Evanghelia Duminicii după Nașterea Domnului

(Fuga în Egipt)

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

Iar după ce s-au dus magii, iată, îngerul Domnului, în vis, se arătă lui Iosif, zicând: Sculându-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt, și stai acolo până voi zice ție, căci Irod vrea să caute Pruncul și să-L piardă pe El. Iar el, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama Lui, noaptea, și s-a dus în Egipt. Și a fost acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de la Domnul prin proorocul ce zice: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Atunci Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a omorât pe toți pruncii care erau în Vifleem și întru toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după vremea care cercase de la magi. Atunci s-a plinit ceea ce s-a zis de Ieremia proorocul, care zice: „Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahila plânge pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu sunt”. Iar după ce a murit Irod, iată, îngerul Domnului, în vis, se arătă lui Iosif în Egipt, zicând: „Sculându-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și mergi în pământul lui Israel, că au murit cei care căutau sufletul Pruncului!” Iar el, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama lui și a venit în pământul lui Israel. Iar auzind că Arhelau împărățește în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo; luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și, venind, a locuit în cetatea ce se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin prooroci că Nazarinean Se va chema. (Mt 2, 13-23)

Când eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am și acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că și azi este un Irod care caută pruncii să-i taie. Acest Irod e vrăjmașul diavol care umblă neîncetat să strice viața tinerilor și să ucidă sufletul lor. Este mai mare și mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; și scris este în Evanghelie: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeți mai vârtos de cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă” (Mt 10, 28).

Părinții au datoria să-și apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinții de azi dorm liniștiți de seara până dimineața, în vreme ce copiii lor umblă nopțile, și vrăjmașul Irod le rănește sufletul. Părinții din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinții de azi omoară sufletul pruncilor lor și nici habar nu au.

„Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău - zice Sfântul Ioan Gură de Aur - te superi, te mânii, te aprinzi și năvălești asupra făptașului. Dar când vezi pe Satan în toate zilele rănind și bătând pe copilul tău și amăgindu-l la păcat, te uiți cu nepăsare și nu cauți să mântuiești pe copilul tău”.

Ba încă unii părinți ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, și sudalma și se mândresc cu „vitejiile” cele rele ale copiilor lor.

O, cum s-a stricat tinerimea zilelor noastre! Vezi tineri, abia ieșiți de sub aripile părinților, pe toate drumurile cu țigara și sudalma în gură. Eroii crâșmelor și chefurilor sunt azi tineri care n-ar trebui să cunoască acest drum al pieirii. Vina acestui rău o poartă, în primul rând, părinții. Bătrânii noștri nu erau așa de ocoși și de învățați ca nepoții lor de azi, dar, în schimb, aveau mai multă înțelepciune de viață. Numele de „casă” era la bătrânii noștri un nume sfânt pe care îl apărau cu ochi de vultur și mână de fier. În vremea bătrânilor noștri „tata”, din casă, era acela care mișca toate și fără voia și știrea lui nu se putea mișca nimeni. Însă multe mame și mulți tați de azi dorm liniștiți de seara până dimineața, în vreme ce copiii lor umblă nopțile, se îmbată și își otrăvesc sufletul.

Părinților! Nu lăsați pe copiii voștri nicăieri unde se bea alcool și unde se petrece cu alcool, căci cu acest duh rău strică și ucide Satan sufletul copiilor voștri! Dar creșterea cea bună și mântuirea tinerilor din ispitele pierzării nu stau numai în aceea să-i închideți pe copii în casă, să-i opriți să nu meargă colo și colo (de multe ori din ce oprești pe cineva de la ceva anumit, mai tare se duce acolo). Silințele părinților trebuie să se îndrepte mai ales într-acolo ca odraslele lor să-L afle cu adevărat pe Mântuitorul. Apropiați copiii voștri de Cel ce a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine!”

Bună este grija părinților, bună este și sfada, de lipsă câte o dată și varga, dar când l-ai adus pe copilul tău cu adevărat la Mântuitorul, atunci poți rupe varga și sfada nu-ți mai trebuie; atunci poți dormi liniștit și poți muri liniștit, căci copilul tău are cea mai bună zestre și moștenire ce nu se vor lua de la el, așezate fiind pe temelia cea de piatră. Însă ca să-L poată afla copilul tău pe Mântuitorul, trebuie tu însuți să-L cunoști mai întâi și să trăiești o viață cu El. În zadar îi predici copilului tău despre Mântuitorul și Evanghelia Lui, când el nu te vede trăind pe tine această viață. Pilda vieții noastre este predica și învățătura cea mai bună - sau cea mai rea - pentru copiii noștri.

Părinților! Un ogor ce așteaptă semănatul și sămânța este sufletul copilașilor voștri. Voi sunteți răspunzători înaintea lui Dumnezeu despre ce fel de sămânță semănați în ogorul sufletesc al copiilor voștri. O ceară caldă este sufletul copiilor voștri. Voi sunteți răspunzători înaintea lui Dumnezeu despre ce fel de slove și ce fel de tipar apăsați în această ceară. În casa voastră, tu, tată și mamă, trebuie să fiți ceea ce este preotul în biserică și dascălul în școală. Fără voi și fără ajutorul vostru, nici preotul, nici dascălul nu pot face nimic. În căsuța voastră este începutul îndreptării omului și cea dintâi răspundere sufletească pentru această îndreptare pe voi vă apasă.

Un răspuns fioros

Un învățător se întâlni odată pe un drum cu un copil ce nu ieșise încă printre oameni și la școală.

- Al cui ești tu? îl întrebă învățătorul.

- Al dracului, răspunse copilul.

Învățătorul rămase uimit de acest răspuns și-l întrebă mai departe:

- Cum te cheamă?

- Satan.

- De unde vii?

- Din iad, răspunse copilul.

Învățătorul cercetă mai departe pe urmele acestui răspuns fioros și, pe urmă, află următoarele lămuriri:

Mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui care era bețiv și-i zicea:

- Ce-i, drace, ai venit iar beat pe capul meu?

La asta, tata răspundea cu înjurături și amenințări. În astă vreme, copilul fugea plângând în brațele mamei, dar mama îl alunga, zicând:

- Fugi, măi Satan, nu mă mai necăji și tu, că destul de necăjită-s eu de când trăiesc în acest iad de casă!...

Din astea a auzit copilul și a învățat că pe tatăl lui îl cheamă „Dracul”, pe el „Satan” și ei trăiesc în „iad”.

Iacă și din această istorioară se poate vedea ce groaznice urmări au pentru un copil creșterea cea rea și pilda cea rea ce le vede și le aude în casa părintească!