Foto Traian Dorz

Fericirea cea mai mare

Traian Dorz - Răsplata Ascultării

1 - Iată cea de-a zecea fericire: Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.
Fericirea aceasta este poate mai mare decât cele nouă,
pentru că ea este și în toate celelalte de mai înaintea ei.
Fără ea nu pot fi nici celelalte.
2 - Puterea de a crede este în adâncul fiecăruia din noi, după cum puterea de a încolți este în fiecare sămânță.
Dumnezeu aduce un timp prielnic pentru voința noastră de a crede,
după cum aduce o primăvară pentru încolțirea fiecărei semințe, care vrea să rodească.
3 - Trebuie numai ca atunci când vine timpul, inima să vrea,
voința să lupte,
credința să se nască,
și omul să se schimbe.
După cum visul ne aduce imaginile ascunse din adâncul ființei noastre spre suprafața ei, - tot așa trezirea ni le coboară iarăși înapoi acolo.
După cum noaptea ne descoperă fereastra Universului, iar ziua ne-o acoperă, cu perdeaua ei de lumină,
- tot așa puterea Cerească ne face să privim prin credință la lucrurile care acum nu se văd, - dar care prin ea le știm că sunt.
4 - Fără vise n-am ști lumea tainică și frumoasă a subconștientului din noi.
Fără noapte n-am ști din lumea tainică și minunată a Universului din jurul nostru,
și fără credință n-am ști de lumea tainică și strălucită a fericirii lui Dumnezeu.
5 - Prin încredințarea lucrurilor care se văd, ajungem la credința celor care nu se văd.
Dumnezeu ne-a lăsat toate simțurile firești, tocmai ca prin ele să le descoperim pe cele duhovnicești.
Ne-a lăsat umbra acestora care se văd și pricep cu aceste simțuri,
- pentru ca privind-o să ajungem la încredințarea realității celor care nu se văd decât cu simțurile celelalte.
6 - Dacă există o umbră, trebuie să existe și un corp.
Căci s-a spus că acestea sunt umbra celor viitoare.
Dacă există un vis trebuie să existe și o realitate.
Dacă există o viață trecătoare, trebuie să existe și o viață care nu mai trece.
Dacă există o imagine, trebuie să existe și un obiect.
7 - Oricât de puțin ar gândi cineva, nu se poate să nu ajungă de la lucrurile care se văd, și la cele care nu se văd.
Columb a văzut valurile călătorind și a zis: nu se poate să nu fie dincolo de apele acestea o nouă lume.
Și pornind pe urma lor, a ajuns să o vadă
și să o moștenească.
8 - Soarele cel văzut de trup, este umbra lui Hristos, a Soarelui Cel văzut numai de suflet.
Viața trecătoare trăită acum în bucuria puțină a credinței, - este doar umbra vieții viitoare, trăită în plinătatea văzutei bucurii eterne.
9 - Dar mai întâi vine înspre noi umbra, apoi vine și cel care o face.
Când vedem călătoria vieții prin lumea asta ca a valurilor,
sau trecerea oamenilor ca a păsărilor,
- cum să nu credem și noi ca și Columb, că dincolo de valuri este un țărm și dincolo de zboruri, este o țară?
10 - Meditând asupra acestei a zecea fericiri, nu putem să nu mai gândim iarăși la cele ce le-am spus cu câtva timp mai înainte.
Fericiții cei ce n-au văzut, dar au crezut.
Și dacă noi adesea credem, numai pentru că vedem,
este, desigur și aceasta un merit. Fiindcă atât de mulți nu cred, oricâte văd,
- dar atunci, cât de mare merit au cei ce cred fără să vadă?
Și dacă noi suntem atât de fericiți când ajungem la credința noastră puțină,
- cât de fericiți trebuie să fie aceia, prin credința lor multă?
11 - Iată de ce este scrisă profeția: Toate neamurile mă vor numi fericită.
Se poate că aceasta este o profeție încă neîmplinită deplin.
- Dar ființa sfântă care s-a bucurat cea dintâi de făgăduința acestei fericiri, - cred că a fost Sfânta Fecioară Maria, Maica marii credințe neclintite.
- Astfel fericirea cea mai din urmă, devine fericirea cea mai dintâi.
