și cheamă și pe alții la mierea pe care a aflat-o, este creștinul cel adevărat.

Domnul are lipsă de pescari. Nu vedeți cum vuie valurile fărădelegilor? Și nu vedeți pe cei ce se îneacă în ele? Un creștin adevărat nu poate fi o barcă legată la țărm, în vreme ce alții se îneacă. El trebuie să fie o barcă salvatoare; o barcă plutitoare peste valurile fărădelegilor și pescuitoare de suflete ce se îneacă.

Pescuitori! Ieșiți la lucru! Nu vedeți undițele diavolului? Nu vedeți pescuirea lui cea grozavă? Nu vedeți ce de argați are diavolul și ce mulțime de pești prinde? E plină lumea de undițele și mrejele diavolului. E plină lumea de cei ce ajută pescuirea diavolului și pescuiesc pentru diavolul. Toți cei ce stăruie în fărădelegi și răutăți sunt un fel de pescari ai diavolului. Diavolul i-a pescuit și i-a făcut pescarii lui.

Pescarii Domnului, ieșiți la lucru! Să-i atragem pe oameni din această pierzare. Să-i scoatem din undița lui Satana și să-i aducem la Domnul. O, ce lucru minunat este când un suflet păcătos Îl află pe Domnul! Dintr-un om stricat, pătimaș, prăpădit, el se face un vestitor al Domnului. Dintr-un pescar al diavolului, se face un pescar al Domnului.

Scumpii mei frați din Oastea Domnului! Aruncați undițele pe tot locul în Numele Domnului. Pândiți pe tot locul și în toată vremea să prindeți atare suflet în cursa unei cărți bune, unei citiri, unei foi religioase, etc. Lucrați cu râvnă și Domnul va răsplăti bogat ostenelile noastre. Să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, și va acoperi o sumedenie de păcate (Iacov 5, 20). Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci (Daniel 12, 3).

Iosif Trifa.