Fariseii le-au răspuns: Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?
Dar răspunsul lor nu arată decât câtă prostie poate să cuprindă răutatea omului îngâmfat.
Când răutatea îşi face loc într-un om, toate orizonturile lui se îngustează,
toate gândurile lui se strâng
şi toată inima lui ajunge robită tiranic numai de un singur sentiment fioros: ura.
Ura apoi îi otrăveşte toate sentimentele fiindcă îi înveninează inima, izvorul
simţămintelor.
Ura deformează caracterul,
schimonoseşte chipul,
întunecă gândirea subjugând-o,
înveninează limba şi cuvântul,
robeşte întreaga fiinţă a omului şi-l duce sub stăpânirea celui mai fioros demon, care îl foloseşte apoi la cele mai cumplite grozăvii.
Omul care urăşte nu mai e om ci drac.
Fiindcă nu există rău pe care acesta să nu fie în stare să-l facă.
Nu există crimă de care acesta să se îngrozească şi să n-o poată comite.
Nu există nelegiuire de care să nu fie capabil.
Nu există trădare, nu există nimicire, nu există batjocură de care să se mai ferească omul care urăşte.
Nu există ceva atât de nevinovat, atât de sfânt, atât de drept,
omenesc sau Dumnezeiesc,
pe care omul care urăşte să nu fie în stare a-l necinsti.
Copilul sau fecioara,
frăţietatea sau prietenia,
recunoştinţa sau datoria,
jertfa sau altarul,
iubirea sau dreptatea,
adevărul sau cinstea,
legământul sau mormântul,
biserica sau căminul, toate, toate acestea,
- nu numai că nu sunt o piedică în calea unui astfel de monstru, ci îi produc chiar o plăcere să le batjocorească, să le spurce, să le nimicească, omul cuprins de ură.
Şi dacă mai are nevoie şi de vreun principiu, de vreo justificare, de vreun motiv, în numele cărora omul-demon să poată face toate aceste grozăvii,
atunci tatăl său, diavolul, îi ţine totdeauna la îndemână unul, care să-l mulţumească şi să-l acopere.
Acest om-demon e în stare a se acoperi chiar şi cu Cuvântul şi Cauza lui Dumnezeu .
Pentru că şi astfel de monştri au nevoie să-şi justifice, faţă de ei înşişi ceea ce fac, spre a se putea suporta şi încuraja în ceea ce fac.
Altfel diavolul n-ar putea face din ei şi cu ei, tot ceea ce are nevoie să facă.
Dumnezeule al Milei,
nu lăsa pe nimeni să cadă în astfel de stări
şi mai ales ai milă încă o dată de cei care au căzut în ele, ridicându-i, dacă mai este cu putinţă.
Ai milă de toţi ai Tăi, când vor fi în primejdie de moarte sau de prăbuşire în osândă,
din pricina unor astfel de fiinţe care, spre a-şi ajunge scopul, nu se dau în lături de la nici o nelegiuire.
Şi scapă-i pe lucrătorii Tăi Doamne
şi scumpă Lucrarea Ta,
de ei şi de uneltirile lor.
Amin.