Frumoasă-i dărnicia

Frumoasă-i dărnicia ascunsă şi tăcută

când, unde e nevoie, cu tot ce are-ajută,

uitându-se pe sine şi negândind să-şi ţie -

dă tot cu suflet sincer, cu drag şi bucurie.

Frumoasă-i dărnicia ce nu se tânguieşte,

nici judecă pe alţii, nici nu se răzgândeşte,

nici nu se-ngrijorează, nici gelozie n-are,

ci are grijă numai să dea ce e datoare.

Aşa a fost femeia cea văduvă, ce-odată

a lăudat pe Domnul cu-o vorbă neuitată.

Cei doi bănuți ce-n Templu îi dase ea-n tăcere

erau primiți la Domnul mai mult ca orice-avere.

Ştia Mântuitorul c-acei cu multe sume

dau din prisosul mare, spre-a fi văzuți de lume,

dar văduva săracă, cei doi bănuți punându-i,

îşi dase tot avutul, nimic mai rămânându-i.

Ce bine vezi în felul cum dăruie oricine

dac-are el iubire de Dumnezeu în sine,

ori dac-o face numai din silă sau mândrie.

Aşa-i va fi şi plata la Domnul, Care-o ştie...

...O, văduve de astăzi, avute ori sărace,

nu târguiți cu Domnul când binele-I veți face,

ci dați după putere şi dați cu bucurie,

că doar ce dați veți duce cu voi în Veşnicie!