Evanghelia Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Și a fost, în zilele acelea, ieșită poruncă de la Cezarul August să se scrie toată lumea. Și mergeau toți să se scrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, la Iudeea, în cetatea lui David, care se cheamă Vifleem (pentru că era el din casa și din seminția lui David), să se scrie cu Maria, cea logodită cu el, fiind grea. Și a fost când erau ei acolo, s-au umplut zilele ca să nască ea. Și a născut pe Fiul său, Cel întâi născut, și L-a înfășat pe Dânsul și L-a culcat în iesle, pentru că nu aveau ei loc la gazdă. Și păstorii erau într-același ținut, petrecând și păzind streji de noapte împrejurul turmei lor. Și, iată, îngerul Domnului a stătut înaintea lor și mărirea Domnului a strălucit împrejurul lor; și s-au înfricoșat cu frică mare. Și le-a zis lor îngerul: „Nu vă temeți, că, iată, vestesc vouă bucurie mare care va fi la tot poporul. Că S-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David. Și aceasta va fi vouă semn: afla-veți un Prunc înfășat, culcat în iesle”. Și îndată s-a făcut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de Sus și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Și s-au dus de la dânșii îngerii la cer și păstorii au zis unii către alții: „Să mergem, dar, până la Vifleem și să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut, și care Domnul a arătat nouă”. Și au venit degrabă și au aflat pe Maria și pe Iosif și Pruncul culcat în iesle. (Lc 2, 1-16)

O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Nașterii Domnului! Crucea și Peștera vor rămâne până la sfârșitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească și de învățătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniți să alergăm și noi cu păstorii la peștera Vifleemului... Veniți să vedem și să învățăm că pentru noi și mântuirea noastră Se naște azi Fiul lui Dumnezeu în peștera Vifleemului!

Iată-L, zace-n umilire drăgălașul Prunc Iisus

Și ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.

El la iesle ne cheamă și ne-nvață să-L urmăm.

Ale Sale mâinișoare le întinde către noi

Și-ale Sale buzișoare astfel nouă ne grăiesc:

„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiți...

Voi de ce vă tot urâți?

Pentru-a voastră mântuire Eu M-am pogorât aici...

Voi de ce nu Mă iubiți? Voi de ce nu vă iubiți?

Iată Eu cum M-am smerit, într-un grajd M-am pogorât...

Voi de ce vă tot trufiți? Voi de ce nu vă smeriți?”

Copilul Sfânt din peștera Vifleemului ne învață să ne iubim așa cum și El ne-a iubit, să ne smerim așa cum El S-a smerit, pentru ca să ne mântuim sufletul, căci El pentru aceasta a venit în lume. Și încă multe altele ne învață peștera Vifleemului.

Nașterea Domnului trebuie să ne fie mai departe un praznic al sufletului nostru, trebuie să fie o naștere și renaștere pentru sufletul nostru. Mântuitorul nu S-a născut numai în peștera din Vifleem, ci El trebuie să Se nască și în sufletul fiecărui creștin. Istoria și minunea Nașterii Domnului din peștera Vifleemului n-ajung nimic și nu prețuiesc nimic pentru mine și pentru tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naște și în peștera sufletului nostru. „Dacă Hristos în tine nu S-a născut - scrie un Sfânt Părinte - atunci să știi că pe vecii vecilor tu ești pierdut”.

Această naștere se înțelege așa: trebuie să-L lași pe Domnul să intre în inima ta, în viața ta, în gândurile tale, în vorbele și în purtările tale. Să-L lași pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor și Împărat în casa sufletului tău și să trăiești o viață cu El. Pentru asta nu se cere altceva decât să afli, să simți întunericul în care trăiești și să strigi cu lacrimi din adâncul sufletului tău: „Mântuitorule Doamne, intră și în peștera sufletului meu!” E greșită acea părere că trebuie mai întâi să te faci mai bun și mai curat ca să-L poți primi pe Domnul. Pe Domnul trebuie să-L primești așa cum ești, plin de răutate. Iisus S-a născut într-o peșteră plină de întuneric. În Vifleemul Iudeii erau și case destule, dar Mântuitorul Și-a ales peștera cea plină de dobitoace. O, ce înțeles adânc este în acest lucru! Iisus Mântuitorul caută și azi tocmai astfel de peșteri sufletești să Se nască în ele.

Oricât de păcătos ai fi tu, oricât de mult ți s-ar fi făcut viața ta cea sufletească o peșteră plină de întuneric, de necurățenie și de dobitocești patimi, află, dragă frate, că Iisus, Copilul Sfânt, vrea să Se nască în această peșteră a sufletului tău. Într-un grajd de vite S-a pogorât Iisus să Se nască, dar, o, ce minunată schimbare s-a făcut în acest grajd îndată ce S-a născut Iisus în el! Deodată s-a umplut de lumină cerească, de cântecul îngerilor și de darurile păstorilor și ale magilor. Cerul și pământul s-au minunat și s-au bucurat despre ce s-a întâmplat într-un grajd de vite. Această minune se petrece, dragă cititorule, și într-o peșteră sufletească care Îl primește pe Domnul Iisus și în care Se pogoară Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

