Focul cuvântului biblic

„Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc?...” (Ier 23, 29).

Cuvântul meu nu este el, oare, ca un foc? zice Domnul.”

Iată, Însuşi Dumnezeu Îşi aseamănă cuvintele Sale cu focul. Foc este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi toţi care citim şi ne hrănim cu acest Cuvânt cunoaştem acest foc. Ne-am încălzit şi ne încălzim cu el. L-am simţit şi-l simţim mereu.

Biblia este o Carte caldă; o Carte fierbinte. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este cald şi are puterea de a încălzi, de a aprinde. Biblia are foc în ea. Are un foc deosebit despre care David simţea şi spunea că „i-a aprins rărunchii”. Biblia are un foc care aprinde inima şi viaţa. Şi e firesc să fie aşa. E explicabil să fie aşa, pentru că Autorul Bibliei este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este foc, căldură, clocot. Orice copil al lui Dumnezeu care citeşte Biblia se întâlneşte în ea cu Focul cel Ceresc. Orice copil al lui Dumnezeu care citeşte Biblia, aplecat în rugăciune, stă mereu sub botezul limbilor de foc. Aşa se explică de ce un creştin cititor în Biblie, un creştin biblic, este un om aprins pentru cele sufleteşti, este un „nebunatic”, este mereu în clocot. Biblia este o magazie de foc ceresc, şi cine intră în ea se aprinde.

Nici o altă carte din lume n-are puterea ce o are Biblia de a-l aprinde pe om, de a-l încălzi, de a-l însufleţi şi de a-l face nebun pentru Domnul şi sufletul său. Nici o altă carte nu poate face acest lucru, pentru că nici o altă carte din lume n-are focul ce-l are Biblia: Focul cel Ceresc, Focul Duhului Sfânt.

Un creştin este - trebuie să fie - mai presus de toate un om cald, un aprins, un om în clocot. Dar acest creştin aprins poate fi numai cel care se aprinde mereu şi cu focul cuvântului biblic.

„Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc?... - zice Domnul”. Iată focul care ne trebuie pentru întreţinerea „căldurii” noastre, ca să fim nişte creştini calzi şi aprinşi! Un creştin biblic este un om aprins, veşnic înflăcărat pentru cele sufleteşti, veşnic în clocot. Dar îndată ce slăbeşte cu citirea Bibliei, cu râvna, îl vezi cum se răceşte, îl vezi cum ajunge şi el un „căldicel”, ba chiar rece de tot. Răceala creştinilor de azi vine tocmai pentru că nu se apropie de Biblie, pentru că nu se apropie de focul cuvântului biblic.

Pentru Satan şi împărăţia lui nu este nimic mai primejdios decât un creştin aprins, un creştin în clocot. De aceea, Satan umblă şi el cu „foc” după oameni; umblă cu „focul” lui. Focul lui Satan este: alcoolul, cârciumile, petrecerile, desfătările şi toate patimile cele rele. Şi, o, cum aleargă lumea la acest foc! Şi, o, cum se încălzeşte şi se aprinde lumea cu acest foc! Nu-l poţi apropia pe om de focul din Biblie, dar se duce nebuneşte la focul lui Satan. Satan a umplut lumea cu focul lui. Şi e plină lumea de cei care ard şi se prăpădesc în acest foc pierzător de suflete. Domnul strigă din cer de sus: „Foc este Cuvântul Meu! Aprindeţi-vă cu el!” Dar, drept răspuns, jos, în lume, creştinul se aprinde cu focul lui Satan. Satan e viclean mare. El nu se mulţumeşte să-l răcească pe om faţă de cele sufleteşti. Ci, după ce l-a răcit, îl aprinde cu focul lui. Şi-l ţine în clocotul lui. Suflă mereu în focul cel rău cu care l-a aprins pe om.

De cele mai multe ori, Satan schimbă focul, şi, dintr-un om care ardea pentru Dumnezeu, face un om care arde pentru pieire. În locul Focului Ceresc pune focul lui drăcesc. O, e grozav să vezi pe un copil al lui Dumnezeu cum îşi schimbă focul!

Eu am cunoscut un ostaş care ardea pentru Domnul, iar după doi ani ardea pentru diavolul.

Îndeosebi, voi, tinerilor, privegheaţi mereu, căci mai ales după voi umblă Satan să se apropie cu focul lui. Pentru voi e o îndoită biruinţă când vă cuprinde Focul cel Ceresc. Când focul tinereţii voastre e botezat cu Focul cel Ceresc, atunci voi puteţi face lucruri mari şi minuni mari.

Tineri, bătrâni, fraţi şi surori, apropiaţi-vă cu toţii de focul cuvântului biblic, ca să luaţi foc, căldură şi mântuire!