Greşeala şi îndreptarea
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Uneori omul greşeşte dându-şi seama, dar constrâns de anumite împrejurări sau nenorociri.
Alteori greşeşte nedându-şi seama fiindcă este ori slab, ori nepregătit, ori nepăsător.
Totdeauna însă trebuie să urmeze căinţa şi îndreptarea.
2 - Orice credincios care greşeşte ştie - sau află îndată - că greşelile sale vor fi urmate sigur şi totdeauna de mustrarea Domnului.
Uneori mai curând - alteori mai târziu.
3 - Uneori mustrarea Domnului pentru greşelile noastre, ne vine chiar îndată - şi amar.
Alteori vine ceva mai târziu.
Uneori vine din conştiinţa noastră, dinăuntrul nostru.
Alteori dinafară de noi.
4 - Uneori mustrarea Domnului vine de la cei apropiaţi nouă, de multe ori de la cei depărtaţi.
Alteori de la cei potrivnici.
Uneori vine de la Domnul.
Alteori vine de la întâmplări păgubitoare,
ori de la suferinţă, ori de la pedepsire.
Alteori vine de la Cuvântul Sfânt, citit sau ascultat...
- ori de unde ar veni, ferice de cel ce-o primeşte şi-ascultă!
5 - Uneori mustrarea Domnului vine numai ca o dojană blândă, alteori ne vine usturător...
Dar totdeauna vine sigur.
Ferice de cine o simte şi o ascultă îndreptându-se.
6 - Când credinciosul Domnului ştie că a făcut un pas vinovat, ştie şi că trebuie să urmeze mustrarea Domnului pentru acest pas.
Se aşteaptă la mustrare - dar se adresează Acolo de unde i se hotărăşte şi greutatea ei.
Ferice de cine iubeşte mustrarea Domnului. Acela totdeauna se va îndrepta - şi va fi mântuit.
7 - Ferice de sufletul care după orice greşeală vine îndată la Domnul, la Acela care a fost vătămat, de vina făcută şi a cărui dreptate trebuie să plătească greşeala după o dreaptă măsură.
Plecăciunea pe care o face sufletul greşit atunci, este ca Domnul să nu-i hotărască şi să nu-i trimită mustrarea Sa, în clipa mâniei Sale,
nici în clipa când vorbeşte numai dreptatea Domnului,
- ci în clipa când vorbeşte mila şi iubirea Lui.
8 - Să ne rugăm ca mustrarea Domnului pentru greşelile noastre să ne vină în clipele îndurării Sale, în vremea când totul s-a liniştit. Şi să ne vină din bunătatea şi din Inima Domnului înţelegătoare şi blândă,
9 - Peste ruperea pe care o face vina, între om şi Dumnezeu, se va putea trece prin milă mult mai uşor, decât prin dreptate.
Iar dulcea împăcare, va reveni iarăşi printre lacrimi ca ploaia cu soare,
deoarece totul s-a restabilit fără mânie. Cu pacea fără apăsare. Cu dragostea fără zbucium.
10 - Dacă îţi este scumpă şi dulce pacea şi împăcarea ta cu Dumnezeu Tatăl tău Ceresc,
şi cu Dulcele tău Mântuitor şi Răscumpărător Isus Hristos,
şi cu Sfântul Duh, Bunul şi gingaşul tău Povăţuitor şi Apărător,
- atunci fereşte-te cu groază de orice păcat şi de tot ce este rău, chiar şi de ceea ce numai pare rău (Rom. 12, 9).
Ferice astfel de sufletul smerit şi sincer care face aşa!
11 - În felul acesta nu va interveni niciodată între tine şi Domnul, nimic tulburător.
Şi nici o ruptură nu va întrista Faţa Lui iubitoare.
Nici inima ta curată, nu o va ustura nici o mustrare dureroasă.
12 - Când totuşi prin neascultarea ta ruptura dintre tine şi Domnul s-a produs, aşteaptă-te totdeauna la mustrare şi la pedeapsă.
Căci este spre binele tău să vină,
şi vai de tine dacă nu vine când trebuie!
13 - Când ai păcătuit, aleargă mai întâi tu să repari totul, din îndemnul conştiinţei tale, între tine şi Domnul tău, având prin toate simţul dreptăţii care statorniceşte preţul pagubei făcute prin vina ta - şi despăgubirea care trebuie s-o aduci.
Dacă vei face aşa, Domnul va avea milă şi bucurie de tine,
14 - Roagă-te fiul meu oricând, în toate stările nenorocite, ca pedeapsa să nu-ţi vină de la Domnul prin mânia oamenilor.
Nici în ziua urgiei Lui,
căci atunci chiar dacă n-ar fi mai grea decât se cuvine, te va ustura totuşi mai rău.
15 - În viaţa obişnuită, omul nu are numai o singură grijă, ci are multe şi felurite griji.
Când începe omul să aibă numai o singură grijă, - aceasta din ce în ce mai mult le întrece pe toate celelalte griji şi creşte până ce în toată fiinţa omului nu este altceva mai mare şi mai greu decât această grijă.
Atunci înseamnă că starea lui este în grea cumpănă,
şi rugăciunea lui trebuie să ajungă strigăt după ajutor.
16 - O singură grijă are cel care este gata să se înece: grija cum să scape.
Sau acel care stă în faţa unei operaţii grele: grija cum să treacă prin ea.
Sau acela ce se găseşte în închisoare, ori în alte stări de mare necaz pentru el sau pentru altcineva din ai lui: grija eliberării sale.
Vai de omul care are numai o singură grijă. Domnul să ne scape degrab când vom fi aşa.
17 - Când fiinţa omului o mistuie o durere arzătoare, starea lui este nespus de grea.
Toate cuvintele lui sunt atunci pline numai de durerea aceasta.
Toate rugăciunile lui sunt pline numai de dorinţa de a scăpa de această durere.
Atunci singura izbăvire poate fi numai la Dumnezeu.
18 - Toate planurile omului nenorocit sunt numai de a afla o cale de ieşire din nenorocirea lui.
Nimic nu mai are atunci pentru om o mai mare însemnătate decât această ieşire.
Dumnezeul nostru, fă atunci s-o aflăm cât mai repede.
19 - Grijile şi durerile oamenilor sunt de cele mai multe ori numai de natură trupească.
Se îngrijorează omul numai pentru un scop pământesc sau după o scăpare pământească.
Şi suferă numai pentru o durere în carnea lui.
Se zbuciumă adică numai pentru ceea ce şi aşa este trecător, fiindcă pe lumea asta nimic nu este veşnic.
20 - Oricât de important ar fi un scop pământesc, oricât de însemnat ar fi un lucru trupesc,
- prin valoarea lui faţă de ceea ce e veşnic, este aşa de neînsemnat, că nu merită niciodată atâta frământare câtă se cheltuieşte pentru el.
O Doamne învaţă-ne bine să ştim preţul adevărat al tuturor lucrurilor.
Amin.