Fă-ţi datoria ta!
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Fă-ţi respectuos datoria ta faţă de părinţii tăi, care te-au crescut şi te-au ajutat să ajungi ceea ce eşti.
Nu există nici o limită nici în timp şi nici în posibilităţi, de la care să ai dreptul să spui mamei tale sau tatălui tău:
- nu vă mai datorez nimic!
Le eşti dator totdeauna şi după ce se vor duce ei din lume,
până ce te vei duce şi tu!
2 - Până nu te duci din lume, fă-ţi datoria faţă de soţul tău,
cu toată dragostea şi ajutorul şi curăţia şi mângâierea şi preţuirea pe care i-ai promis-o în clipa unirii voastre
şi la care numai soţul tău are din partea ta totdeauna unicul drept în lume.
3 - Până nu te duci din lume, fă-ţi datoria ta faţă de copiii tăi, crescându-i în aşa fel încât să fie folositori şi lui Dumnezeu şi neamului tău.
Numai atunci poţi să pleci liniştit!
4 - Până nu te duci din lume, dacă încă nu te-ai predat lui Dumnezeu, ai grijă, - şi fă acum acest lucru,
ca să afli pacea cu Dumnezeu
şi iertarea păcatelor tale
şi împărtăşirea cu Hristos la slava Lui
5 - Până nu te duci din lume, te rog fă aceste lucruri toate.
Până nu te duci, căci după ce te-ai dus, în zadar ai să te căieşti că nu le-ai făcut!
Nimic nu-ţi va mai putea reda niciodată ceea ce ai pierdut!
6 - Când sufletul este ajuns în Locuinţa Morţilor în chinuri, în zadar se mai roagă,
în zadar doreşte să mai spună măcar altora,
în zadar regretă lăcomia şi necredinţa sa,
în zadar este totul, totul
- şi vine odată şi vremea asta, cu atât mai repede cu cât nu crezi în ea.
7 - Cel ajuns în focul veşnic nu mai poate face de acolo nimic şi pentru nimeni.
Nici pentru săracii pe care nu i-a ajutat când era pe pământ, nici pentru cei cărora le datora recunoştinţa sa, - şi nu le-a dat-o când putea.
Ce grozavă va fi constatarea asta pentru mulţi!
8 - Cel osândit de iadul veşnic nu mai poate face nimic nici pentru familia sa, care piere în păcate, fiindcă trebuia să facă înainte de a ajunge acolo
şi nu mai poate face nimic nici chiar pentru arşiţele sale proprii, pentru răcorirea limbii sale, în chinurile văpăii aceleia, - ca bogatul nemilostiv (Luca 16, 24).
9 - Frate om, - oricât de mare ai fi tu azi, -
ba tocmai cu cât eşti mai mare şi mai puternic,
- fii mai înţelept şi fă acum când poţi, tot ceea ce ai mai vrea să faci după moarte - şi nu vei mai putea.
Fă până nu te duci, ceea ce ai vrea să fi făcut, - după ce te-ai dus.
10 - Dacă eşti mare, fă dreptate, fă milă, fă bine, fă fapte de cinste şi de binefacere.
Acum, până mai ai cum,
până mai ai cui,
până mai ai cu ce,
şi până mai ai când.
11 - Nu mâine - ci chiar azi, te şi duci.
E aşa de puţin timp până când altul va veni în locul tău,
şi va sta pe scaunul tău,
şi va ocupa casa ta,
şi patul tău,
şi averea ta,
- abia de mai ai timp şi să mai poţi face ceva, din cât ar fi trebuit deja să fi făcut.
Grăbeşte-te până nu te duci, şi să nu mai fii...
12 - Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon şi care a căzut între tâlhari, nu l-a putut ridica decât Milostivul Samaritean, care s-a aplecat spre el, de lângă el.
S-a aplecat ca să-l înţeleagă.
S-a aplecat ca să-l mângâie.
S-a aplecat ca să-l ridice.
Nimeni nu poate ridica pe un semen căzut dacă nu se apleacă el însuşi mai întâi, până la starea celui căzut.
13 - Omenirea întreagă căzută în robia diavolului şi în ghearele păcatului, ar fi pierit în robia aceasta dacă Domnul Isus Hristos, Marele nostru Samaritean Milostiv,
nu S-ar fi aplecat până la noi făcându-Se Om ca noi.
O, din ce prăbuşire nenorocită ne-a izbăvit pe noi Dumnezeu!
14 - El Singur S-a aplecat spre noi...
El ne-a cercetat ranele noastre...
- untdelemnul care este mângâierea Lui cea dulce
şi vinul care este mustrarea şi îndrumarea Lui cea dreaptă şi vindecătoare.
15 - Întâi untdelemnul apoi vinul.
Întâi încurajarea apoi îndreptarea.
Întâi dulceaţa chemării şi dragostei Sale, apoi vinul pocăinţei, a mărturisirii... usturarea lacrimilor îndreptării vindecătoare a sufletului nostru îmbolnăvit de toate loviturile păcatului
şi infectat de toate stricăciunile aducătoare de moarte.
16 - Nimeni nu ne-ar fi putut mântui altfel.
Fiindcă nimeni în afară de Domnul Isus nu mai era şi nu mai fusese căzut ca noi.
Nimeni în afară de El nu mai suia spre Ierusalim,
ci toţi coborau spre Ierihon.
17 - Nimeni nu trăise o viaţă de continuă înălţare spre cele de Sus ca Isus, ci toţi erau atraşi numai spre cele de jos,
spre cele josnice, infectându-se cu patima lor,
de aceea nimeni altcineva nu putuse să ridice pe om.
18 - Numai Dumnezeu, numai Dulcele Isus, în mila şi în iubirea Lui nemărginită, a putut şi a venit să ridice pe cel căzut,
pe omul căzut şi lumea căzută şi sufletul căzut...
aplecându-Se spre el, până la el.
Nimic altceva şi nimeni altcineva nu putea să facă aceasta!
19 - O, câtă omenire zace şi astăzi în păcate, aşteptând ridicarea mântuitoare. Şi mulţi îi vin numai cu predici,
- dar numai predicile nu pot ridica pe nimeni.
După ani de predici, bieţii oameni, parohenii noştri se tăvălesc în aceleaşi păcate
şi pe faţă şi în ascuns...
Numai mărturisirea vie, reală, trăită, poate aduce pe oameni până la Hristos. Şi pe Hristos până la oameni.
20 - Numai sfaturile noastre aduse nu îndreaptă nimic.
Numai legile, măsurile şi îngrădirile omeneşti, cât de bune ar fi, nu pot îndrepta nimic.
Ci este şi astăzi nevoie de aceiaşi adâncă înţelegere a stării celor căzuţi.
De aceiaşi aplecare plină de conştiinţa iubirii şi a milei faţă de nenorocirea bieţilor oameni căzuţi.
De mărturisitori cu fapta şi cu adevărul, care să se poată apleca spre nenorocirea semenului căzut
şi pe care sufletele căzute să le simtă că sunt aşa.
O Dumnezeule Milostiv, trimite-le astfel de suflete mărturisitoare.
Amin.