
Evanghelia din duminica Tomii: Despre îndoială și necredință (3)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, și le-a zis: Pace vouă! Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei, și le-a zis: Luați Duh Sfânt. Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate și celor ce le veți ține, vor fi ținute. Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalți ucenici i-au zis deci: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a răspuns: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă, și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios. Drept răspuns, Toma I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Tomo, i-a zis Isus, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viața în Numele Lui (Ioan 20, 19-31).
Cu un fel de ușurință, apostolul Toma e luat între oameni ca și chipul omului slab de credință, necredincios. Nu odată auzi pe oameni aruncându-și vorba: măi Toma, necredinciosule! Greșită judecată și greșită asemănare, căci altfel a fost necredința lui Toma și altfel e necredința noastră, altfel a fost îndoiala lui și altfel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul, Toma a avut un beteșug care-i scotea otrava din suflet, Toma a avut niște îndoieli care după 7 zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului și l-au predat Domnului. Toma cu îndoiala lui e pus mai mult pentru încredințarea mântuirii noastre, decât pentru el. Alta a fost necredința lui și alta e necredința și îndoiala oamenilor de azi.
De două feluri e necredința oamenilor de azi. Unii spun pe față că nu cred în Dumnezeu și în Isus Hristos. Aceștia sunt așa numiții ateiști. Ateiști declarați, adică care spun pe față că nu cred în Dumnezeu, sunt mai puțini, și față de aceștia măcar ști cu cine ai de lucru. Sunt însă cu mult mai mulți și cu mult mai primejdioși aceia care nu tăgăduiesc pe Dumnezeu, dar se poartă cu nepăsare față de El și față de sufletul lor. De tăgăduit nu tăgăduiesc pe Dumnezeu, dar trăiesc în lume ca și când n-ar fi Dumnezeu. Din viața și purtările lor nu se vede nici o dovadă că ar crede în Dumnezeu.
Aceștia sunt cei despre care zice Scriptura că nu sunt nici calzi, nici reci (Apoc. 3, 15). Aceștia sunt cei ce se numesc creștini, dar în faptele și purtările lor sunt mai răi și decât păgânii.
Sunt apoi o altă tagmă de oameni - foarte mulți și aceștia - care au o credință fără rădăcini vii și lucrătoare în sufletul lor - și de aceea pomul vieții lor arată numai frunze - și flori frumoase, câteodată - dar roade de fapte bune, ba. Oare nu cumva și tu, cititorule, ești între aceștia? Dacă spre pildă, eu ți-aș zice: tu omule, nu crezi în Isus Cel viu și înviat din morți... tu îndată ai sări sus ca batjocorit și mi-ai răspunde: da cum Doamne să nu cred, că doar nu sunt jidov spurcat, că numai jidovii nu cred în Învierea Domnului Isus Hristos!... Eu însă te întreb mai departe, fără nici o supărare: Și-apoi dacă crezi că Isus a Înviat și e viu, atunci de ce trăiești ca și când El ar fi murit? De ce vorbești ca și când El nu te-ar auzi? De ce minți de parcă El n-ar asculta? De ce te fățărești și viclenești de parcă El nu te-ar auzi... de ce trăiești așa ca și când El n-ar auzi, n-ar vedea, n-ar simți?... Cei mai mulți creștini au o astfel de credință fără rădăcini adânci și adâncite în sufletul lor. Rădăcinile credinței celor mai mulți oameni încă n-au ajuns și n-au pătruns în pământul cel cu suc de viață, care este Jertfa Mântuitorului - și de aceea pomul vieții lor nu rodește decât frunze goale.
Tot așa de rea e apoi și îndoiala. Un om din popor m-a întrebat odată:
- Oare zău părinte, să fie rai și iad în cealaltă lume? Asta înseamnă că diavolul începuse să sape în credința lui. Când diavolul nu poate răsturna dintr-odată corabia vieții unui om, e mulțumit să facă în ea găuri de îndoieli, prin care apoi apa pătrunde încet, încet - și pe urmă corabia sufletului se îneacă. Satana strecoară îndoiala în inima omului și îi șoptește mereu să se îndoiască de rai și iad, pentru ca să poată omul păcătui mai ușor și mai mult. Satana a scornit între oameni și credința greșită că trebuie omul să-și trăiască viața, făcând voile trupului și a gândurilor lui.
Iată deci ce mare deosebire este între necredința lui Toma și necredința noastră, între îndoiala lui și îndoiala noastră. Credința lui a fost roasă de o îndoială bună, credința noastră e roasă de nepăsare și de îndoieli. Îndoiala lui caută pe Domnul, îndoiala noastră caută să se scape de Dumnezeu, ca să putem păcătui. Toma și-a vindecat credința căzând la picioarele Domnului. Să cădem și noi cu credința noastră cea bolnavă la picioarele lui Isus și să pipăim ranele cuielor, adică să ne adâncim credința în Jertfa Crucii, în credința și înțelegerea că Isus Hristos a murit și a Înviat pentru noi și învierea noastră la o viață nouă. Numai din această cădere la picioarele Domnului și la picioarele Crucii, ne vom putea ridica și noi strigând cu Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu... fi Tu de-acum Stăpânul meu, fi Tu Domnul meu, fi Tu Poruncitorul meu și Cârmuitorul vieții mele...
Iosif Trifa.