Evanghelia de duminică: căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului (3)

Una din cele mai frumoase Evanghelii este cea de duminică. Citiţi-o pe larg la Matei 6, 28-32. Vom tâlcui pe scurt unele învăţături din ea.

Luminătorul trupului este ochiul.

Domnul a zis: luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat...

Ce dar mare ne sunt nouă ochii şi vederea! Fără lumina şi vederea ochilor, viaţa noastră cea pământească n-ar avea nici un preţ, ar fi o osândă. Întocmai aşa e şi viaţa cea sufletească fără ochii sufleteşti şi fără vedere sufletească: o viaţă de osândă, o viaţă trăită în zadar. Şi vai, e plină lumea de astfel de nefericiţi.

Nu puteţi sluji la doi domni.

Domnul a zis: nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul îl va iubi, sau pe altul îl va urî... nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona...

Am tâlcuit aceste vorbe de atâtea ori şi în atâtea feluri prin Lumina Satelor şi prin toate cărţile noastre. Şi le vom repeta mereu. O, cum n-am eu glas de trâmbiţă cerească să strig aceste cuvinte ale Domnului să le audă toţi oamenii! Cei mai mulţi creştini îşi pierd sufletul şi viaţa de veci tocmai la răspântia aceasta: ei îşi închipuie că pot sluji şi lui Dumnezeu şi diavolului. Diavolul pescuieşte cele mai multe suflete tocmai la răspântia aceasta. Îi înşală Satana pe oameni şoptindu-le de acestea: da ce-i?... doară nu-i să te faci călugăr, măi omule... ţi-ai făcut datoria şi faţă de suflet... viaţa îşi are şi ea plăcerile ei... aşa-i făcută viaţa că trebuie ici colea să mai şi înşeli, să mai şi minţi, să mai şi furi, să mai şi înjuri, etc.

Cu astfel de şoapte înşală Satana pe oameni să creadă că pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Din înşelăciunea aceasta ies creştinii cei ce sunt nici fierbinţi nici reci (Apoc. 3, 15). Din înşelăciunea aceasta ies cei ce merg şi la biserică şi la cârciumă... ies cei ce se roagă dar şi suduie... ies cei ce cred în Dumnezeu, dar şi pe diavolul îl ascultă...

A trăi o viaţă adevărat creştinească înseamnă a avea numai un Domn şi Stăpân... înseamnă a-L avea pe Domnul Isus de Stăpân, Cârmuitor şi Poruncitor peste inima ta şi viaţa ta.

Uitaţi-vă la stupul de albine. Veţi afla acolo o admirabilă pildă sufletească. Albinele nu sufăr decât o singură matcă. Pe celelalte le alungă, sau le omoară.

Ce pildă minunată pentru noi! Aşa trebuie să facă şi stupul vieţii noastre celei sufleteşti: să nu sufere două mătci, să nu sufere doi stăpâni, să nu sufere doi cârmuitori... să sufere numai o singură matcă... numai un singur Cârmuitor... numai un singur Conducător: pe Isus, Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre.

Albinele ştiu ele bine de ce nu sufăr două mătci; pentru că atunci în stupul lor n-ar mai fi pace şi linişte, ci tulburare, vrajbă şi împotriviri.

Dar ceea ce nu fac albinele, fac oamenii. Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că pot porunci două mătci în stupul lor cel sufletesc. Urmarea? Astfel de oameni n-au pace şi linişte în sufletul lor. De aici tulburarea din sufletul lor şi din casele lor.

Predaţi-vă!...

A trăi o viaţă adevărat creştinească înseamnă a te preda cu totul Domnului şi a-I sluji numai Lui. Istoria spune că vechii romani la ocuparea cetăţilor inamice, trimiteau vorbă celor asediaţi: cetăţeni ai cetăţii asediate! Predaţi-vă! Predaţi-vă pe voi înşivă, predaţi oraşul vostru, pământurile voastre, grădinile voastre, banii voştri, armele voastre; pe scurt, predaţi împăratului roman tot ce aveţi.

