Nevoia cea mai mare
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropierea simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare care singură îi poate ridica.
Numai faţă de un astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvăluie rănile şi îşi vor arăta durerile lor cu încredere.
Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă,
iar mustrarea se urmează cu îndreptarea.
2 - Dragă suflet de păstor şi părinte - cum te porţi tu oare cu cei căzuţi din casa ta, din familia ta, din biserica ta?
Te porţi oare numai cu asprime şi cu lovituri?
Ori cu nepăsare, cu judecată şi cu nebăgare de seamă?
Sau te porţi cu bunătatea mântuitoare a Samariteanului Milostiv?
Aşa Se va purta şi Dumnezeu faţă de tine!
3 - De câte ori te-ai aplecat tu până la starea copilului tău sau a părintelui tău, ori până la starea soţului tău, sau a fraţilor tăi?
Te-ai aplecat cu rugăciune, cu lacrimi, cu fierbinte şi repetată chemare la Dumnezeu, ca să nu se piardă lângă tine aceste suflete?
- Ori nici nu-ţi pasă de ele?
4 - De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui?
De câte ori te-ai aplecat rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat? Cât untdelemn mângâietor şi simţit ai turnat pe ranele lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării curăţitor şi vindecător, îndreptându-se?
Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui
şi datorie a ta!
5 - Cel mai greu de străpuns este zidul urechilor omeneşti.
De multe ori este mai uşor de străpuns un munte sau o stâncă, decât o ureche spre inimă.
6 - Muntele şi stânca tot cedează de la o vreme lovindu-o mereu, - dar urechea multor oameni nu se mai lasă străpunsă niciodată.
Pentru un munte sau o stâncă, sau pentru un zid, chiar şi de fier, ai unelte... şi el se lasă străpuns de uneltele potrivite pentru aceasta,
- dar pentru urechile şi inima omenească, adesea nu mai ştii ce fel de unelte să mai întrebuinţezi.
7 - În mod normal, pentru o ureche, cuvântul clar, adevărat şi cinstit, ar fi de-ajuns să o străpungă,
- pentru ca Adevărul cel curat, dreptarul învăţăturilor sănătoase să ajungă la convingerea minţii,
iar puterea şi dovezile dragostei lui Dumnezeu să înfrângă inima,
- şi pe multe urechi şi inimi, acestea le-au străpuns.
8 - Dar vai, cât de multe din urechile care ani de zile tot aud chemările Cuvântului lui Dumnezeu nu se lasă străpunse de acest Cuvânt, pentru ca el să ajungă la minte şi apoi la inimă spre a le iubi şi salva...
O Dumnezeule, cât de învârtoşate pot fi unele inimi. Şi cât de înfundate unele urechi!
9 - Vai cât de multe suflete se învârtoşează şi se împietresc în aşa fel, că nici sunetele lacrimilor,
nici ascuţişul mustrării,
nici lanţurile pedepsei,
nici îndulcirile celei mai fierbinţi şi simţite stăruinţe,
- nu le pot străpunge.
Până le ajunge blestemul Judecăţii. Şi până le arde flăcările osândei.
Dar ce uşor şi cu câtă plăcere se lasă aceste suflete să fie străpunse de săgeţile ruşinoase ale păcatului şi ale întinăciunii!
10 - Binecuvântate sunt urechile care cedează chemărilor Domnului,
şi lăsându-se străpunse, deschid drumul Adevărului Său spre minte
şi a dragostei Sale spre inimă.
11 - Când mintea se lasă spălată şi înnoită prin învăţătură de Cuvântul Sfânt,
- atunci se naşte omul cel nou, omul cel duhovnicesc, care hrănindu-se apoi din aceste două izvoare prin meditaţie şi prin rugăciune, creşte spre mântuire, modelându-se mereu după Chipul Celui ce l-a făcut.
12 - Cine umblă după învăţătura care este Adevărul şi după dragostea care este Duhul, ajunge să fie binecuvântat cu tot harul ceresc -
una lucrând prin Cuvânt, cealaltă prin părtăşia frăţească,
13 - Străpungerea urechilor era în vremea veche semnul robiei. Când cineva îşi cumpăra un rob, ca semn al stăpânirii asupra lui, îi străpungea urechile şi îl însemna cu semnul său. După aceea robul aparţinea în totul aceluia care i-a străpuns urechile pe totdeauna.
Aşa ne doreşte Dumnezeu să-I fim robi Lui!
14 - Suflete prea scump, tu ai fost răscumpărat de Hristos de la un stăpân monstruos, care era păcatul şi diavolul.
Ai fost răscumpărat cu Scump Sângele Său vărsat pe Cruce,
aşa că tu nu mai eşti nici al vrăjmaşului,
ci eşti al lui Hristos care te-a răscumpărat.
Fii deci al Lui în totul!
Predă-te Lui ca să fii un rob ascultător şi supus lui Dumnezeu,
căci numai El are un drept deplin asupra vieţii şi a sufletului tău, fiindcă te-a răscumpărat cu cel mai mare preţ.
16 - Nu te mai lăsa înşelat de stăpânul blestemat al păcatului, ca să te atragă prin acest lanţ otrăvit la iazul pierzării veşnice.
Primeşte semnul Domnului şi stăpânirea Lui deplină peste întreagă fiinţa ta,
şi răstignindu-ţi firea pământească, în aşa fel ca să nu mai fii robit de el (Gal. 5, 24; 1 Ioan 2, 4).
Să faci mereu numai voia Domnului,
ca un rob supus şi ascultător de Hristos.
O, ce dulce şi fericită este robia aceasta!...
17 - În adâncul inimii mele este desigur numai ceea ce am cel mai preţuit şi cel mai drag pe lume, pentru viaţa mea şi pentru fiinţa mea.
Adâncul inimii mele este locuit şi stăpânit permanent de aceea ce este comoara mea scumpă.
Isus, este Comoara aceasta!
18 - La Comoara pe care o am eu în inima mea, voi cugeta mereu şi mă voi retrage mereu oricând şi oriunde cu plăcere şi cu drag.
Acesteia îi jertfesc munca mea, dragostea mea, bunurile mele, trupul meu, fiinţa mea.
Isus este şi El Singur trebuie să fie Comoara aceasta!
19 - Când în adâncul inimii mele este Hristos, toate bunurile vieţii mele le voi supune numai ascultării de El.
Planurile mele vor avea drept ţintă numai pregătirea şi grăbirea venirii Împărăţiei Lui,
în mine şi prin mine,
până ce va fi totul ca în ceruri şi pe pământ şi până ce va fi ca în fiinţa gândurilor mele şi în fiinţa faptelor mele.
20 - Când fiinţa mea întreagă va fi stăpânită de Hristos, atunci şi munca şi lupta mea vor fi îndreptate întregi numai spre propăşirea Cauzei Domnului şi spre mântuirea semenilor mei (1 Tim. 4, 10).
Cu toate faptele şi toate cuvintele mele voi căuta atunci să servesc numai acest unic gând.
Doamne Isuse, ajută-mă.
Amin.