Fericirea cea mai mare
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Iată cea de-a zecea fericire: Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.
Fericirea aceasta este poate mai mare decât cele nouă,
pentru că ea este şi în toate celelalte de mai înaintea ei.
Fără ea nu pot fi nici celelalte.
2 - Puterea de a crede este în adâncul fiecăruia din noi, după cum puterea de a încolţi este în fiecare sămânţă.
Dumnezeu aduce un timp prielnic pentru voinţa noastră de a crede,
după cum aduce o primăvară pentru încolţirea fiecărei seminţe, care vrea să rodească.
3 - Trebuie numai ca atunci când vine timpul, inima să vrea,
voinţa să lupte,
credinţa să se nască,
şi omul să se schimbe.
După cum visul ne aduce imaginile ascunse din adâncul fiinţei noastre spre suprafaţa ei, - tot aşa trezirea ni le coboară iarăşi înapoi acolo.
După cum noaptea ne descoperă fereastra Universului, iar ziua ne-o acoperă, cu perdeaua ei de lumină,
- tot aşa puterea Cerească ne face să privim prin credinţă la lucrurile care acum nu se văd, - dar care prin ea le ştim că sunt.
4 - Fără vise n-am şti lumea tainică şi frumoasă a subconştientului din noi.
Fără noapte n-am şti din lumea tainică şi minunată a Universului din jurul nostru,
şi fără credinţă n-am şti de lumea tainică şi strălucită a fericirii lui Dumnezeu.
5 - Prin încredinţarea lucrurilor care se văd, ajungem la credinţa celor care nu se văd.
Dumnezeu ne-a lăsat toate simţurile fireşti, tocmai ca prin ele să le descoperim pe cele duhovniceşti.
Ne-a lăsat umbra acestora care se văd şi pricep cu aceste simţuri,
- pentru ca privind-o să ajungem la încredinţarea realităţii celor care nu se văd decât cu simţurile celelalte.
6 - Dacă există o umbră, trebuie să existe şi un corp.
Căci s-a spus că acestea sunt umbra celor viitoare.
Dacă există un vis trebuie să existe şi o realitate.
Dacă există o viaţă trecătoare, trebuie să existe şi o viaţă care nu mai trece.
Dacă există o imagine, trebuie să existe şi un obiect.
7 - Oricât de puţin ar gândi cineva, nu se poate să nu ajungă de la lucrurile care se văd, şi la cele care nu se văd.
Columb a văzut valurile călătorind şi a zis: nu se poate să nu fie dincolo de apele acestea o nouă lume.
Şi pornind pe urma lor, a ajuns să o vadă
şi să o moştenească.
8 - Soarele cel văzut de trup, este umbra lui Hristos, a Soarelui Cel văzut numai de suflet.
Viaţa trecătoare trăită acum în bucuria puţină a credinţei, - este doar umbra vieţii viitoare, trăită în plinătatea văzutei bucurii eterne.
9 - Dar mai întâi vine înspre noi umbra, apoi vine şi cel care o face.
Când vedem călătoria vieţii prin lumea asta ca a valurilor,
sau trecerea oamenilor ca a păsărilor,
- cum să nu credem şi noi ca şi Columb, că dincolo de valuri este un ţărm şi dincolo de zboruri, este o ţară?
10 - Meditând asupra acestei a zecea fericiri, nu putem să nu mai gândim iarăşi la cele ce le-am spus cu câtva timp mai înainte.
Fericiţii cei ce n-au văzut, dar au crezut.
Şi dacă noi adesea credem, numai pentru că vedem,
este, desigur şi aceasta un merit. Fiindcă atât de mulţi nu cred, oricâte văd,
- dar atunci, cât de mare merit au cei ce cred fără să vadă?
Şi dacă noi suntem atât de fericiţi când ajungem la credinţa noastră puţină,
- cât de fericiţi trebuie să fie aceia, prin credinţa lor multă?
11 - Iată de ce este scrisă profeţia: Toate neamurile mă vor numi fericită.
Se poate că aceasta este o profeţie încă neîmplinită deplin.
- Dar fiinţa sfântă care s-a bucurat cea dintâi de făgăduinţa acestei fericiri, - cred că a fost Sfânta Fecioară Maria, Maica marii credinţe neclintite.
- Astfel fericirea cea mai din urmă, devine fericirea cea mai dintâi.
Cum în acest unic caz, Fiul era mai dinainte decât Mama Lui.