Cetăţile răspundeau: predăm totul - şi erau îndată încorporate la imperiul roman.

Ce icoană minunată! O aşa predare cere şi Regele nostru Cel ceresc. Suflete dragă, predă-te Domnului cu tot ce ai. Mântuirea sufletul vine numai după ce te-ai predat cu totul Domnului şi ai intrat în stăpânirea şi cârmuirea Lui.

Căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului.

Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi, Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru Cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Iată o Evanghelie care celor necredincioşi li se pare o glumă, un lucru de zâmbit. Dar ce dulce este această Evanghelie pentru cei ce trăiesc o viaţă de copii ai lui Dumnezeu! Când trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, atunci vezi Evanghelia de mai sus cum se împlineşte în viaţa ta. Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte. Aţi văzut cum sunt copiii: n-au nici o grijă şi nu cunosc grija vieţii; aşa e şi cu noi când suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu; deodată scăpăm de toate grijile şi necazurile. Tatăl ceresc le ia asupra Sa. Tatăl ceresc Se îngrijeşte şi de toate lipsurile vieţii noastre trecătoare. Minunea cu ulciorul văduvei din Sarepta Sidonului şi cu corbul lui Ilie din valea Horeb, se întâmplă şi azi în viaţa celor ce trăiesc după Cuvântul Evangheliei. Tatăl ceresc umple ulciorul la vreme şi corbul Lui soseşte la timp (1 Împ. 17, 2-16).

Când trăim o viaţă de copii ascultători ai lui Dumnezeu, ajutorul Lui ne vine când nici nu ne gândim şi de unde nici nu aşteptăm. Evanghelia cu crinii câmpului şi păsările cerului se împlineşte şi azi. O spune aşa de frumos şi psalmul 22: Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic...

Dar această preadulce Evanghelie o cunosc numai cei ce trăiesc în turma cea ascultătoare a Domnului; numai cei ce trăiesc în legătură de fii iubiţi şi ascultători ai Tatălui ceresc.

Pentru cei ce nu trăiesc această viaţă, Evanghelia cu păsările cerului şi crinii câmpului li se pare o glumă, o minciună. Tot ceea ce spune Evanghelia este adevărat şi se împlineşte. Însă celor ce trăiesc o viaţă de creştin mincinoasă, li se pare cu neputinţă de împlinit ceea ce spune Evanghelia.

Aici e a se căuta şi cauza adevărată a greutăţilor, lipsurilor şi necazurilor de azi. Au pierdut oamenii legătura cea adevărată de fii ai Tatălui ceresc, de aceea înoată în greutăţi, lipsuri şi necazuri ce nu se mai gată. Mie mi-e milă când îi văd pe oameni zbătându-se în necazuri, în lipsuri şi greutăţi. De s-ar ruga oamenii lui Dumnezeu şi ar trăi o viaţă de adevăraţi copii iubiţi şi ascultători ai Lui, atunci Tatăl ceresc îndată i-ar scăpa de toate necazurile şi greutăţile.

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu...

Cu aceste cuvinte se încheie Evanghelia de duminică. Nu cumva să creadă cineva că Evanghelia aceasta ne-ar îndemna la lene şi nepăsare de lucru. Munca şi osteneala ni s-au lăsat ca un testament pe care îl predică toate Evangheliile. Ne spune însă Evanghelia să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, grija de cele sufleteşti şi atunci sporul şi binecuvântarea Domnului se va pogorî peste lucrul mâinilor noastre.

Este acesta un adevăr pe care copiii lui Dumnezeu îl cunosc din experienţa vieţii. Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că de când poartă în buzunarul său Noul Testament în loc de pipă şi alcool, are spor îndoit în lucrul său.

Sporul şi binecuvântarea Domnului se pogoară cu prisosinţă peste lucru mâinilor noastre când trăim o viaţă de adevăraţi copii ai lui Dumnezeu. O, ce dulce şi uşoară-i o astfel de viaţă! Tu, cititorule dragă o cunoşti?

Iosif Trifa.