
Durerea şi marginile ei
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Oricât ar fi de lungă şi de grea o durere lumească prin durata şi prin mărimea ei, ea nu poate depăşi marginile lumeşti niciodată.
Dacă e lungă, nu este atât de grea,
iar dacă este grea, nu este atât de lungă.
Deci totdeauna se poate suporta.
2 - În timp ce lumea este plină de griji şi de dureri numai trupeşti, - vai cât de rare sunt fiinţele ale căror griji şi dureri să fie din pricini duhovniceşti!...
Cât de rari sunt acei care suferă azi o durere care să-i mistuie, numai din pricina păcatelor pe care le-au făcut, încălcând dreptatea, cinstea, curăţia!
3 - Pe cine oare îl mai doare astăzi fiindcă L-a întristat pe Domnul cu ceva?
Sau pentru că a stricat Cuvântul Său?
ori pentru că a rănit inimile fraţilor săi,
sau pentru că a dezbinat Biserica Domnului
şi pentru că a păgubit sau a înşelat în vreun fel pe semenul său?
O, binecuvântat este acela care suferă şi mai mult, când a făcut ca un nevinovat să sufere!
4 - Fericit cel care simte o usturime amară în inima lui oricând a făcut vreun păcat care a zdrobit fericirea cuiva sau familia sau mântuirea vreunui suflet!
Fericit este acela care are necurmat înaintea sa păcatul făcut şi umblă chinuit de durerea lui mistuitoare dorind a-l îndrepta!
Vai cât de puţini mai sunt cei care simt şi umblă în felul acesta!
5 - O suflete dragă, pe tine oare ce te îngrijorează în clipa aceasta cel mai mult?
Şi de ce te doare cel mai arzător?
Te doare un cuvânt neplăcut pe care ţi l-a spus cineva?
Sau un gest jignitor?
Sau o pagubă?
Sau că vecinului tău îi merge bine în vreun fel?
Sau alte nimicuri lumeşti te chinuiesc?
- Ferice de cel pe care îl îngrijorează şi îl doare cel mai mult de slăbiciunile sale sufleteşti, - şi de sărăcia sa duhovnicească!
6 - Dar tu pentru ce plângi mai mult şi ce durere îţi arde mai tare inima ta?
Durerea pentru că nu eşti iubit,
că nu eşti avansat,
că n-ai fost decorat sau evidenţiat,
că ai fost umilită sau insultată de vreo bârfitoare,
sau tăiată de la premiere?
- Sau ţi se rupe inima de durere şi de întristare că faci aşa de puţin bine
şi ajuţi aşa de rar la propăşirea cauzei Domnului Isus Hristos?
O, vezi tu ce te doare, ca să ştii ce eşti!
7 - Numai când omul simte o durere adevărată pentru păcatul lui, atunci pocăinţa sa este sinceră.
Atunci mărturisirea lui este sinceră.
Atunci smerenia lui este sinceră.
Atunci rugăciunea şi plânsul lui sunt sincere.
Şi numai atunci părăseşte sincer păcatul şi se îndreaptă sincer spre Domnul.
8 - Fără o adâncă durere pentru păcatele săvârşite,
fără o adâncă părere de rău izvorâtă din recunoaşterea grozăviei păcatului făcut, - fără acestea
- nimic din ceea ce face omul, nimic din ceea ce spune, nimic din ceea ce împlineşte ca un obicei religios şi ca o cerinţă duhovnicească, - dar absolut nimic,
nu este făcut cu sinceritate adevărată, nici cu frică de Dumnezeu, nici cu credinţă sau cu dragoste adevărată
- şi prin urmare nici cu vreun folos mântuitor.
9 - Unde nu este sinceritate, este prefăcătorie,
este obişnuinţă fără rod şi fără dar mântuitor.
Dragă frate şi soră,
să ne cercetăm bine fiecare inima şi trecutul vieţii în lumina Adevărului lui Dumnezeu, arătat nouă în Sfintele Învăţături ale Bibliei şi Bisericii Domnului.
10 - Să nu ne judecăm păcatele noastre după părerea noastră, - ci după judecata şi părerea Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu.