12 - Când credinţa ta depinde de lucrurile văzute, atunci ea creşte şi descreşte în funcţie de ele.
Slăbeşte sau se întăreşte tot aşa, din când în când,
biruie sau este biruită, după împrejurări,
înverzeşte sau se usucă, după timp,
este sau nu este, după caz,
- după cum sunt şi cele ce se văd!
Un astfel de „credincios” mulţumeşte lui Dumnezeu când îi este cămara plină, dar cârteşte când e goală.
Laudă pe Dumnezeu când îi merge bine, dar e gata să murmure sau chiar să hulească - dacă nu-i merge cum vrea el.
Merge bucuros unde se cântă, - dar fuge degrabă de unde se suferă.
13 - Ferice de voi a căror credinţă nu depinde de cele ce se văd.
Ferice de voi care ca să credeţi nici n-aveţi nevoie de cele ce se pot vedea.
Ferice de voi a căror dragoste faţă de Hristos, rămâne mare şi neschimbată, - oricâte încercări ar izbi în stânca ei şi a voastră.
Ferice de voi a căror credinţă în cele ce nu se văd rămâne puternică, chiar când vi se iau toate cele ce se văd.
14 - Voi aveţi fericirea cea mai dintâi... şi cea mai de pe urmă, fericirea tuturor celorlalte fericiri,
fericirea lui Dumnezeu cea vie, adevărată şi veşnică.
Rămâneţi la ea, ca s-o moşteniţi în etern şi în etern.
15 - Cât de slabă şi de neputincioasă este firea noastră omenească!
Avem nevoie mereu şi mereu ca dovezile puterii şi iubirii lui Dumnezeu să se reînnoiască faţă de noi,
pentru ca în sufletele noastre credinţa în El să se fixeze definitiv.
Şi să nu se mai clatine.
16 - În faţa primejdiei de azi uităm izbăvirea lui Dumnezeu de ieri
- şi de până ieri.
În faţa lipsei de acum, uităm îndestularea de până acum.
În faţa încercării acesteia, uităm minunile de până aici.
- Şi suntem atât de adesea gata să ne îndoim, să ne înspăimântăm şi să ni se tulbure inima,
- ca şi cum niciodată n-am fi văzut Puterea lui Dumnezeu.
17 - Noi tot uităm şi tot cerem mereu alte semne.
Tot avem nevoie de alte minuni!
- Ce slabă şi neputincioasă este fiinţa noastră!
O, ce mari au fost acei sfinţi, care au crezut fără a mai cere nimic.
Şi odată încredinţaţi, nu s-au îndoit niciodată, despre adevărul în care au crezut.
Unde suntem noi astăzi, - sau cei mai mulţi dintre noi, de credinţa acestora?
18 - De nimic n-a dorit Domnul să-i încredinţeze mai mult pe ucenicii Săi, ca despre adevărul Învierii Sale.
Ca despre faptul slăvit că asupra Lui, moartea nu mai are nici o putere.
Că zidurile şi uşile închise pentru El nu mai sunt nici o piedică,
că oamenii şi împrejurările, nu mai au asupra Lui nici o stăpânire,
că El este mai presus decât orice moarte,
mai puternic decât orice împotriviri,
şi mai aproape de noi decât orice vrăjmaş
şi decât orice nenorocire.
19 - Domnul Isus a ştiut că dacă într-un suflet se zideşte o puternică încredinţare despre acest adevăr,
- sufletul acesta nu mai poate fi doborât niciodată şi de către nimic.
Că dacă un ucenic, un martor al Învierii Sale, - ajunge pe deplin convins de aceasta, el va fi neînfricoşat în faţa morţii,
neoprit în faţa primejdiei,
şi nebiruit în faţa ispitei,
că viaţa lui va fi plină de sfinţenie,
cuvântul lui plin de putere,
şi moartea sa plină de biruinţă.
20 - Viaţa fiecăruia dintre noi, este plină de semne pe care Domnul Isus le face zilnic...
Dar luăm noi oare bine seama la ele, ca să nu le mai uităm?
Deci aceste semne ne zguduie atunci prin graba cu care ne-a fost ascultată rugăciunea, - sau înlăturată temerea, - sau adusă bucuria, - totuşi noi, prea mulţi vai, le uităm prea curând.
Ferice de cine nu le uită.
Doamne Duhule Sfinte, dă-ne tuturor fericirea asta.
Amin.