Foto Pr. Iosif Trifa

Evanghelia din duminica după Înălțarea Domnului

Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora, pe care Mi i-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: tot ce este al Meu, este al Tău, și ce este al Tău, este al Meu, și Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat și nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem Una, Eu în ei, și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, și Eu să fiu în ei (Ioan cap. 17).
Despre unirea tuturor creștinilor
Până și pe sate, dar mai ales la orașe, creștinii nu au aceeași credință, nu aparțin la aceeași biserică. Însăși lăcașurile sfinte nu sunt zidite și aranjate la fel. Ale noastre biserici sunt cu altarul către răsărit, cele catolice către apus. Unele au în turnuri crucea izbăvitoare, altele un glob. În bisericile noastre sunt icoane și candelabre, în altele pereții sunt goi și fără podoabe.
Precum în cele dinafară se deosebesc, așa și în cele lăuntrice, iar aici deosebirea e și mai mare și prăpastie adâncă se desface între unii și alții, încât numele de creștin pare a fi o mustrare pentru cei ce aud cum Hristos Se roagă Tatălui ceresc ca toți creștinii să fie una.
Întâia mie de ani toți creștinii trăiau într-o singură biserică creștină, apostolică și sobornică - și aceasta e sfânta noastră biserică ortodoxă.
Deșertăciunea omenească și păcatul i-a sfărâmat unitatea. S-au dezlipit întâi catolicii apuseni, care au născocit niște documente mincinoase, pentru întâietatea papei de la Roma, ca urmaș al Sfântului Petru, fruntașul apostolilor.
Înșelăciunea s-a descoperit mai târziu.
Au ajuns pe scaunul papal niște persoane desfrânate, pe urma cărora atâta stricăciune a năpădit în biserică, încât cei buni, n-au mai putut sta alăturea de cei răi, - și au părăsit-o.
Popoare nobile, care erau mândria catolicilor, s-au lepădat de papa și au înființat biserici noi naționale: englezii, germanii, suedezii.
Și drept despăgubire, papa, pierzând pe aceștia, a întins o vânătoare de suflete unde a văzut cu ochii. Dar nu s-au lăsat năimiți decât cei slabi de înger și cei ce erau lesne de amăgit.
Printre aceștia au avut nenorocirea să fie și fărâma de frați ai noștri care aparțin bisericii unite.
Trecerea la uniți a făcut-o episcopul cu protopopii săi. Poporul, neînvățat și ascultător, n-a fost întrebat, s-a lăsat purtat la voia întâmplării.
Când s-au deșteptat - mărginenii, s-au pornit într-o revoltă, de care s-a resimțit istoria noastră o sută de ani. E meritul poporului de rând că conducătorii lui au fost ținuți în frâu și nu s-au lăsat târâți la pierzare și la scâlciere sufletească.
Dacă sunt catolici: ei trebuie să se supună tuturor rânduielilor catolice, începând cu slujba în limba latină, cu preoțimea necăsătorită, etc. Dacă păstrează obiceiurile noastre, rugăciunea lui Hristos trebuie să-i facă a se întoarce la noi, de unde au plecat.
Rămâne să vedem dacă poporul de rând și fără nici un interes și fără vicleșug, trezindu-se să se hotărască: mai mare e dorința și rugăciunea fierbinte a Mântuitorului să fim una, ori a acelora care le strecoară în suflet ispita veșnicei dezbinări nenorocite!
Din tot sufletul ne rugăm - și căzând în genunchi să cerem de la Dumnezeu ca să dea tuturor înțelegere despre răul dezbinării și al sfâșierii, și în locul încăpățânării, cunoștința greșelilor proprii și lacrimi de pocăință și dragoste de Hristos și răbdare față de cei rătăciți, până își vor simți bârna în ochi și vor vedea adevărul și se vor lipi cu sufletul de Hristos.
Iosif Trifa.
Articol 16 din 223
Folosește săgețile ← → pentru navigare