Faptă şi răsplată
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Îmbracă-te cu o inimă plină de bunătate şi dragoste ca să găseşti şi tu la fel, când vei căuta în sus şi când vei privi în laturi.
Umple-ţi şi tu fiecare cuvânt al tău de blândeţe, ca şi tu să-ţi auzi la fel.
Păzeşte-ţi şi tu fiecare pas în curăţie când mergi şi când vii la alţii, pentru ca şi paşii altora să fie la fel spre tine.
2 - Umblă şi tu cu dreptate în tot ce faci faţă de alţii, pentru ca şi alţii să umble la fel faţă de tine.
Şi fă şi tu totdeauna bine celui ce are nevoie de tine, pentru ca şi tu să găseşti binefăcători, atunci când vei fi în nevoie.
Căci încă odată, - fiecăruia Dumnezeu îi face după inima sa.
3 - Totuşi în bunătatea Sa faţă de ai Săi, Domnul nu îngăduie ca chiar tot drumul vieţii lor să umble ei numai sub apăsarea vrăjmaşului lor,
şi nici numai cu inima plină de teamă, ca nişte răufăcători, cu toate că ei sunt chiar cei mai mari binefăcători ai omenirii.
Are Domnul grijă să nu-i lase peste măsură de întristaţi!
4 - Dragostea şi înţelepciunea Domnului care a rânduit vremea cernerii celor răi, spre a-Şi arăta Lucrarea Evangheliei Sale curată, nu îngăduie totuşi ca vremile aspre să ţină peste măsură de mult. Pentru ca nu cumva împreună cu pleava să fie spulberat şi grâul.
Şi împreună cu gunoaiele să ardă şi aurul.
5 - Astfel nu s-ar putea semăna niciodată. Şi nu s-ar mai putea pescui în larg niciodată.
Iar Lucrarea Domnului nu s-ar mai putea împrospăta şi înmulţi, căci aceasta nu se poate face la strâmtorare şi pe furtună. Ci numai la loc larg şi pe vreme mai liniştită.
6 - Prigonirea nu poate să ţină pe totdeauna. Căci este nevoie ca cei căzuţi şi plecaţi să fie înlocuiţi prin noi chemaţi.
Dar nici lărgimea nu poate să ţină prea mult, fiindcă atunci totul s-ar lenevi prăbuşindu-se în formalism şi în destrăbălare.
7 - Totuşi cât de fericiţi suntem noi când după un îndelungat suiş greu, ajungem la un loc neted, unde ne putem odihni şi împrospăta rândurile şi puterea.
Când după un lung tunel străbătut prin întuneric, ieşim la lumină. Şi ştergându-ne ochii înlăcrimaţi, ne putem privi unii altora feţele dorite abia obişnuite cu lumina!
8 - Ce bine este când Domnul ne lărgeşte drumul nostru care a fost prea multă vreme îngust.
O, de-am şti să-l folosim bine atunci acest drum lărgit...
9 - David, împăratul lui Israel, strigă supus şi recunoscător lui Hristos Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (Apoc. 17, 14): Trăiască Domnul!
Astfel îşi încheie David şirul cântărilor sale, şirul istorisirilor sale, şirul minunilor câte le-a văzut făcute de Domnul cu el şi cu ai lui.
Ce bine este când şi noi sfârşim lucrările noastre cu acest strigăt de bucurie şi biruinţă!
10 - Binecuvântat va fi David pentru toate cuvintele sale, dar pentru acest strigăt cu care el prin credinţă întâmpină Venirea Domnului nostru Isus Hristos ca Împăratul şi Domnul tuturora, - pentru acest strigăt măreţ, el va fi binecuvântat nespus mai mult.
Să-l urmăm şi noi plecându-ne şi închinându-ne lui Hristos!
11 - Din vremea lui David şi a urmaşilor săi, au rămas cele mai minunate cântări de laudă şi de rugăciune spre slava Domnului.
