Fluviul și Oceanul
Traian Dorz - Semănați Cuvântul Sfânt
1 - Fiecare lucrare vie a Domnului Hristos este ca un izvor, apoi ca un râu, apoi ca un fluviu - până ce ajunge în El, Oceanul cel Mare care le adună pe toate.
2 - Cât de însemnat lucru este pentru un izvor care țâșnește ca să devină încă de la început o albie dreaptă, frumoasă și adâncă prin care să se scurgă folositor și curat.
3 - Pentru că fiecărui izvor, încă de la începutul său i s-a rânduit o chemare, o slujbă, o muncă sfântă pentru a uda, a înverzi și a face roditor locul de unde a izvorât și tot drumul ce i s-a rânduit până la vărsarea lui finală.
4 - Ce greu este totuși să țâșnească un izvor viu undeva. Câte frământări subterane, câte lupte cu puteri potrivnice, cu stânci puternice, cu staturi suprapuse - până când primele unde țâșnesc la lumină, la libertate.
5 - Ce forțe puternice trebuie să împingă din străfunduri, până când aceste unde ies biruitoare și pornesc în fericita lor misiune vie și veșnică.
Cursul liniștit al undelor dinafară, le văd toți. Dar lupta nevăzută ale celor din adâncuri, numai Dumnezeu o știe.
6 - Așa este și cu orice lucrare duhovnicească țâșnită de undeva. Trebuie să fie niște forțe puternice adunate de veacuri în străfundul acelui loc, care lucrând mereu, ajung odată să iasă la lumină într-un om creator, apoi într-o lucrare creatoare, cu un curs creator.
7 - Sfântul Pavel spune despre el însuși că aduce cu sine din străfundul originii sale tot ce au avut bun în ei moșii și strămoșii săi, căci el zice: Mulțumesc Dumnezeului meu pe care-L slujesc din moși strămoșii mei...
Tot ce adunaseră bun în ei toți înaintașii săi, se revărsa acum cristalizat în afară prin el... Apoi prin lucrarea care a început cu el...
8 - Desigur e mare lucru ca un izvor să țâșnească frumos și curat undeva, dar este un lucru poate și mai mare ca acestui val de ape să i se croiască un drum tot așa de frumos și de curat mai departe.
9 - Căci multe izvoare care au țâșnit puternic undeva - dacă n-au avut un curs bun și statornic, s-au prefăcut îndată, ori ceva mai târziu, în niște băltoace pline de murdării și broaște. Ar fi fost mai bine să nu fi fost deloc.
10 - Un profet binecuvântat va face totdeauna o lucrare binecuvântată, conducând spre un bun sfârșit, acel bun început de la izvorul său.
11 - Profetul inspirat de Dumnezeu nu sparge numai crusta prin care să țâșnească izvorul pe care îl aduce, ci îi și croiește drumul drept prin care să curgă spre rodnicia câmpiilor prin care va trece până la revărsarea sa în Oceanul cu care s-ar contopi.
12 - Un râu sănătos își are chiar de la izvor, numele său și specificul său. Și peste tot pe unde trece el adună în albia lui apele mai mici ori mai mari pe care le întâlnește - și care îndată ce ajung în el, își lasă numele lor și își primesc numele lui. Își lasă cursul lor și iau cursul lui. Își lasă specificul lor și își însușesc specificul lui.
13 - Iată istoria Oastei Domnului, a acestui izvor viu și sfânt țâșnit din străfundul conștiinței creștine a părinților noștri, și din specificul curat al neamului nostru, ca singurul produs fericit al amânduror acestor valori.
14 - Profetul prin care Dumnezeu a adus din străfundurile noastre cele mai curate, acest izvor aducător de viață nouă - nu numai că l-a făcut să țâșnească atât de viu, de curat și de frumos spărgând o crustă groasă de veacuri, - dar i-a și croit un drum tot așa de nou și de fericit spre tot viitorul ei.
15 - Lucrarea evanghelică a Oastei Domnului crește mereu, ca un râu viu și puternic. De peste toate dealurile și munții frumoși ai patriei noastre duhovnicești, sute și mii de râulețe se scurg fericite în albia ei, crescând mereu.
16 - Ea le dă tuturor acestor noi șuvițe de ape - frumosul ei nume și frumosul ei specific, făcându-le să devină pricina unor tot mai mari înviorări pentru toate ținuturile pe unde trece revărsarea ei.
17 - Dumnezeul vieții și puterii care a țâșnit-o și care i-a dat chiar de la izvorul ei Numele Lui Sfânt, - o va face să curgă ca un fluviu minunat, până ce se va revărsa odată în Oceanul Său Etern și Nemărginit.
18 - Până atunci însă ea trebuie să-și urmeze cursul ei rodnic și frumos stabilit de la izvor. Să nu-și piardă nici numele nici specificul și nici direcția, ci să ducă frumos până în Oceanul Veșniciei toate izvoarele, pâraiele și râurile rânduite și încredințate de Dumnezeu să I le ducă ea.
19 - Când va fi ajunsă acolo, Oastea Domnului nu va mai avea nevoie nici de numele ei de azi, nici de lupta și jertfa aceasta de acum, căci atunci scopul și rostul ei se va fi împlinit.
20 - Până atunci însă noi și cei ce vor veni după noi trebuie să-i păstrăm cu toată sfințenia, atât numele cât și specificul și direcția ei până la sfârșit, fiindcă toate acestea suntem noi. Ele sunt identitatea noastră în Hristos - și identitatea Lui în noi. Amin.