O, ce minune se întâmplă când Îl primești cu adevărat pe Domnul și Îl lași să intre în viața ta! Atunci, dintr-o dată, peștera sufletească ți se umple de lumină și cerul și pământul se bucură de schimbarea și de mântuirea sufletului tău. În lumina Nașterii Domnului, în lumina stelei din Vifleem trebuie să ți se schimbe viața și purtările așa cum s-a schimbat Saul în lumina ce i s-a arătat pe drumul Damascului. Treizeci și doi de ani trecuse Saul în sus și în jos pe lângă Vifleem, dar acest loc n-a însemnat pentru el nimic până n-a aflat pe Domnul în lumina din drumul Damascului. Sunt și azi destui creștini care o viață întreagă trec dintr-un Crăciun într-altul fără nici o schimbare sufletească, pentru că lumina Nașterii n-a pătruns în peștera sufletului lor.

Înțelesul și taina cea mare a Praznicului Nașterii Domnului aceasta este: minunea din peștera Vifleemului să se petreacă și în sufletul tău. Să te naști și tu din nou cu Hristos, să crești cu El, să trăiești cu El și să-L ai pe El de Stăpân al vieții tale. Se petrece această minune în peștera sufletului tău?

Un oaspete de Sărbători...

Eu am cunoscut, aici în oraș, un domn foarte harnic și muncitor. Ca să scape de vizitele care îi tulburau munca, a lipit pe ușă un bilet cu scrisoarea: „Oaspeții se primesc numai în zile de sărbătoare”. Eu mă gândesc că în întâmplarea aceasta este și un adânc înțeles creștinesc. Eu mă gândesc că o astfel de țidulă e pusă și pe ușa inimii celor mai mulți oameni. Domnul Iisus este pentru cei mai mulți oameni numai un oaspete de Crăciun, de Paști și de duminică (ba încă și în acele zile, numai dimineața, căci după-amiază vine la rând crâșma, vizita diavolului). Pentru celelalte zile, Domnul e un oaspete Care nu e primit. Omul trăiește fără de El. O astfel de creștinătate n-ajunge nimic. Domnul trebuie să petreacă deapururi în casa inimii noastre ca un Stăpân, Poruncitor și Cârmuitor al vieții noastre.

„Astăzi S-a născut vouă Mântuitor, Iisus-Domnul...”

Cu această veste de bucurie sosește Nașterea Domnului. Minunată este această veste pe care au cântat-o îngerii în noaptea Nașterii! În istoria acestei lumi n-a fost și nu va fi o altă veste mai minunată decât aceasta că Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer pe pământ, să-L împace pe om cu Dumnezeu și să lege iar cerul cu pământul. O, ce veste plină de măreție și de fior sufletesc este aceasta, dar n-ajunge nimic și nu prețuiește nimic pentru mine și pentru tine, dragă cititorule, dacă n-am primit și nu-L primim pe Iisus Mântuitorul cel vestit. „Și Cuvântul trup S-a făcut (adică Iisus S-a născut) - zice Evanghelia - și celor ce L-au primit pe Dânsul le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12). Dar răul tocmai acesta este că „între ai Săi a venit Iisus și ai Săi nu L-au primit pe El” (In 1, 11).

Evanghelia Nașterii ne spune într-un loc că Iosif și Maria, săvârșind călătoria, „n-au aflat gazdă” în Vifleem unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă și nu L-a primit nici o „gazdă”. O, creștinilor! Această evanghelie se petrece și azi. Iisus Mântuitorul caută și azi case sufletești unde să Se nască și unde să intre. Așa cum se vede în chipul de mai sus, Iisus bate la ușă, zicând: „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apoc 3, 20). Auzi tu și asculți tu, cititorule, acest glas?

Între colindele pe care le cântă pruncii pe la ușile creștinilor este și una care începe așa:

„Slobozi-ne, gazdă-n casă,

C-afară plouă și varsă...”

Ascultă bine, dragă cititorule, această colindă, căci în glasul cel de argint al nevinovaților copii e și glasul Copilului Sfânt, Care te roagă să-L slobozi în casa ta. De când tot cântă acest Copil la ușa ta și tu nu-L auzi? De când tot stă la ușa ta și tu nu-L slobozi? Acum și îngerii cântă împreună cu El la ușa sufletului tău - și tu nici acum nu te-ai trezit din somnul păcatelor?

Ca pe vremea Nașterii din Vifleem, Copilul Iisus umblă și azi, de la casă la casă și de la „gazdă la gazdă”, întrebând după sălaș. Grăbește, frate dragă, grăbește și-I deschide ușa. Deschide-I ușa inimii tale; lasă-L să intre în viața ta, în inima ta, în faptele tale, în vorbele tale, în gândurile tale... Lasă-L pe El să Se facă Stăpân, Împărat și Poruncitor în casa sufletului tău și începe o nouă viață cu acest „Stăpân”. Numai făcând acest lucru, Nașterea lui Hristos îți va fi de folos și de mântuire sufletească.

