Evanghelia Duminicii a 22-a după Rusalii

(Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr)

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Era un om oarecare, bogat, ce se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în chip luminat în toate zilele. Și era un sărac oarecare, Lazăr, care zăcea înaintea ușii lui, plin de bube. Și poftea să se sature din fărâmăturile care cădeau de la masa bogatului; dar și câinii, venind, lingeau bubele lui. Și a fost că a murit săracul și s-a dus de îngeri în sânul lui Avraam. Și a murit și bogatul și s-a îngropat. Și, în iad, ridicându-și ochii săi, fiind în munci, vede pe Avraam de departe și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: «Părinte Avraame, miluiește-mă și trimite pe Lazăr să-și întindă vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba mea, că mă chinuiesc în văpaia aceasta». Iar Avraam a zis: «Fiule, adu-ți aminte că ai luat cele bune ale tale în viața ta, și Lazăr, pe cele rele; iar acum acesta se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi prăpastie mare s-a întărit; ca acei ce vor vrea să treacă de aici către voi să nu poată, nici cei de acolo la noi să treacă.» Și a zis: «Rogu-te, dar, părinte, ca să-l trimiți pe dânsul în casa tatălui meu, că am cinci frați; să le mărturisească lor, ca să nu vină și ei la acest loc de munci». Și i-a zis Avraam lui: «Au pe Moise și pe prooroci; să-i asculte pe dânșii». Iar el a zis: «Nu, părinte Avraame! Ci, de va merge cineva din morți la dânșii, se vor pocăi». Și i-a zis lui: «Dacă nu ascultă pe Moise și pe prooroci, măcar de ar și învia cineva din morți, nu vor crede»”. (Lc 16, 19-31)

Ce vrea să ne învețe evanghelia aceasta? Nu cumva să credeți că ne-ar învăța evanghelia că toți bogații trec în iad și toți săracii dobândesc raiul (sunt și între săraci atâția bețivani, suduitori și prăpădiți). Nu avuția l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci l-a trecut inima lui cea rea și împietrită.

Bogatul din evanghelie este pus înaintea noastră ca învățătură să băgăm de seamă că avuția, dacă apucă a ne stăpâni ea pe noi, se face o piedică pentru Împărăția lui Dumnezeu. Pe unii avuția îi trage în spinii grijilor și ai alergărilor trecătoare (Lc 8, 14), pe alții îi bagă în boala zgârceniei și, iarăși, pe alții, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă și îi îneacă în valurile desfătărilor, ale bețiilor și plăcerilor. Pentru acestea zicea Iisus că „anevoie vor intra bogații în Împărăția lui Dumnezeu” (Mc 10, 23).

Creștinilor! Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci necredința lui. El nu credea că mai este și dincolo de mormânt o altă viață, care răsplătește sau pedepsește faptele omului; și această necredință îl închisese în ospețele lui și îl făcuse orb și surd față de durerile lui Lazăr. Și astăzi este plină lumea de astfel de necredincioși și de aceea s-a răcit atât de mult mila și milostivirea dintre oameni. Și astăzi este plină lumea de astfel de oameni care așa cred și așa trăiesc ca și când aici, pe pământ, ar fi raiul și iadul și cu această viață se gată toate. O, ce mare înșelăciune!

O istorie ne spune despre un mare bogat că, pe patul morții - mustrat fiind de cunoașterea vieții sale păcătoase - și-a îmbiat toate averile sale aceluia care îi va putea dovedi că nu este iad...

Și nimeni nu i-a putut dovedi acest lucru.

O, nebunule bogat din pilda evangheliei! Dumnezeu îți dăduse avere să-ți cumperi cu ea Împărăția Sa, făcând din avere o fântână de milă și ajutor pentru cei săraci. Dar tu ți-ai pus averea în slujba diavolului și a plăcerilor care au ținut o clipă și acum te chinuiești o veșnicie. Așa vor păți toți care trăiesc ca tine!

