Făclierii Oastei Domnului
Pr. Iosif Trifa - Focul cel ceresc
Fiecare ostaș să fie un purtător de Foc Ceresc
Oastea Domnului s-a aprins dintr-o mică scânteie ce venea de la Dumnezeu. Focul Oastei se aprinde și azi tot așa: din mici începuturi, din scântei, din cărbuni aprinși, din suflete care se aprind și care aprind apoi și pe alții. Sunt bune și adunările mai mari ale Oastei; focuri mai mari care aprind multe suflete. Dar - întocmai ca la pescuirea cea sufletească - așa și aici: aprinderea cea statornică o fac, de cele mai multe ori, micii făclieri, o fac sufletele singuratice care ard pentru Domnul, care aprind cărbunii stinși și suflă mereu în ei, până ce se și face un foc al Oastei.
De multe ori, după o adunare mare, nu rămâne foc în sat, sau, și dacă rămâne, se stinge repede, dacă nu-i cine să sufle mai departe în el. Dar făclierul Domnului lucrează altcum: el strânge cărbune lângă cărbune și aprinde mereu cărbune după cărbune și suflă mereu în foc, până ce focul s-a aprins statornic. Cele mai multe oști s-au format în chipul acesta.
În fiecare sat, în fiecare ținut, Domnul a aprins câte un suflet și, pe urmă, acest suflet, acest făclier, a suflat în cărbuni și a aprins foc. A făcut Oaste, a făcut adunare.
Atâția și atâția dintre frați ostași ne scriu: „Am fost în satul cutare și cutare… N-am aflat nici un ostaș… Am tras la o casă… Le-am vorbit oamenilor despre Oaste… Le-am citit, le-am dat cărți, am cântat, ne-am rugat… Și acum s-a înființat o Oaste ce sporește văzând cu ochii și se strânge mulțime de popor”.
Ce făcuse un astfel de ostaș? Un lucru simplu: a luat un tăciune aprins, l-a dus în satul cutare și a „aprins” cu el un sat întreg pentru Oastea Domnului.
Țara este plină de astfel de „aprinzători” de foc. Țara este plină cu făclieri care colindă satele și orașele, aprinzând pe tot locul casele, sufletele, oștile. Domnul îi cunoaște pe toți și El le va da răsplata cerească. Fiecare ostaș al Domnului trebuie să fie un făclier, un purtător de foc ceresc. Fiecare ostaș trebuie să fie un cărbune aprins. Și fiecare trebuie să plece cu acest cărbune, ca să aprindă și alți cărbuni stinși. Fiecare ostaș trebuie să fie un aprinzător de suflete. Toți cei care simțim că arde în noi ceva din Focul cel ceresc trebuie să fim, să ne facem niște aprinzători de sate, de orașe, de case, de suflete.
Și fiecare ostaș trebuie să fie și un suflător în foc. După ce s-a aprins focul, să sufle mereu în el, ca să nu se stingă.
Să suflăm mereu în focul nostru și în focul altora!
Să ne aprindem mereu pe noi și să aprindem mereu și pe alții! Parola noastră să fie: „Foc!”.