Grija umblării noastre
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Vrăjmaşul nu este nici drept nici milostiv.
La el nu este nici milă nici cruţare.
Judecata şi interpretarea lui asupra faptelor şi a cuvintelor noastre nu este nici sinceră şi nici obiectivă,
ci este nedreaptă şi tendenţioasă, de aceea noi trebuie să avem totdeauna cea mai atentă grijă asupra umblării, a cuvântului şi a faptelor noastre.
2 - Dacă şi în faptele noastre cele mai bune află vrăjmaşul motive de învinovăţire, - cum să nu afle în celelalte?
Şi dacă şi cuvintele cele mai nevinovate şi fără nici un înţeles rău, el ni le răstălmăceşte şi le interpretează rău, - atunci cum să nu scoată el învinovăţiri din celelalte care sunt mai uşor de sucit?
3 - Să fim totdeauna măsuraţi în vorbire şi în comportări.
Niciodată să nu uităm a ne supraveghea, chiar şi când ni se pare că suntem singuri şi neobservaţi de nimeni.
Mai ales când nu vezi pe nimeni, - fiindcă vrăjmaşul care pândeşte acolo, este cel mai primejdios.
4 - Singuri nu suntem niciodată... totdeauna este cineva care ne priveşte şi ne ascultă.
Să umblăm deci, cu multă băgare de seamă în toate căile noastre şi în orice loc, dar mai ales cu oricine stăm de vorbă,
fiindcă vorbele nechibzuite au bătut multe guri care le-au grăit.
5 - Să nu uităm că oriunde poate fi cel puţin un ochi care ne vede,
o ureche care ne ascultă,
un aparat care ne fotografiază
şi o mână care scrie...
Să nu uităm că toate acestea adună piese care ni se strâng la dosarul nostru de trimitere în faţa Judecăţii Cereşti.
6 - Când dosarul ne va fi completat, vom fi judecaţi.
Ori pe pământ, ori sub el...
Ori aici, ori Acolo...
Ori de cei răi, ori de Cel Bun...
Ori şi de ei şi de El.
7 - Nu totdeauna sunt vremuri grele când înţeleptul trebuie să tacă.
Dar când sunt - trebuie!
Deci suflet drag, înconjurat ca un miel în mijlocul lupilor - fii înţelept şi înţelege când trebuie, ce trebuie şi cum trebuie.
8 - Adesea spunem: acum câteva sute de ani, aşa de simplu cum am spune: acum câteva clipe.
Spunem ieri unei vremi care a trecut cu ani în urmă... poate cu zeci, poate cu sute, poate chiar cu mii de ani...
Căci trecutul este ca o apă fără fund, în care tot ce se adânceşte de la suprafaţă în jos, este acoperit la fel, fie că este mai puţină apă, fie că este mai multă apă deasupra lui.
9 - Cât de trecător sunt!
N-am decât două zile de viaţă: ieri şi azi... căci mâine nu se ştie a cui este.
Două zile, atât de scurte cât sunetul numelui lor.
Două zile scurte din care cea mai scurtă este azi.
10 - Ziua de azi, este prezentul meu în care mă mişc, vorbesc, lucrez.
În care mă mişc pe un drum bun sau rău...
Vorbesc adevăr sau minciună.
Lucrez pentru Dumnezeu sau pentru diavolul.
O, cât de trecător sunt într-adevăr!
11 - Zilele mele sunt ca nişte cuvinte scrise pe nisipul suflat de vânturi, sau pe zăpada topită de soare...
12 - Paşii mei sunt ca urmele umbrelor pe ape,
iar faptele mele ca nişte sunete scurte, peste un auz.
Viaţa mea întreagă este ca o suflare...
suflare şi slabă şi scurtă.
13 - Cât de trecător sunt!
Chiar dacă aş trăi sute de ani, tot aşa mi s-ar putea spune,
fiindcă oricât de lung ar fi azi aşa de curând devine ieri.
Iar după ce azi a devenit ieri, îmi dau seama cât de scurt a fost într-adevăr.
14 - O, sufletul meu, - dacă acesta este adevărul, atunci iată cât de însemnat lucru este ca tu să fii treaz în orice zi, încă din dimineaţa acestui scurt azi.
ca să mă facă atent încă de la început, încă din tinereţe, încă de acum, că în curând nu vom mai avea ce răscumpăra!
15 - Unitatea de măsură pentru Timp fiind secunda, Doamne, cât timp am pierdut eu, -
cât am risipit fără folos,
cât am întrebuinţat rău, spre împovărarea sufletului!
O, secunda mea, cum ar fi trebuit de cu grijă să te răscumpăr, să nu te pierd!
16 - Ce mult am şi risipit deja, din acest scurt azi în care îmi trăiesc picătura mea de timp,
de timp, de care depinde fericirea sau nefericirea sufletului meu
- şi poate a multora -
pentru tot lungul, eternul şi nesfârşitul mâine care urmează după scurtul azi... pentru tot Viitorul veşnic, care urmează după Prezentul atât de trecător.
17 - Şi tu frate eşti tot aşa de trecător ca şi mine.
Şi tu eşti doar o suflare, oricât de tare te-ai ţine,
oricât de mare ţi se pare că eşti,
şi oricât de puternic ţi se pare că sună călcâiul tău când loveşti cu el în pământ,
sau pumnul tău în masă!
18 - Sunetul pe care îl fac aceste acte ale tale, este la fel cu acela pe care îl face pe pământ pasul unei furnici...
19 - Dar actele tale, totuşi pot lăsa prin lume urme şi urmări nespus de grele şi de adânci,
pentru tine şi pentru alţii,
atunci când tu eşti ceva mai mult decât un simplu individ, decât o simplă furnică.
20 - Dacă ştii că oricum, tot te duci ca să nu mai fii
şi că în curând nu vei mai fi niciodată ce eşti astăzi,
- fii atent, foarte atent, la tot ce faci,
sau ţi se cere să faci,
până nu te duci dintre semenii tăi, ca să nu mai fii, fă-ţi datoria faţă de ei. Ai toată grija ca umblarea ta printre ei să fie frumoasă.
Şi Dumnezeu să aibă milă faţă de tine.
Amin.