Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii

(Îndrăcitul din latura Gadarenilor)

În vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor, care este de cealaltă parte a Galileii. Și, ieșind El la uscat, L-a întâmpinat un om oarecare din cetate, care avea draci; și de multă vreme în haină nu se îmbrăca și în casă nu petrecea, ci în morminte. Iar văzând pe Iisus și strigând, a căzut înaintea Lui și, cu glas mare, a zis: „Ce este mie și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt? Rogu-Te, nu mă munci pe mine!” Că poruncea duhului celui necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulți ani îl târa pe dânsul după el și-l legau cu lanțuri de fier și cu obezi, păzindu-se, dar, sfărâmând legăturile, se gonea de dracul prin pustii. Și l-a întrebat pe el Iisus, grăind: „Cum îți este numele?” Iar el a zis: „Legheon”, că draci mulți intraseră într-însul. Și Îl rugau pe El ca să nu poruncească lor să meargă întru adânc. Și era acolo o turmă de porci mulți, ce pășteau în munte; și-L rugau demonii pe El să le dea voie să intre într-înșii. Și le-a dat voie. Și, ieșind dracii din om, au intrat în porci și s-a pornit turma de pe țărmuri în iezer și s-a înecat. Iar păstorii, văzând ceea ce se făcuse, au fugit și au spus în cetate și prin sate. Și L-a rugat pe Dânsul tot norodul ținutului Gadarenilor să Se ducă de la dânșii, că erau cuprinși de mare frică. Iar El, întrând în corabie, S-a întors. (Lc 8, 26-37)

Plină de adânc înțeles este evanghelia acestei duminici. Ea se petrece întocmai și în zilele noastre. Oameni chinuiți de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie, sunt și astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufletești să-i vedem și n-avem minte duhovnicească să înțelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei care amețesc, scrâșnesc din dinți și fac spume la gură. Însă de duh necurat e „cuprins” și e „legat” și cel care are patimi și năravuri urâte: bețivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu, în fiecare sâmbătă noaptea, aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâșme.

Oare nu sunt și aceștia niște îndrăciți legați în lanțurile lui Satan ca și acela din evanghelie? Ba da.

Cu ajutorul patimilor, Satan se face stăpân pe voința omului și îl face robul lui. O, cum știe Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o ață subțire pe care o poți rupe ușor. Cel dintâi pahar este numai o ață slabă. Dar, pe urmă, ața se tot îngroașă. Se face funie, mai greu de rupt, și, pe urmă, s-a făcut lanț grozav cu care Satan îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanțuri ce nu zornăie. Din aceste lanțuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când te apropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cutremura sau „a se munci”, cum zice Evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăiești o viață legată în lanțurile de robie ale diavolului!

Toți cei chinuiți de patimi, toți cei legați în lanțurile patimilor, apropiați-vă de Domnul, ca să luați tămăduire și scăpare din robia diavolului!

Evanghelia ne spune că diavolii au cerut voie să intre în porci. Oare de ce? Pentru că diavolii știau că nu-i mare deosebire între cel îndrăcit și porci. „Dă-ne, Doamne, voie să intrăm în porci!...” Diavolul își caută și azi sălaș în suflete ticăloșite și îndobitocite sau, mai bine-zis, cu ajutorul patimilor, diavolul îl îndobitocește pe om, ca, apoi, să se poată așeza în el ca într-o casă plăcută. Văzut-ați, spre pildă, cum îl îndobitocește pe om Satan cu patima beției? Și înfățișarea din afară a omului bețiv se îndobitocește. Așijderea se îndobitocește și desfrânatul, zgârcitul, lacomul, mâniosul etc.