Cum în acest unic caz, Fiul era mai dinainte decât Mama Lui.
12 - Când credința ta depinde de lucrurile văzute, atunci ea crește și descrește în funcție de ele.
Slăbește sau se întărește tot așa, din când în când,
biruie sau este biruită, după împrejurări,
înverzește sau se usucă, după timp,
este sau nu este, după caz,
- după cum sunt și cele ce se văd!
Un astfel de „credincios” mulțumește lui Dumnezeu când îi este cămara plină, dar cârtește când e goală.
Laudă pe Dumnezeu când îi merge bine, dar e gata să murmure sau chiar să hulească - dacă nu-i merge cum vrea el.
Merge bucuros unde se cântă, - dar fuge degrabă de unde se suferă.
13 - Ferice de voi a căror credință nu depinde de cele ce se văd.
Ferice de voi care ca să credeți nici n-aveți nevoie de cele ce se pot vedea.
Ferice de voi a căror dragoste față de Hristos, rămâne mare și neschimbată, - oricâte încercări ar izbi în stânca ei și a voastră.
Ferice de voi a căror credință în cele ce nu se văd rămâne puternică, chiar când vi se iau toate cele ce se văd.
14 - Voi aveți fericirea cea mai dintâi... și cea mai de pe urmă, fericirea tuturor celorlalte fericiri,
fericirea lui Dumnezeu cea vie, adevărată și veșnică.
Rămâneți la ea, ca s-o moșteniți în etern și în etern.
15 - Cât de slabă și de neputincioasă este firea noastră omenească!
Avem nevoie mereu și mereu ca dovezile puterii și iubirii lui Dumnezeu să se reînnoiască față de noi,
pentru ca în sufletele noastre credința în El să se fixeze definitiv.
Și să nu se mai clatine.
16 - În fața primejdiei de azi uităm izbăvirea lui Dumnezeu de ieri
- și de până ieri.
În fața lipsei de acum, uităm îndestularea de până acum.
În fața încercării acesteia, uităm minunile de până aici.
- Și suntem atât de adesea gata să ne îndoim, să ne înspăimântăm și să ni se tulbure inima,
- ca și cum niciodată n-am fi văzut Puterea lui Dumnezeu.
17 - Noi tot uităm și tot cerem mereu alte semne.
Tot avem nevoie de alte minuni!
- Ce slabă și neputincioasă este ființa noastră!
O, ce mari au fost acei sfinți, care au crezut fără a mai cere nimic.
Și odată încredințați, nu s-au îndoit niciodată, despre adevărul în care au crezut.
Unde suntem noi astăzi, - sau cei mai mulți dintre noi, de credința acestora?
18 - De nimic n-a dorit Domnul să-i încredințeze mai mult pe ucenicii Săi, ca despre adevărul Învierii Sale.
Ca despre faptul slăvit că asupra Lui, moartea nu mai are nici o putere.
Că zidurile și ușile închise pentru El nu mai sunt nici o piedică,
că oamenii și împrejurările, nu mai au asupra Lui nici o stăpânire,
că El este mai presus decât orice moarte,
mai puternic decât orice împotriviri,
și mai aproape de noi decât orice vrăjmaș
și decât orice nenorocire.
19 - Domnul Isus a știut că dacă într-un suflet se zidește o puternică încredințare despre acest adevăr,
- sufletul acesta nu mai poate fi doborât niciodată și de către nimic.
Că dacă un ucenic, un martor al Învierii Sale, - ajunge pe deplin convins de aceasta, el va fi neînfricoșat în fața morții,
neoprit în fața primejdiei,
și nebiruit în fața ispitei,
că viața lui va fi plină de sfințenie,
cuvântul lui plin de putere,
și moartea sa plină de biruință.
20 - Viața fiecăruia dintre noi, este plină de semne pe care Domnul Isus le face zilnic...
Dar luăm noi oare bine seama la ele, ca să nu le mai uităm?
Deci aceste semne ne zguduie atunci prin graba cu care ne-a fost ascultată rugăciunea, - sau înlăturată temerea, - sau adusă bucuria, - totuși noi, prea mulți vai, le uităm prea curând.
Ferice de cine nu le uită.
Doamne Duhule Sfinte, dă-ne tuturor fericirea asta.
Amin.
Articol 46 din 48
Folosește săgețile ← → pentru navigare