Darurile magilor

„Dacă magii cei străini au căutat pe Iisus cu daruri scumpe, apoi ce creștin ești tu, dacă niciodată n-ajuți pe vreun nevoiaș? Dacă aceia au făcut o cale atât de depărtată, apoi ce creștin ești tu care nu poți merge câțiva pași spre a cerceta un bolnav? Aceia au adus aur, dar tu nu dai nici măcar pâine. Aceia s-au bucurat când au văzut steaua, iar tu vezi pe Însuși Hristos în persoana săracului și a golului și nu te miști... Multora li se pare prea departe a pune câțiva pași până la biserică, spre a-L vedea pe Domnul în peștera cea duhovnicească, dar nu le lipsește puterea de a merge unde sunt afaceri lumești, parade, petrecanii și jocuri”...

(Sf. Ioan Gură de Aur)

„Unde este Împăratul?”

Așa întrebau și craii, și Irod

Calea și purtarea crailor de la Răsărit sunt puse la Evanghelie cu învățătură sufletească. Dintr-o țară îndepărtată au plecat craii și cale lungă și grea au făcut până au ajuns în Vifleem, unde au aflat Pruncul luminat și s-au închinat Lui cu daruri scumpe.

Așa și noi să ieșim din țara păcatelor și să plecăm spre Vifleemul cel sufletesc, adică spre învățăturile lui Iisus.

„Unde este Împăratul?”... Cu această întrebare trebuie să-L cauți și tu pe Domnul Iisus. Un Împărat sufletesc trebuie să ai și tu. Iisus Hristos este acest Împărat și eu te întreb: Îl ai tu pe Împăratul Iisus de Stăpân, Domnitor și Poruncitor în inima ta, în viața ta, în faptele tale și în purtările tale? Poruncește și stăpânește acest Împărat în viața ta, sau poruncesc patimile și păcatele?

Evanghelia ne spune că „s-a tulburat împăratul Irod și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el” (Mt 2, 3) când magii l-au întrebat „Unde este Împăratul ce S-a născut?” Întocmai așa s-ar tulbura și creștinii de azi, dacă i-ai lua din scurt cu întrebarea: „Unde este Împăratul Iisus în viața ta, omule, în inima ta, în sufletul tău sau în purtările tale?”

Irod se temea că Împăratul cel nou îi va lua puterea și domnia. De asta se tem și azi cei mai mulți creștini, pentru că cine vrea cu adevărat să-L primească pe Hristos trebuie „să-și piardă” plăcerile cele rele, petrecerile, băuturile, înșelăciunile, minciunile și alte năravuri urâte. Mulți își închipuie că n-ar putea trăi în lume fără să înșele, fără să mintă, fără să se fățărească și de aceea se tulbură, ca și Irod din evanghelie, când aud de un Domn și Împărat, Care vrea să le tulbure afacerile și Care cere de la ei să-și schimbe viața și purtările.

O, dragă cititorule, și noi suntem în chipul lui Irod de câte ori din gură ne închinăm lui Hristos, dar cu faptele cele păcătoase umblăm să-L omorâm.

Să-L căutăm și noi pe Împăratul Hristos cu credința crailor de la Răsărit și, după ce L-am aflat, să plecăm și noi „pe altă cale”, adică să ne schimbăm purtările și faptele noastre cele rele.

Ce a cerut Copilașul Iisus

Un om evlavios s-a dus odată să cerceteze Ierusalimul și Vifleemul unde S-a născut și a trăit Hristos. A văzut și ieslea unde S-a născut Mântuitorul și se gândea el, cu ce ar putea răsplăti iubirea și darul lui Hristos, Care S-a pogorât într-o iesle smerită pentru mântuirea noastră. Frământat de gândul acesta, noaptea a visat că vedea Copilașul Sfânt în ieslea peșterii și, apropiindu-se de El, I s-a închinat, zicându-I:

- Doamne Iisuse, cum tremuri Tu pentru mântuirea mea!

Cu ce să-Ți răsplătesc eu dragostea Ta?

Pruncuțul i-a răspuns:

- Dă mărire lui Dumnezeu și nu te mira, căci Eu Mă voi smeri și mai mult pe Crucea Golgotei.

- Trebuie să-Ți dau ceva, Copilaș iubit, vreau să-Ți dau toți banii mei, a zis creștinul.

Copilașul Iisus răspunse:

- N-am lipsă de nimic, cerul și pământul sunt ale Mele... Banii dă-i săracilor, ca și când Mi i-ai fi dat Mie.

- Dar eu trebuie să-Ți dau ceva, căci altcum mor de durere, zise creștinul a treia oară.

- Dacă ești atât de darnic, răspunse atunci Copilașul, dă-Mi Mie păcatele tale, dă-Mi gândurile tale și osânda ta, ca să le iau pe umerii Mei și să te scap de ele.

Iisus Mântuitorul și astăzi acest dar îl primește de la noi: păcatele noastre. Tot ce este rău în noi Hristos este gata să ia asupra-Și și să ne scape de el. Dar, în schimb, și noi trebuie să luăm lumină din lumina Lui și viață din viața Lui.

Cititorule! Dă-ți păcatele tale Copilașului Iisus și ia de la El lumină și viață!