Focul cel Ceresc și adunările Oastei
Pr. Iosif Trifa - Focul cel ceresc
Adunarea Oastei trebuie să fie și ea un foc binecuvântat, în care ostașii se aprind mereu și îi aprind și pe alții. Un foc ceresc trebuie să fie și adunarea Oastei, care să ne apere de răceală și de stingere.
O zicală rusească spune: „Un singur cărbune și în vatră se stinge, dar doi cărbuni aprinși ard și în câmp”. Acesta este rostul adunărilor Oastei. Cu cărbunii cei aprinși ne strângem la un loc, ne strângem într-o vatră de adunare, pentru ca să nu ne stingem și pentru ca să putem arde și aprinde mai cu putere.
Adunarea Oastei trebuie să fie o vatră de cărbuni aprinși, o vatră de foc ce arde și aprinde. Focul nu trebuie să se stingă niciodată din adunările noastre. Dar, ca să nu se stingă, noi trebuie să-l grijim mereu. Când pe foc nu mai pui lemne, focul se stinge.
Suflați mereu în focul adunărilor noastre cu rugăciuni, cu predici, cu cântări etc.
Oare nu-i prea mult să ne strângem la adunare de trei ori pe săptămână? - a întrebat odată un ostaș pe frații lui. O, nu - răspunseră frații mai bătrâni. Să lăsăm toate trei adunările, căci altcum ne răcim. Să facem mereu adunări și pe la casele noastre, căci altcum ne răcim. Și să mergem pe la toate adunările oștilor vecine, căci altfel ne răcim.
Iată, aceasta este chemarea adunărilor Oastei Domnului:
să ne țină mereu aprinși.
Frații mei! Mare binecuvântare este o Oaste aprinsă, o adunare aprinsă. Dar să nu uităm că este mai greu a ține focul aprins decât a-l aprinde. E mai ușor a aprinde foc de Oaste într-un sat decât a-l ține aprins. Lumea se aprinde ușor și pentru Domnul, dar se stinge și mai ușor dacă focul nu este îngrijit.
Frații mei! Aveți o adunare în care Focul cel ceresc arde cu putere? Grijiți mereu ca acest foc să nu slăbească! Suflați mereu în el cu rugăciunile voastre, cu predicile voastre, cu tot ceea ce ațâță focul și îi dă putere! Și încă ceva. Ați auzit că s-a stins undeva vreo adunare? Mergeți îndată acolo și suflați în cărbunii cei stinși, ca să se aprindă iar!
Suflați mereu și în focul altor frați și chemați-i și pe ei să sufle în focul vostru!
Înflăcărarea
Sunt mulți oameni - zice un vestit predicator - pe care entuziasmul (înflăcărarea) îi sperie. Dacă văd un credincios înflăcărat, spun: „Zel fără pricepere!”. Cât mă privește pe mine, mai bine vreau un entuziasm, chiar fără cunoștință, decât o cunoștință adâncă, dar lipsită de căldură. Cunosc oameni plini de cunoștință, dar care n-au în sufletul lor nici cea mai mică scânteie.
„A rămâne în Dumnezeu” înseamnă a fi înflăcărat și nu pot să înțeleg pe un credincios care își dă seama de poziția sa, fără ca inima să-i ardă de la un capăt al anului până la celălalt. Dacă vă aruncați în afaceri și nu puneți acolo inima voastră, așteptați-vă la o pierdere. Tot astfel și în lucrul lui Dumnezeu trebuie bărbați predați trup și suflet lui Dumnezeu.