Evanghelia de duminică: Și ea venind s-a închinat Lui zicând: Doamne, ajută-mi!
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și iată că o femeie cananeancă, a venit din ținuturile acelea, și a început să strige către El: Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac. El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Și ucenicii Lui s-au apropiat și L-au rugat stăruitor: Dă-i drumul, căci strigă după noi. Drept răspuns, El a zis: Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel. Dar ea a venit și I s-a închinat, zicând: Doamne, ajută-mi! Drept răspuns, El i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor, și s-o arunci la căței!
Da, Doamne, a zis ea, dar și cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Isus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta, facă-ți-se cum voiești. Și fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela (Matei 15, 21-28).
Femeia din Evanghelia de duminică este pusă înaintea noastră cu învățătură despre cum trebuie să fie credința noastră.
Cananeanca era o femeie păgână ce trăia într-o țară păgână. Cine a adus-o pe această femeie păgână la picioarele lui Isus? A adus-o necazul și credința ei. În casa ei, femeia avea un necaz mare, o fiică chinuită de diavolul, iar în sufletul ei avea credința tare că numai singur Isus o poate ajuta. Așa trebuie să fie, iubite cititorule, și credința noastră. Și noi trebuie să avem o credință vie și lucrătoare care să ne scoată din țara păcatelor și să ne plece după ajutorul lui Isus Mântuitorul. O credință ce te lasă, sau cu care te lași să trăiești în toate păcatele și năravurile tale cele rele, este o credință moartă și de suflet pierzătoare.
Pe femeia cananeancă a plecat-o după Hristos necazul ce-l avea în casă: fiica ei se chinuia cumplit cu diavolul. Și noi avem un astfel de necaz. Diavolul chinuiește cumplit cu fel de fel de patimi și năravuri urâte și pe fiica noastră cea scumpă și iubită: sufletul nostru. Multe hotare va fi trecut sărmana femeie cananeancă să-și poată scăpa fata ei de diavolul. Ea nu putea sta acasă să-și vadă fetița chinuită de diavolul. Și tu, cititorule, stai liniștit în păcatele tale? Vezi pe diavolul cum îți chinuie sufletul și nu te miști? Nu pleci să-L afli pe Mântuitorul?
Femeia din Evanghelie ne este apoi de învățătură, nu numai cum a plecat să-L afle pe Hristos, ci și despre cum s-a purtat în fața Mântuitorului. Citiți cu luare aminte Evanghelia de mai sus și vedeți la câtă grea încercare a pus Isus credința femeii. Biata femeie plângea și striga după ajutor, dar Isus nu i-a răspuns ei nici un cuvânt. A trebuit să se roage apostolii pentru femeie. Dar și atunci Isus respingea rugarea ei, spunând că e păgână (în vremea aceea păgânilor li se zicea „câini”) și El a venit numai pentru fiii lui Israel. Dar credința femeii nu slăbește nici în fața acestei respingeri, ci și mai fierbinte și stăruitoare se face. Această credință o apleacă la picioarele lui Isus cu vorbele: Așa este Doamne. Luați aminte! Mare taină este în aceste vorbe. Prin ele femeia zicea: așa este Doamne, eu știu, eu cunosc că sunt o păcătoasă, sunt o păgână vrednică de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuși Te rog slobozește și pentru mine o fărâmă din darul și ajutorul Tău...
Așa, iubite cititorule, trebuie să fie și credința noastră: tare, statornică, stăruitoare. Sunt atâția oameni care cred numai până ce le merge bine, dar credința lor slăbește îndată ce li se respinge o mică rugare, sau le vine un necaz ca încercare.
Credința cea adevărată trebuie apoi să ne aplece și pe noi la picioarele Domnului Isus, la picioarele Crucii Sale, cu vorbele: așa este Doamne. Adică ne cunoaștem și noi Doamne că suntem păcătoși, păgâni, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuși cădem în fața Ta și cerem mila Ta. În fața Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaștere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării și al mântuirii ce izvorăște din Jertfa Crucii de pe Golgota.
Iosif Trifa.