Evanghelia din duminica Tomii: Despre îndoială şi necredinţă (3)

În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: Pace vouă! Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute. Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a răspuns: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă, şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept răspuns, Toma I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Tomo, i-a zis Isus, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui (Ioan 20, 19-31).

Cu un fel de uşurinţă, apostolul Toma e luat între oameni ca şi chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu odată auzi pe oameni aruncându-şi vorba: măi Toma, necredinciosule! Greşită judecată şi greşită asemănare, căci altfel a fost necredinţa lui Toma şi altfel e necredinţa noastră, altfel a fost îndoiala lui şi altfel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul, Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet, Toma a avut nişte îndoieli care după 7 zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului şi l-au predat Domnului. Toma cu îndoiala lui e pus mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre, decât pentru el. Alta a fost necredinţa lui şi alta e necredinţa şi îndoiala oamenilor de azi.

De două feluri e necredinţa oamenilor de azi. Unii spun pe faţă că nu cred în Dumnezeu şi în Isus Hristos. Aceştia sunt aşa numiţii ateişti. Ateişti declaraţi, adică care spun pe faţă că nu cred în Dumnezeu, sunt mai puţini, şi faţă de aceştia măcar şti cu cine ai de lucru. Sunt însă cu mult mai mulţi şi cu mult mai primejdioşi aceia care nu tăgăduiesc pe Dumnezeu, dar se poartă cu nepăsare faţă de El şi faţă de sufletul lor. De tăgăduit nu tăgăduiesc pe Dumnezeu, dar trăiesc în lume ca şi când n-ar fi Dumnezeu. Din viaţa şi purtările lor nu se vede nici o dovadă că ar crede în Dumnezeu.

Aceştia sunt cei despre care zice Scriptura că nu sunt nici calzi, nici reci (Apoc. 3, 15). Aceştia sunt cei ce se numesc creştini, dar în faptele şi purtările lor sunt mai răi şi decât păgânii.

Sunt apoi o altă tagmă de oameni - foarte mulţi şi aceştia - care au o credinţă fără rădăcini vii şi lucrătoare în sufletul lor - şi de aceea pomul vieţii lor arată numai frunze - şi flori frumoase, câteodată - dar roade de fapte bune, ba. Oare nu cumva şi tu, cititorule, eşti între aceştia? Dacă spre pildă, eu ţi-aş zice: tu omule, nu crezi în Isus Cel viu şi înviat din morţi... tu îndată ai sări sus ca batjocorit şi mi-ai răspunde: da cum Doamne să nu cred, că doar nu sunt jidov spurcat, că numai jidovii nu cred în Învierea Domnului Isus Hristos!... Eu însă te întreb mai departe, fără nici o supărare: Şi-apoi dacă crezi că Isus a Înviat şi e viu, atunci de ce trăieşti ca şi când El ar fi murit? De ce vorbeşti ca şi când El nu te-ar auzi? De ce minţi de parcă El n-ar asculta? De ce te făţăreşti şi vicleneşti de parcă El nu te-ar auzi... de ce trăieşti aşa ca şi când El n-ar auzi, n-ar vedea, n-ar simţi?... Cei mai mulţi creştini au o astfel de credinţă fără rădăcini adânci şi adâncite în sufletul lor. Rădăcinile credinţei celor mai mulţi oameni încă n-au ajuns şi n-au pătruns în pământul cel cu suc de viaţă, care este Jertfa Mântuitorului - şi de aceea pomul vieţii lor nu rodeşte decât frunze goale.

Tot aşa de rea e apoi şi îndoiala. Un om din popor m-a întrebat odată:

- Oare zău părinte, să fie rai şi iad în cealaltă lume? Asta înseamnă că diavolul începuse să sape în credinţa lui. Când diavolul nu poate răsturna dintr-odată corabia vieţii unui om, e mulţumit să facă în ea găuri de îndoieli, prin care apoi apa pătrunde încet, încet - şi pe urmă corabia sufletului se îneacă. Satana strecoară îndoiala în inima omului şi îi şopteşte mereu să se îndoiască de rai şi iad, pentru ca să poată omul păcătui mai uşor şi mai mult. Satana a scornit între oameni şi credinţa greşită că trebuie omul să-şi trăiască viaţa, făcând voile trupului şi a gândurilor lui.

Iată deci ce mare deosebire este între necredinţa lui Toma şi necredinţa noastră, între îndoiala lui şi îndoiala noastră. Credinţa lui a fost roasă de o îndoială bună, credinţa noastră e roasă de nepăsare şi de îndoieli. Îndoiala lui caută pe Domnul, îndoiala noastră caută să se scape de Dumnezeu, ca să putem păcătui. Toma şi-a vindecat credinţa căzând la picioarele Domnului. Să cădem şi noi cu credinţa noastră cea bolnavă la picioarele lui Isus şi să pipăim ranele cuielor, adică să ne adâncim credinţa în Jertfa Crucii, în credinţa şi înţelegerea că Isus Hristos a murit şi a Înviat pentru noi şi învierea noastră la o viaţă nouă. Numai din această cădere la picioarele Domnului şi la picioarele Crucii, ne vom putea ridica şi noi strigând cu Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu... fi Tu de-acum Stăpânul meu, fi Tu Domnul meu, fi Tu Poruncitorul meu şi Cârmuitorul vieţii mele...

Iosif Trifa.