Evanghelia din duminica orbului

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.

După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, și i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând bine. Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor, ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?...

Aceștia nu s-au putut bucura de fericirea vindecatului, ci au cercetat să afle doctorul și să-l pedepsească fiindcă a săvârșit minunea în ziua sabatului. Chemat înaintea adunării, orbul vindecat a mărturisit că doctorul său e de la Dumnezeu și pentru această mărturisire e dat afară și batjocorit.

Dorea să-L întâlnească pe binefăcătorul său, și Isus îl află într-o zi la biserică. Aici i Se descopere iar acesta se închină lui Isus (Ioan 9, 1-38).

Cel dintâi Cuvânt al lui Dumnezeu a fost: Să fie lumină!

Și înainte de a se zidi lumea, s-a făcut lumina, fără de care în zadar ar fi întocmirile și bogățiile lumii, căci toată slava de lumină atârnă.

Lumina e haina în care Se îmbracă Dumnezeu.

Fără lumină n-ar putea trăi nici plantă, nici vietate, cu atât mai puțin omul.

Întunericul e sălașul morții; întunericul înghite și nimicește viața.

Lumina și întunericul nu se împacă. Dar în om se întâlnesc și se iau la luptă. Cu cât se sălășluiește în om mai multă lumină, cu atâta strălucește și trăiește mai mult. Omul are mai multe organe pentru lumină.

Unul este ochiul, care se desfătează de frumusețea naturii, iar noaptea de podoaba cerului înstelat, care e icoana raiului, unde este lăcașul cel veșnic al drepților.

Și sunt oameni care din naștere trăiesc într-o veșnică noapte și sunt printre ființele cele mai nenorocite din lume.

Nimenea nu poate vindeca pe orbii din naștere, peste ai căror ochi, Dumnezeu a pus pecetea întunericului.

Însă Isus Hristos, care e Lumina lumii, a rupt aceste peceți de pe ochii orbului din naștere din Evanghelia de azi, ca să-și cunoască calea pe care umblă.

Dar omul nu are lipsă numai de lumina cea fizică, ca toate vietățile și toate cele ce cresc pe pământ.

Sunt mulți care văd și sunt orbi, cărora le lipsește lumina Evangheliei, care ne ajută să descoperim lucrurile care nu se trec ci veșnic rămân și slujesc naturii noastre celei nemuritoare.

Duhul Sfânt ne dăruiește lumina sufletului și ne deschide ochii cei lăuntrici ca să vedem slava lui Dumnezeu în înfățișarea Fiului Său, ca să putem deosebi păcatele, în toate urâtele lor culori și să ne alipim de Isus. Cei ce trăiesc în lumina Evangheliei sunt sfeșnice de iubire, bucurie, pace, răbdare, bunătate, inimă bună, credință (Gal. 5, 22). Iar unde acestea lipsesc, stăpânește necurăția, lăcomia, zavistia, dezbinarea, pizma, beția și destrăbălarea (Gal. 5, 20); acolo viermiește păcatul și orbirea.

Ce icoană înfiorătoare ar da un sat, un ținut, o țară de orbi, care nu-și văd calea?

Și sunt locuri unde oamenii orbecăie pentru că n-au lumina Evangheliei în ei și în jurul lor, în vorbe, în fapte, în gânduri și în simțiri.

Gândește-te creștine, nu ești și tu dintre aceia care înmulțesc ceata orbilor, cu veșnica noapte a păcatului neispășit, a întunericului minții părăginite, cu picioarele străine de calea adevărului, cu urechile ce nu ascultă glasul lui Isus? Iar dacă ești, ieși până ce mai e zi și n-a sosit încă noaptea morții!

Iosif Trifa.