Izvorul milei și al milostivirii este, iubite cititorule, Iisus Hristos și Evanghelia Lui. Cine L-a primit cu credință pe Iisus și cine crede cu adevărat în Iisus Hristos, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre milă, pentru că acela caută el însuși toate prilejurile să facă milă și milostivire. „Toate câte ați făcut unuia dintre aceștia mai mici, Mie Mi-ați făcut” (Mt 25, 40) - zicea Hristos; și un creștin adevărat caută și prin milostivire să se întâlnească cu Domnul Iisus. Dacă astăzi este atât de împietrită inima oamenilor, este și lucrul acesta un semn că ei s-au depărtat de la credința cea adevărată și făcătoare de milă și de fapte bune.

Creștinilor! Evanghelia din duminica aceasta o avem și astăzi. Dacă vreți să o vedeți, uitați-vă în jurul vostru. Niciodată parcă n-a fost mai mare prăpastia între stările și traiul oamenilor ca astăzi. În palate luminoase trăiesc și astăzi unii, în mătăsuri se îmbracă și în chefuri și petreceri trăiesc, în vreme ce alții, cei mulți, se ofilesc prin locuințe slabe și întunecate și, din lipsa de pâine și haină, intră frigul, boala și moartea în oasele și pieptul lor. Războiul a lăsat în țara noastră 300 de mii de orfani de război, față în față cu 30 de mii de milionari și îmbogățiți de război care trăiesc în chipul bogatului din evanghelie. Poate niciodată n-au fost lipsuri și suferințe atât de mari și „Lazări” atât de mulți și de necăjiți ca astăzi. Voi, toți cei care aveți casă caldă, masă plină, de-a pururi gândiți-vă că afară, înaintea casei voastre, zace și strigă după ajutor un „Lazăr” flămând și chinuit.

Ale cui sunt averile noastre?

„A nu da săracilor din avere înseamnă a o prăda. Poate că vă mirați de acest cuvânt, dar nu vă îndoiți, căci tot ce avem noi nu este proprietatea noastră, ci este a Domnului Dumnezeu, ori în ce chip am primit-o. Dacă noi ajutăm cu ea pe cei nevoiași, vom dobândi, prin aceasta, mare binecuvântare; și de aceea ți-a dat Dumnezeu o avere mai mare, nu ca să o cheltuiești la necurățenie, la beție, la îmbuibare, la haine scumpe și la altă moleșire, ci ca să împarți la cei lipsiți; așa și bogatul este numai un administrator al comorii celei hotărâte pentru săraci, pe care el trebuie să o împartă soților săi, celor lipsiți. Dacă tu ești avut, însă cheltuiești mai mult decât este neapărat, veșnic vei da seamă despre comorile ce ți s-au încredințat. Căci tu ai primit mai mult decât alții, nu pentru ca să întrebuințezi numai pentru tine, ci pentru ca să dai și pentru binele altora”.

(Sf. Ioan Gură de Aur)

Cât de mare să fie milostenia?

La asta răspunde tot Sf. Ioan Gură de Aur așa: „Dă pe cât poți da. De ai un ban, cumpără cu el cerul, nu pentru că cerul este chiar așa de ieftin, ci pentru că Dumnezeu este așa de milostiv și iubitor. Dacă tu nu ai măcar un ban, atunci dă un pahar de apă rece, căci scris este: «Cel ce va adăpa pe unul dintre acești mai mici numai cu un pahar cu apă rece nu-și va pierde plata sa» (Mt 10, 42).

Pentru milostenie nu s-a pus nici un hotar. Cel sărac poate face, de multe ori, mai mult pentru milostenie decât cel bogat, pentru că bogatul, adeseori, este beat și bolnav ca de friguri de mulțimea banilor săi și totdeauna voiește a înmulți ce are. Dar cel sărac este slobod de această boală... Și, apoi, milostenia nu se judecă după măsura puterii, ci după măsura voinței celei bune. Doi bani a pus văduva cea săracă în lada bisericii și Hristos a lăudat mai mult aducerea văduvei decât aurul și argintul ce le aruncaseră bogații. Milostenia deschide ușa raiului, și această ușă o putem deschide nu numai cu cheie de aur, ci și cu una de fier, ba și cu una de lemn...”