Nici o altă epocă din viaţa poporului credincios n-a mai fost atât de bogată în simţăminte şi înălţătoare faţă de Domnul Dumnezeu, ca epoca lui David şi cea mai dominată de căldura inimii lui iubitoare de Dumnezeu.
O, cât de mult valorează un scriitor şi un poet credincios în Dumnezeu!
12 - Iată cât de binecuvântat este un mare vestitor al lui Dumnezeu! Pe urma lui, în toate limbile şi vremile, lucrările lui vor face pe mulţi să-L laude pe Domnul şi să cheme Numele Lui Cel Sfânt.
Cât de mult ar trebui să ne rugăm noi ca Dumnezeu să ne dea poeţi şi scriitori credincioşi în Hristos!
13 - Cântarea Domnului este cea mai fericită, cea mai inspirată, cea mai răsplătită - şi cea mai trainică din toate cântările care au răsunat vreodată pe pământul acesta.
Tot ce s-a cântat vreodată pentru orice altceva şi pentru oricine altcineva decât Domnul, s-a învechit şi s-a uitat. Numai cântarea Lui este proaspătă, dulce şi frumoasă.
14 - Încă puţină vreme, şi nu numai că în toate limbile pământului se vor cânta laudele Domnului,
ci chiar şi toţi locuitorii pământului Îi vor aduce cântarea laudei lor şi închinarea rugăciunilor lor lui Isus Hristos - Domnul, precum scrie profeţia Sa.
15 - Curând toţi potrivnicii lui Dumnezeu, atât oameni cât şi idei şi sisteme, Îl vor recunoaşte pe El Singurul Domn. Şi Numele Lui, Singurul Nume Vrednic de închinare şi de laudă.
Aşa se vor împlini cu siguranţă şi aceste profeţii, cum s-au împlinit şi toate celelalte.
Să le credem şi le vom vedea!
16 - Dumnezeu n-are nevoie să Se laude El pe Sine.
Cel Bun nu se laudă, căci bunătatea Lui este simţită de toţi.
Cel Frumos n-are nevoie să Se laude, căci frumuseţea Lui se vede peste tot.
Cel Înţelept n-are nevoie să Se laude căci înţelepciunea Lui se arată tuturor...
17 - Dar cei care simt bunătatea, cei care văd frumuseţea, cei care aud înţelepciunea
şi se împărtăşesc fericit şi folositor din toate acestea
- ei au nevoie şi ei au datoria să-L laude pe Cel Bun, pe Cel Frumos şi pe Cel Înţelept.
Căci Dumnezeu le are pe toate acestea şi mult mai multe.
18 - O, dacă ar lăuda oamenii numai pe Cel Bun şi pe cei buni, - cât de mult ar îndemna aceasta pe toţi ceilalţi să se străduiască şi ei să fie buni.
O, dacă toate cărţile de istorie ar povesti numai timpurile înfloritoare ale stăpânilor buni, şi nu doar vremile cumplite ale stăpânilor tirani şi războinici!
19 - O, dacă toate operele ar răspândi numai exemplele şi isprăvile oamenilor credincioşi şi evlavioşi, drepţi şi cinstiţi,
spre ce modele strălucitoare ar privi atunci ochii tineretului,
spre ce fapte vrednice s-ar simţi cu toţii îndemnaţi să se înalţe.
20 - Dar când în tot ce se învaţă şi se scrie,
în tot ce se citeşte, se aude şi se vede,
este răspândit numai răul,
descris numai viciul şi mocirla...
arătat numai desfrâul şi păcatul,
- ce gânduri să se trezească în inimile celor ce văd şi aud şi citesc?
Şi ce fapte să rodească toate cele cu care îşi hrănesc sufletele, bieţii oameni lumeşti?
O Doamne şi Bunule Păstor Isus, - ai milă de această gloată care moare de foame şi de sete sufletească.
Amin.