Fă-ți datoria ta!
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Fă-ți respectuos datoria ta față de părinții tăi, care te-au crescut și te-au ajutat să ajungi ceea ce ești.
Nu există nici o limită nici în timp și nici în posibilități, de la care să ai dreptul să spui mamei tale sau tatălui tău:
- nu vă mai datorez nimic!
Le ești dator totdeauna și după ce se vor duce ei din lume,
până ce te vei duce și tu!
2 - Până nu te duci din lume, fă-ți datoria față de soțul tău,
cu toată dragostea și ajutorul și curăția și mângâierea și prețuirea pe care i-ai promis-o în clipa unirii voastre
și la care numai soțul tău are din partea ta totdeauna unicul drept în lume.
3 - Până nu te duci din lume, fă-ți datoria ta față de copiii tăi, crescându-i în așa fel încât să fie folositori și lui Dumnezeu și neamului tău.
Numai atunci poți să pleci liniștit!
4 - Până nu te duci din lume, dacă încă nu te-ai predat lui Dumnezeu, ai grijă, - și fă acum acest lucru,
ca să afli pacea cu Dumnezeu
și iertarea păcatelor tale
și împărtășirea cu Hristos la slava Lui
5 - Până nu te duci din lume, te rog fă aceste lucruri toate.
Până nu te duci, căci după ce te-ai dus, în zadar ai să te căiești că nu le-ai făcut!
Nimic nu-ți va mai putea reda niciodată ceea ce ai pierdut!
6 - Când sufletul este ajuns în Locuința Morților în chinuri, în zadar se mai roagă,
în zadar dorește să mai spună măcar altora,
în zadar regretă lăcomia și necredința sa,
în zadar este totul, totul
- și vine odată și vremea asta, cu atât mai repede cu cât nu crezi în ea.
7 - Cel ajuns în focul veșnic nu mai poate face de acolo nimic și pentru nimeni.
Nici pentru săracii pe care nu i-a ajutat când era pe pământ, nici pentru cei cărora le datora recunoștința sa, - și nu le-a dat-o când putea.
Ce grozavă va fi constatarea asta pentru mulți!
8 - Cel osândit de iadul veșnic nu mai poate face nimic nici pentru familia sa, care piere în păcate, fiindcă trebuia să facă înainte de a ajunge acolo
și nu mai poate face nimic nici chiar pentru arșițele sale proprii, pentru răcorirea limbii sale, în chinurile văpăii aceleia, - ca bogatul nemilostiv (Luca 16, 24).
9 - Frate om, - oricât de mare ai fi tu azi, -
ba tocmai cu cât ești mai mare și mai puternic,
- fii mai înțelept și fă acum când poți, tot ceea ce ai mai vrea să faci după moarte - și nu vei mai putea.
Fă până nu te duci, ceea ce ai vrea să fi făcut, - după ce te-ai dus.
10 - Dacă ești mare, fă dreptate, fă milă, fă bine, fă fapte de cinste și de binefacere.
Acum, până mai ai cum,
până mai ai cui,
până mai ai cu ce,
și până mai ai când.
11 - Nu mâine - ci chiar azi, te și duci.
E așa de puțin timp până când altul va veni în locul tău,
și va sta pe scaunul tău,
și va ocupa casa ta,
și patul tău,
și averea ta,
- abia de mai ai timp și să mai poți face ceva, din cât ar fi trebuit deja să fi făcut.
Grăbește-te până nu te duci, și să nu mai fii...
12 - Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon și care a căzut între tâlhari, nu l-a putut ridica decât Milostivul Samaritean, care s-a aplecat spre el, de lângă el.
S-a aplecat ca să-l înțeleagă.
S-a aplecat ca să-l mângâie.
S-a aplecat ca să-l ridice.
Nimeni nu poate ridica pe un semen căzut dacă nu se apleacă el însuși mai întâi, până la starea celui căzut.
13 - Omenirea întreagă căzută în robia diavolului și în ghearele păcatului, ar fi pierit în robia aceasta dacă Domnul Isus Hristos, Marele nostru Samaritean Milostiv,
nu S-ar fi aplecat până la noi făcându-Se Om ca noi.
O, din ce prăbușire nenorocită ne-a izbăvit pe noi Dumnezeu!
14 - El Singur S-a aplecat spre noi...
El ne-a cercetat ranele noastre...
- untdelemnul care este mângâierea Lui cea dulce
și vinul care este mustrarea și îndrumarea Lui cea dreaptă și vindecătoare.
15 - Întâi untdelemnul apoi vinul.
Întâi încurajarea apoi îndreptarea.
Întâi dulceața chemării și dragostei Sale, apoi vinul pocăinței, a mărturisirii... usturarea lacrimilor îndreptării vindecătoare a sufletului nostru îmbolnăvit de toate loviturile păcatului
și infectat de toate stricăciunile aducătoare de moarte.
16 - Nimeni nu ne-ar fi putut mântui altfel.
Fiindcă nimeni în afară de Domnul Isus nu mai era și nu mai fusese căzut ca noi.
Nimeni în afară de El nu mai suia spre Ierusalim,
ci toți coborau spre Ierihon.
17 - Nimeni nu trăise o viață de continuă înălțare spre cele de Sus ca Isus, ci toți erau atrași numai spre cele de jos,
spre cele josnice, infectându-se cu patima lor,
de aceea nimeni altcineva nu putuse să ridice pe om.
18 - Numai Dumnezeu, numai Dulcele Isus, în mila și în iubirea Lui nemărginită, a putut și a venit să ridice pe cel căzut,
pe omul căzut și lumea căzută și sufletul căzut...
aplecându-Se spre el, până la el.
Nimic altceva și nimeni altcineva nu putea să facă aceasta!
19 - O, câtă omenire zace și astăzi în păcate, așteptând ridicarea mântuitoare. Și mulți îi vin numai cu predici,
- dar numai predicile nu pot ridica pe nimeni.
După ani de predici, bieții oameni, parohenii noștri se tăvălesc în aceleași păcate
și pe față și în ascuns...
Numai mărturisirea vie, reală, trăită, poate aduce pe oameni până la Hristos. Și pe Hristos până la oameni.
20 - Numai sfaturile noastre aduse nu îndreaptă nimic.
Numai legile, măsurile și îngrădirile omenești, cât de bune ar fi, nu pot îndrepta nimic.
Ci este și astăzi nevoie de aceiași adâncă înțelegere a stării celor căzuți.
De aceiași aplecare plină de conștiința iubirii și a milei față de nenorocirea bieților oameni căzuți.
De mărturisitori cu fapta și cu adevărul, care să se poată apleca spre nenorocirea semenului căzut
și pe care sufletele căzute să le simtă că sunt așa.
O Dumnezeule Milostiv, trimite-le astfel de suflete mărturisitoare.
Amin.