Dragă cititorule! Locul de plăcere și de ședere al diavolului este murdăria, dobitocia și ticăloșia cea sufletească și trupească. Când un om începe a se ticăloși cu sufletul - începe a se murdări - diavolul îndată se apropie, strigând cu bucurie: „Iacă, mi se deschide iar un loc plăcut de ședere... Aici e de mine!...” Diavolului îi place și azi de „porci” și cere și azi să intre în „porci”, în cei îndobitociți de patimile cele rele. De un suflet care se ține curat, de un suflet ce-și spală mereu veșmântul în Sângele Mântuitorului (Apoc 7, 14), de acela Satan nu se poate apropia. Un astfel de suflet ai și tu?

Plină de învățătură sufletească este apoi și purtarea gadarenilor. Înainte de a trece la aceasta, se ridică mai întâi întrebarea: de ce a înecat mai întâi Iisus o turmă întreagă de porci? De ce paguba aceasta, când putea să-i trimită pe diavoli direct în apa mării? Mântuitorul voia, prin aceasta, să arate valoarea sufletului; voia să arate prețul unui suflet mântuit. Un suflet mântuit prețuiește mai mult decât toată lumea, zicea Iisus. Dar nu așa s-au gândit și gadarenii. Ei s-au întristat foarte când au înțeles că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celor două suflete din lanțurile diavolului pentru ei nu însemna nimic. Această izbăvire era pentru ei o „nenorocire”, o „întâmplare oarbă”; și pe Cel Care le-a adus această nenorocire, pe Iisus, L-au poftit să iasă numaidecât din hotarele lor. O, nebunilor gadareni! Slabă judecată ați avut! Domnul a pus înaintea voastră un suflet mântuit și turma porcilor, și voi ați ales porcii!

Dar să nu-i mustrăm pe gadareni, căci așa suntem și noi. Orice creștin este pus să aleagă între porci și suflet... între dobitoceștile patimi și mântuirea sufletului... Orice creștin este pus să aleagă, din două, una: ori jertfește dobitoceștile patimi, ca să rămână cu Domnul, ori Îl poftește pe Domnul să iasă din hotarele vieții sale, ca să poată rămâne cu dobitoceștile patimi... Și, vai, creștinii de azi aleg, ca și gadarenii, porcii, dobitoceștile patimi, de dragul cărora Îl poftesc pe Domnul să iasă din hotarele vieții lor.

Evanghelia cu gadarenii se petrece și azi. Lumea de azi e o „Gadară” uriașă. Hotarele vieții creștinilor de azi sunt pline de dobitoceștile patimi. De acești porci să nu te atingi, căci îndată se supără oamenii și te poftesc să-i lași în pace. De când eram preot tânăr la sat, mi-aduc aminte că începusem a predica să lase oamenii datina de a face jocuri și petreceri duminica și în sărbători. Dar tot satul s-a sculat în capul meu cu vorbele: „Da’ ce, popa vrea să ne strice nouă datinile noastre?... Da’, el vrea să ne scoată din sat obiceiurile noastre din bătrâni?...” Adică oamenii protestau ca nu cumva să li se înece turma dobitoceștilor patimi și a năravurilor urâte.

Gadarenii erau cuprinși de duhul grijilor și al averilor acestei lumi, de aceea nu L-au înțeles pe Iisus; ei vedeau rosturile vieții numai în turmele de porci și în alergările lor, de aceea L-au poftit pe Iisus să-i lase în pace cu predicile Lui. O, câți dintre creștinii de azi nu sunt tot așa! Duhul cel rău al patimilor, al grijilor și alergărilor acestei vieți îi face pe oameni să n-aibă răgaz pentru Mântuitorul și pentru cele sufletești.

Porcii în care intraseră diavolii s-au înecat în valurile mării. Spre valurile pieirii veșnice aleargă și azi toți cei pe care Satan i-a legat în lanțurile patimilor și cărora le-a îndobitocit sufletul. Din această pieire numai singur Mântuitorul îl poate scăpa pe om. Să ne apropiem de El, să-L primim cu adevărat pe El, și Satan își va pierde îndată orice putere asupra noastră și va fugi rușinat.