
Fățarnicul
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Ar trebui-nsemnat pe frunte ca să-l cunoască toți,
la rând
dar oile și porumbeii și boii mai ales, oricând
căci pe ființele acestea le-nșeală și le vinde el
cu vorbe dulci și prefăcute
cu duh ascuns
și gând mișel.
O, cei curați ca porumbeii
și blânzi ca boii cei smeriți,
de cel fățarnic totdeauna vă depărtați
și vă feriți.
Trăind în prefăcătorie, e și primejdios și crud
și va-nșela întotdeauna pe câți îl cred
din câți l-aud.
Căutând câștig în lumea asta, -
și-n cealaltă necrezând -
el predică mai iute iadul, decât pe Dumnezeu
oricând.
Vorbind mai mult despre Satana
decât de Crucea lui Hristos
el crește frica, nu credința,
căci el din frică ia folos.
Lui de sfințenie nu-i pasă ci numai de ceremonii
rostește-al Domnului Sfânt Nume
s-ascundă-a lui fățărnicii
spre a-și putea să-nfățișeze drept adevăr
a lui minciuni
și spre-a putea-nșela mai sigur
pe cei nevinovați și buni
sau spre-a putea să măgulească
pe cei ce-n rele se complac
și cărora el, pentru o plată
le iartă toate câte fac.
El nu Bisericii-i slujește deși trăiește de la ea
că nu-i al ei
ci-i al minciunii. Cu vorba și cu fapta sa
cuvântul său e-al lui
și nu e, cum zice, al lui Dumnezeu
ci sub versete își ascunde, vicleanul, scopul lui, mereu.
Vorbirea lui țintește numai al lui nelegiuit folos
ca cei ce-aud pe el să-l caute
nu să-L urmeze pe Hristos!
Nu lui Hristos să-I dea viața,
ci lui cinstire și argint
cei ce-l plătesc - spun adevărul
cei ce nu-i dau nimica - mint!
Hristos condamnă totdeauna: desfrâu și crime
și-uneltiri
fățarnicul le află scuze
și le găsește-ndreptățiri!
Căci umblă după slava lumii și banii ei,
în orice fel
respect de adevăr nu are
nici frica Domnului, în el.
Chiar lumea-ntreagă să-i arate
n-ar recunoaște c-a greșit.
Vorbește numai de sentințe
și-n toate-i cel mai priceput
el doar cu sfinții se compară
cu drepții-i place-a fi trecut.
Fățarnicul viclean și lacom,
răzbunător și crud și rău
nimic nu iartă
nici nu-i uită cui crede că-i vrăjmașul său.
Toți ceilalți oameni îl lasă-n pace pe-un dușman
dar el și din mormânt l-ar scoate
să-l rupă-n gheare de vultan.
În ură el e ca Satana: căutând să nimicească-n veac
și sufletul și trupul celui ce nu-i vorbește lui pe plac.
El în orbia lui nu vede cât sufăr alții după el
dar chiar dac-ar crede, nu-i pasă de nimenea
în nici un fel.
Pot alții să plătească totul cu plâns, cu sânge, cu venin
ce-i pasă lui, el poate, din toate câștiga puțin!
Falsifică învățătura și se preface că-i, ce nu-i,
putând să umble-n șapte fețe
ca să-și ajungă scopul lui...
- Fățarnic blestemat, când oare te vei trezi
din visul tău
și din beția morții-n care slujești nemernic
celui rău?
Sau: coasa îngerului morții aștepți să te lovească-ntâi?
atunci vrei să te-ntorci când groaznic ți-o vei vedea la căpătâi?
Când cel din urmă lucru care te va-nsoți l-al tău sfârșit
va fi blestemul și osânda acelor ce i-ai amăgit?
Din toată roada ta pe lume va fi gunoiul care-l lași
din căile deșertăciunii, nevrednicilor tăi urmași?
Gunoiul și deșertăciunea de dragul cărora ți-ai dat
și sufletul și veșnicia vrăjmașului ce te-a-nșelat!
Iar Dincolo în Veșnicie, pe veci cu groază vei vedea
ce plată dă Satana celor ce-au ostenit în slujba sa
când, de la moarte,
despuindu-i de-ai slavei lumii amăgiri
i-nfașcă să le dea răsplata nelegiuitei lor trăiri.
- Îți vei vedea cu groază locul ce tu ți l-ai gătit mereu
și-n care
cu blestemul ultim
o să te-alunge Dumnezeu!
O, dacă te-ai trezi acuma și-ai mai putea a te căi
să te întorci, - schimbându-ți viața -
ai mai putea nădăjdui...
Dar cei ce duc o așa viață sunt la-mpietrire osândiți...
O, oi și boi deschideți ochii
ca să vedeți
și ocoliți...