Grija umblării noastre
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Vrăjmașul nu este nici drept nici milostiv.
La el nu este nici milă nici cruțare.
Judecata și interpretarea lui asupra faptelor și a cuvintelor noastre nu este nici sinceră și nici obiectivă,
ci este nedreaptă și tendențioasă, de aceea noi trebuie să avem totdeauna cea mai atentă grijă asupra umblării, a cuvântului și a faptelor noastre.
2 - Dacă și în faptele noastre cele mai bune află vrăjmașul motive de învinovățire, - cum să nu afle în celelalte?
Și dacă și cuvintele cele mai nevinovate și fără nici un înțeles rău, el ni le răstălmăcește și le interpretează rău, - atunci cum să nu scoată el învinovățiri din celelalte care sunt mai ușor de sucit?
3 - Să fim totdeauna măsurați în vorbire și în comportări.
Niciodată să nu uităm a ne supraveghea, chiar și când ni se pare că suntem singuri și neobservați de nimeni.
Mai ales când nu vezi pe nimeni, - fiindcă vrăjmașul care pândește acolo, este cel mai primejdios.
4 - Singuri nu suntem niciodată... totdeauna este cineva care ne privește și ne ascultă.
Să umblăm deci, cu multă băgare de seamă în toate căile noastre și în orice loc, dar mai ales cu oricine stăm de vorbă,
fiindcă vorbele nechibzuite au bătut multe guri care le-au grăit.
5 - Să nu uităm că oriunde poate fi cel puțin un ochi care ne vede,
o ureche care ne ascultă,
un aparat care ne fotografiază
și o mână care scrie...
Să nu uităm că toate acestea adună piese care ni se strâng la dosarul nostru de trimitere în fața Judecății Cerești.
6 - Când dosarul ne va fi completat, vom fi judecați.
Ori pe pământ, ori sub el...
Ori aici, ori Acolo...
Ori de cei răi, ori de Cel Bun...
Ori și de ei și de El.
7 - Nu totdeauna sunt vremuri grele când înțeleptul trebuie să tacă.
Dar când sunt - trebuie!
Deci suflet drag, înconjurat ca un miel în mijlocul lupilor - fii înțelept și înțelege când trebuie, ce trebuie și cum trebuie.
8 - Adesea spunem: acum câteva sute de ani, așa de simplu cum am spune: acum câteva clipe.
Spunem ieri unei vremi care a trecut cu ani în urmă... poate cu zeci, poate cu sute, poate chiar cu mii de ani...
Căci trecutul este ca o apă fără fund, în care tot ce se adâncește de la suprafață în jos, este acoperit la fel, fie că este mai puțină apă, fie că este mai multă apă deasupra lui.
9 - Cât de trecător sunt!
N-am decât două zile de viață: ieri și azi... căci mâine nu se știe a cui este.
Două zile, atât de scurte cât sunetul numelui lor.
Două zile scurte din care cea mai scurtă este azi.
10 - Ziua de azi, este prezentul meu în care mă mișc, vorbesc, lucrez.
În care mă mișc pe un drum bun sau rău...
Vorbesc adevăr sau minciună.
Lucrez pentru Dumnezeu sau pentru diavolul.
O, cât de trecător sunt într-adevăr!
11 - Zilele mele sunt ca niște cuvinte scrise pe nisipul suflat de vânturi, sau pe zăpada topită de soare...
12 - Pașii mei sunt ca urmele umbrelor pe ape,
iar faptele mele ca niște sunete scurte, peste un auz.
Viața mea întreagă este ca o suflare...
suflare și slabă și scurtă.
13 - Cât de trecător sunt!
Chiar dacă aș trăi sute de ani, tot așa mi s-ar putea spune,
fiindcă oricât de lung ar fi azi așa de curând devine ieri.
Iar după ce azi a devenit ieri, îmi dau seama cât de scurt a fost într-adevăr.
14 - O, sufletul meu, - dacă acesta este adevărul, atunci iată cât de însemnat lucru este ca tu să fii treaz în orice zi, încă din dimineața acestui scurt azi.
ca să mă facă atent încă de la început, încă din tinerețe, încă de acum, că în curând nu vom mai avea ce răscumpăra!
15 - Unitatea de măsură pentru Timp fiind secunda, Doamne, cât timp am pierdut eu, -
cât am risipit fără folos,
cât am întrebuințat rău, spre împovărarea sufletului!
O, secunda mea, cum ar fi trebuit de cu grijă să te răscumpăr, să nu te pierd!
16 - Ce mult am și risipit deja, din acest scurt azi în care îmi trăiesc picătura mea de timp,
de timp, de care depinde fericirea sau nefericirea sufletului meu
- și poate a multora -
pentru tot lungul, eternul și nesfârșitul mâine care urmează după scurtul azi... pentru tot Viitorul veșnic, care urmează după Prezentul atât de trecător.
17 - Și tu frate ești tot așa de trecător ca și mine.
Și tu ești doar o suflare, oricât de tare te-ai ține,
oricât de mare ți se pare că ești,
și oricât de puternic ți se pare că sună călcâiul tău când lovești cu el în pământ,
sau pumnul tău în masă!
18 - Sunetul pe care îl fac aceste acte ale tale, este la fel cu acela pe care îl face pe pământ pasul unei furnici...
19 - Dar actele tale, totuși pot lăsa prin lume urme și urmări nespus de grele și de adânci,
pentru tine și pentru alții,
atunci când tu ești ceva mai mult decât un simplu individ, decât o simplă furnică.
20 - Dacă știi că oricum, tot te duci ca să nu mai fii
și că în curând nu vei mai fi niciodată ce ești astăzi,
- fii atent, foarte atent, la tot ce faci,
sau ți se cere să faci,
până nu te duci dintre semenii tăi, ca să nu mai fii, fă-ți datoria față de ei. Ai toată grija ca umblarea ta printre ei să fie frumoasă.
Și Dumnezeu să aibă milă față de tine.
Amin.