Evanghelia din duminica orbului

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.

După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?...

Aceştia nu s-au putut bucura de fericirea vindecatului, ci au cercetat să afle doctorul şi să-l pedepsească fiindcă a săvârşit minunea în ziua sabatului. Chemat înaintea adunării, orbul vindecat a mărturisit că doctorul său e de la Dumnezeu şi pentru această mărturisire e dat afară şi batjocorit.

Dorea să-L întâlnească pe binefăcătorul său, şi Isus îl află într-o zi la biserică. Aici i Se descopere iar acesta se închină lui Isus (Ioan 9, 1-38).

Cel dintâi Cuvânt al lui Dumnezeu a fost: Să fie lumină!

Şi înainte de a se zidi lumea, s-a făcut lumina, fără de care în zadar ar fi întocmirile şi bogăţiile lumii, căci toată slava de lumină atârnă.

Lumina e haina în care Se îmbracă Dumnezeu.

Fără lumină n-ar putea trăi nici plantă, nici vietate, cu atât mai puţin omul.

Întunericul e sălaşul morţii; întunericul înghite şi nimiceşte viaţa.

Lumina şi întunericul nu se împacă. Dar în om se întâlnesc şi se iau la luptă. Cu cât se sălăşluieşte în om mai multă lumină, cu atâta străluceşte şi trăieşte mai mult. Omul are mai multe organe pentru lumină.

Unul este ochiul, care se desfătează de frumuseţea naturii, iar noaptea de podoaba cerului înstelat, care e icoana raiului, unde este lăcaşul cel veşnic al drepţilor.

Şi sunt oameni care din naştere trăiesc într-o veşnică noapte şi sunt printre fiinţele cele mai nenorocite din lume.

Nimenea nu poate vindeca pe orbii din naştere, peste ai căror ochi, Dumnezeu a pus pecetea întunericului.

Însă Isus Hristos, care e Lumina lumii, a rupt aceste peceţi de pe ochii orbului din naştere din Evanghelia de azi, ca să-şi cunoască calea pe care umblă.

Dar omul nu are lipsă numai de lumina cea fizică, ca toate vietăţile şi toate cele ce cresc pe pământ.

Sunt mulţi care văd şi sunt orbi, cărora le lipseşte lumina Evangheliei, care ne ajută să descoperim lucrurile care nu se trec ci veşnic rămân şi slujesc naturii noastre celei nemuritoare.

Duhul Sfânt ne dăruieşte lumina sufletului şi ne deschide ochii cei lăuntrici ca să vedem slava lui Dumnezeu în înfăţişarea Fiului Său, ca să putem deosebi păcatele, în toate urâtele lor culori şi să ne alipim de Isus. Cei ce trăiesc în lumina Evangheliei sunt sfeşnice de iubire, bucurie, pace, răbdare, bunătate, inimă bună, credinţă (Gal. 5, 22). Iar unde acestea lipsesc, stăpâneşte necurăţia, lăcomia, zavistia, dezbinarea, pizma, beţia şi destrăbălarea (Gal. 5, 20); acolo viermieşte păcatul şi orbirea.

Ce icoană înfiorătoare ar da un sat, un ţinut, o ţară de orbi, care nu-şi văd calea?

Şi sunt locuri unde oamenii orbecăie pentru că n-au lumina Evangheliei în ei şi în jurul lor, în vorbe, în fapte, în gânduri şi în simţiri.

Gândeşte-te creştine, nu eşti şi tu dintre aceia care înmulţesc ceata orbilor, cu veşnica noapte a păcatului neispăşit, a întunericului minţii părăginite, cu picioarele străine de calea adevărului, cu urechile ce nu ascultă glasul lui Isus? Iar dacă eşti, ieşi până ce mai e zi şi n-a sosit încă noaptea morţii!

Iosif Trifa.