
Evanghelia de duminică: Nu arunca vina păcatelor tale asupra Satanei (2)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciți, care ieșeau din morminte. Erau așa de cumpliți, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Și iată că au început să strige: Ce legătură este între noi și Tine Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit ca să ne chinuiești înainte de vreme? Departe de ei era o turmă mare de porci, care pășteau. Dracii rugau pe Isus și ziceau: Dacă ne scoți afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci. Duceți-vă, le-a zis El. Ei au ieșit, și au intrat în porci. Și deodată, toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, și a pierit în ape. Porcarii au fugit, și s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse și cele întâmplate cu îndrăciții. Și iată că toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus, și, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ținutul lor (Matei 8, 28-34).
Demoni (diavoli) sunt și azi - și ei caută neîncetat să tragă pe oameni în ispită și să-i amăgească spre lucruri rele. Fiți treji, și vegheați! (1 Petru 1, 13). Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită (1 Petru 5, 8). Dar acest diavol n-are putere să-l silească pe om la păcat, Dumnezeu i-a dat omului voință și înțelegere, și așa omul păcătuiește și se apropie de Satana cu voia lui. Ochii, spre pildă, i s-au dat omului să vadă înțeleapta orânduire a lui Dumnezeu și văzând-o, să-L preamărească, dar de multe ori oamenii își lasă ochii să se facă slugile diavolului. Limba i s-a dat omului ca să laude pe Dumnezeu, dar mulți de multe ori prin sudalme, înjurături și minciuni, o fac slujnica diavolului. Mâinile i s-au dat omului să lucre cu ele și să le împreune în semn de rugăciune, dar de câte ori omul le întinde cu lăcomie să răpească, să fure și să lovească, le pune în slujba Satanei. Picioarele i s-au dat omului să meargă cu ele pe calea lui Hristos, dar de câte ori omul le lasă să plece pe alte căi rele - picioarele lui se fac poșta Satanei.
Diavolul n-are putere să se apropie de noi, ci noi ne apropiem de el, cu purtările noastre. Un câine legat în lanț este Satana - și numai pe cel care se apropie de el, îl poate mușca. Bine a zis sf. Ioan Gură de Aur că Bunul Dumnezeu a închis pe diavol ca pe un hoț și tâlhar în loc pustiu și neumblat, și dacă totuși isprăvile lui le vedem printre noi, pricina este aceea că noi umblăm prin locurile de ședere ale diavolului, prin pustiurile păcatelor și ispitelor.
Diavolul nu numai că nu ne poate sili să păcătuim, ci dimpotrivă ne poate fi chiar folositor, zice sf. Ioan Gură de Aur. Diavolul ne folosește, când noi ne temem de turbarea lui și de pândirile cele de-a pururea. Când Satana ne înfricoșează, ne lipim mai tare de Dumnezeu, așa precum copilul când îl sperie cineva, aleargă în brațele mamei sale și se ține strâns de hainele ei.
Așadar, iubite cititorule, să nu zici că Satana poartă vina păcatelor tale, căci el nici nu te poate sili să păcătuiești, nici nu se poate atinge de sufletul tău. Să fugim de păcate, de patimi și de ispite, căci în ele șade și locuiește Satana. Evanghelia ne mai spune că după ce a făcut Isus minunea, gadarenii L-au rugat să iese din hotarele lor. O nebunilor gadareni! Hristos venise la voi să vă scape de diavoli - și voi Îl rugați să iese numaidecât din hotarele voastre!... Dar să luăm aminte, că și noi, de foarte multe ori suntem în chipul și asemănarea acestor gadareni nebuni. Prin păcatele și fărădelegile noastre și noi Îl alungăm pe Hristos din hotarele vieții noastre, pentru că Hristos locuiește numai acolo unde este dragoste, iubire și purtări bune. De câte ori stăruim în păcate și fărădelegi, de atâtea ori și noi - în chipul gadarenilor - Îl poftim pe Hristos să iese din hotarele noastre sufletești. Creștine! cercetează-te, silește-te, luptă-te neîncetat să-L ai pe Hristos în hotarele vieții tale, și atunci Satana nu se va putea apropia de tine!
Iosif Trifa.