Evanghelia din duminica Tomii: despre credinţă (1)

În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: Pace vouă! Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute. Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a răspuns: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă, şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept răspuns, Toma I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Tomo, i-a zis Isus, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui (Ioan 20, 19-31).

Apostolul Toma cu îndoiala lui din Evanghelia de duminică este pus înaintea noastră cu învăţătură, precum zice şi cântarea bisericească: pe Toma l-a încredinţat pentru mântuirea noastră.

Învăţătura este aceasta: să avem credinţă tare, sănătoasă şi ferită de îndoielile care o slăbesc. Credinţa noastră în Dumnezeu şi învăţăturile Lui, este temeiul şi temelia vieţii noastre creştineşti. Să ne închipuim că într-o bună dimineaţă cineva ar putea fura din sufletul nostru credinţa în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului. Oare ce s-ar întâmpla cu noi? S-ar face dintr-odată noapte cumplită în viaţa noastră. Am ajunge în rând cu animalele, să trăim numai pentru mâncare şi pentru dobitoceştile pofte. N-am mai râvni să facem nimica bun şi viaţa noastră s-ar găta deodată cu a boului din jug, sau cu a calului din ham.

Credinţa ne leagă pe noi cu Dumnezeu, cu cerul, cu viaţa cealaltă de dincolo de mormânt. Credinţa este temeiul şi temelia vieţii noastre creştineşti şi începutul mântuirii noastre sufleteşti. Dar nu orice credinţă este mântuitoare de suflet, ci numai credinţa cea bună, cea tare, cea vie şi lucrătoare. Ceea ce este rădăcina pentru un pom, aceea este credinţa pentru un om. Puterea şi sănătatea oricărui pom stă în rădăcinile ce le are. Dacă are rădăcini sănătoase, tari şi adânci, pomul este sănătos, face frunze, flori şi roade şi stă neclintit în faţa vânturilor şi furtunilor. Dimpotrivă, dacă rădăcinile lui sunt slabe şi putrede, - pomul slăbeşte şi se usucă şi vânturile îl doboară şi îl rup.

Întocmai aşa sunt şi rădăcinile credinţei pentru pomul vieţii noastre. Dacă rădăcinile credinţei noastre sunt tari, adânci şi sănătoase, pomul vieţii noastre este sănătos şi arată florile dragostei şi roadele faptelor bune. Orice vânturi şi furtuni de necazuri, de întristări, de ispite sau păcate ar sufla în pomul vieţii noastre, nu-l pot rupe şi doborî până când rădăcinile credinţei lui sunt tari şi sănătoase.

Evanghelia ne spune că ap. Toma după îndoiala sa, a căzut la picioarele lui Isus cu vorbele: Domnul meu şi Dumnezeul meu - şi din acea clipă s-a făcut un vestitor neînfricat al lui Hristos, care pe urmă şi moarte de martir a răbdat pentru credinţa în Evanghelia lui Isus. Asta înseamnă că şi tu cititorule trebuie să cazi cu credinţa ta cea bolnavă la picioarele lui Isus şi să pipăi şi tu ranele cuielor, adică să-ţi dai seama prin credinţă de Jertfa cea mare a Crucii: să-ţi dai seama că pentru tine şi păcatele tale şi mântuirea ta a pătimit, a murit şi a Înviat Hristos. Din această cădere la picioarele lui Isus, trebuie apoi să te ridici şi tu ca Toma: cu o credinţă tămăduită, cu o credinţă vie şi tare, gata de orice jertfă pentru Hristos şi sufletul tău. Numai o astfel de credinţă va fi roditoare şi de fapte bune.

Cititorule! Nu uita niciodată că semnul cel mai bun că ai o credinţă vie şi tare, acesta este: faptele tale cele bune, căci scris este: credinţa fără de fapte, este moartă!

Iosif Trifa.