Fariseii le-au răspuns: Doar n-ați fi fost duși și voi în rătăcire?
Dar răspunsul lor nu arată decât câtă prostie poate să cuprindă răutatea omului îngâmfat.
Când răutatea își face loc într-un om, toate orizonturile lui se îngustează,
toate gândurile lui se strâng
și toată inima lui ajunge robită tiranic numai de un singur sentiment fioros: ura.
Ura apoi îi otrăvește toate sentimentele fiindcă îi înveninează inima, izvorul
simțămintelor.
Ura deformează caracterul,
schimonosește chipul,
întunecă gândirea subjugând-o,
înveninează limba și cuvântul,
robește întreaga ființă a omului și-l duce sub stăpânirea celui mai fioros demon, care îl folosește apoi la cele mai cumplite grozăvii.
Omul care urăște nu mai e om ci drac.
Fiindcă nu există rău pe care acesta să nu fie în stare să-l facă.
Nu există crimă de care acesta să se îngrozească și să n-o poată comite.
Nu există nelegiuire de care să nu fie capabil.
Nu există trădare, nu există nimicire, nu există batjocură de care să se mai ferească omul care urăște.
Nu există ceva atât de nevinovat, atât de sfânt, atât de drept,
omenesc sau Dumnezeiesc,
pe care omul care urăște să nu fie în stare a-l necinsti.
Copilul sau fecioara,
frățietatea sau prietenia,
recunoștința sau datoria,
jertfa sau altarul,
iubirea sau dreptatea,
adevărul sau cinstea,
legământul sau mormântul,
biserica sau căminul, toate, toate acestea,
- nu numai că nu sunt o piedică în calea unui astfel de monstru, ci îi produc chiar o plăcere să le batjocorească, să le spurce, să le nimicească, omul cuprins de ură.
Și dacă mai are nevoie și de vreun principiu, de vreo justificare, de vreun motiv, în numele cărora omul-demon să poată face toate aceste grozăvii,
atunci tatăl său, diavolul, îi ține totdeauna la îndemână unul, care să-l mulțumească și să-l acopere.
Acest om-demon e în stare a se acoperi chiar și cu Cuvântul și Cauza lui Dumnezeu .
Pentru că și astfel de monștri au nevoie să-și justifice, față de ei înșiși ceea ce fac, spre a se putea suporta și încuraja în ceea ce fac.
Altfel diavolul n-ar putea face din ei și cu ei, tot ceea ce are nevoie să facă.
Dumnezeule al Milei,
nu lăsa pe nimeni să cadă în astfel de stări
și mai ales ai milă încă o dată de cei care au căzut în ele, ridicându-i, dacă mai este cu putință.
Ai milă de toți ai Tăi, când vor fi în primejdie de moarte sau de prăbușire în osândă,
din pricina unor astfel de ființe care, spre a-și ajunge scopul, nu se dau în lături de la nici o nelegiuire.
Și scapă-i pe lucrătorii Tăi Doamne
și scumpă Lucrarea Ta,
de ei și de uneltirile lor.
Amin.