Căci părerile noastre sunt înşelătoare şi rele, numai părerile şi judecăţile Domnului sunt sfinte.
11 - Numai prin lumina lui Dumnezeu vom putea vedea ce mare ne este fiecăruia păcatul făcut
şi ce mare pedeapsă ni se cuvine pentru fiecare vină
şi numai atunci ne va durea sincer pentru fiecare păcat al nostru,
şi vom plânge fierbinte şi sincer pentru fiecare călcare a voii lui Dumnezeu.
12 - Numai ascultând sincer pe Hristos, ne vom apropia cu credinţă şi cu lacrimi cerând spălarea Sângelui Sfânt al Mântuitorului nostru, ca să aflăm iertarea adevărată şi uşurarea deplină a sufletului nostru...
Atunci osândind sincer păcatele noastre, le vom şi părăsi cu adevărat.
13 - Să nu ne doară de păcatele altuia înainte de a ne durea pentru păcatul nostru.
Şi să nu judecăm păcatele deaproapelui nostru, până când nu ne-am judecat mai întâi sincer şi fără nici o îngăduinţă, fărădelegea inimii noastre.
14 - Să nu ne înfăţişăm înaintea Domnului cu prefăcătorie
şi să nu ne amăgim inima cu privire la păcatul nostru dezvinovăţindu-ne.
Ci să ascultăm şi să primim judecata Domnului împlinind întocmai toate condiţiile pe care ni le pune El, ca să putem primi cu adevărat iertarea.
Căci numai atunci o vom şi primi cu adevărat.
15 - Dacă ne doare pentru păcatul şi pentru sufletul nostru cu adevărat,
să nu judecăm pe nimeni mai aspru ca pe noi înşine, căci pe nimeni nu-l cunoaştem atât de bine, cum ne cunoaştem pe noi.
16 - Să nu osândim pe nimeni altcineva, decât pe noi înşine, căci n-avem dreptul decât pe noi să ne osândim.
Nici să vorbim de rău decât pe noi înşine, fiindcă nu ştim mai bine ca pe noi pe nimeni, nici cum a păcătuit, nici cum s-a căit de sincer.
Numai Dumnezeu îl cunoaşte pe fiecare şi-l judecă drept.
Noi nu putem aceasta, fiindcă noi nu cunoaştem cele ascunse ale nimănui.
17 - Un om credincios trebuie să vegheze totdeauna cu grijă asupra fiecărui cuvânt al său
şi să-şi păzească nu numai picioarele spre a nu merge pe căi greşite, ci şi gura şi ochii şi inima.
Căci greşelile acestora sunt şi mai primejdioase.
18 - Să nu ne păzim numai mâinile ca să nu facă ceva ce nu este permis,
- ci trebuie mai ales să veghem cu grijă asupra buzelor noastre, asupra cuvintelor noastre, cărora trebuie să le punem un puternic frâu şi o bună pază.
Fiindcă acestea au nevoie de pază şi mai atentă.
19 - Orice faptă şi orice cuvânt,
orice cale şi orice lucrare,
noi le facem înaintea lui Dumnezeu.
În faţa Ochilor Lui Cei Sfinţi şi pătrunzători,
care ne va pregăti pentru fiecare din faptele noastre, o răsplată sau o plată, potrivit dreptăţii Sale, sau milei, sau mâniei sau iubirii Lui...
20 - În vremea când suntem supravegheaţi, pândiţi şi urmăriţi îndeaproape, şi pas cu pas, cu toată atenţia, de către vrăjmaşul sufletului nostru,
de prigonitorul credinţei noastre,
sau de uneltitorii şi iscoditorii săi,
- atunci fiecare dintre noi trebuie să fim de o sută de ori mai treaz şi mai atent, asupra întregii sale uneltiri şi vorbiri...
Căci vrăjmaşul stă permanent cu ochii asupra noastră. Şi nu sunt ochi mai treji ca ochii vrăjmaşului.
Dumnezeule, apără-ne şi acopere-ne totdeauna de orice ochi, de orice ureche, de orice gură şi de orice mână a vrăjmaşului nostru.
Amin.