Când vom iubi pe Dumnezeu
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Când vom iubi pe Dumnezeu, noi vom cugeta mereu numai la găsirea celor mai alese căi şi mijloace, spre a grăbi şi înfrumuseţa tot mai mult stăpânirea lui Hristos în noi şi printre noi,
- prin tot ceea ce ne dă şi prin tot ceea ce ne cere El.
Şi acesta este scopul pe care ni l-a rânduit Dumnezeu, spre Slava Lui şi fericirea noastră veşnică.
2 - Ce minunat este adâncul unei inimi pline de Hristos din străfundul ei până la suprafaţa sa.
Toate cele ascunse ca şi cele arătate ale inimii în care locuieşte Hristos, sunt frumoase, curate şi dulci.
3 - Prezenţa puternică a lui Hristos în adâncul conştiinţei cuiva, face ca fiecare faptă şi fiecare cuvânt al acestuia să izvorască dintr-o inimă plină de curăţie, de respect, de modestie, de bun simţ, de iubire şi de adevăr.
4 - Vai ce grozăvie şi ce pierdere,
ce ruşine şi ce blestem, este viaţa acelui om în fundul inimii căruia nu stăpâneşte Legea Domnului ci legea păcatului,
nu Legea lui Hristos ci legea lui Satana.
O astfel de inimă este o preînchipuire a iadului - şi o anticameră a lui.
5 - Din gura omului stăpânit de Satana nu vor ieşi decât cuvinte de ruşine, de prostie, de nebunie, de mânie şi de nimic.
Din condeiul lui nu vor ieşi decât necredinţă, deşertăciuni, aţâţări desfrânate, blasfemii, trădări, trufii şi mârşăvii.
Căci din prisosul inimii vorbeşte gura
şi scrie condeiul.
6 - Din faptele omului satanic ies silniciile, uciderile, ruinele, scrumul, gemetele, lacrimile, suferinţele, pentru toţi cei chinuiţi de el.
Înaintea lui merg presimţirile rele, groaza apropierii lui, spaimele, alarma şi neliniştea.
Iar în urma lui, zdrobirile de inimă, de vieţi, de iubiri, de căsnicii, de nevinovăţie, de frăţietate, de tot ce are omul şi omenirea mai frumos.
Omul satanic este una şi unul cu diavolul.
7 - Până nu ştie nimeni când în timp, se întind nenorocirile duse de omul răului,
şi până nu ştie nimeni unde, în urma unui astfel de om al diavolului, rămâne o nemărginită scârbă până şi în lucrurile neînsufleţite de care s-a atins fiinţa lui blestemată
şi păcatul lui nimicitor.
8 - Vezi dacă nu cumva în mintea ta stăpâneşte păcatul prin legea trupului roditoare de nelegiuire şi aducătoare de moarte (Rom. 7).
- Dacă este aşa, aleargă îndată la Domnul Isus,
cazi sub Crucea Lui cu lacrimi amare de pocăinţă rugându-L să te scape şi să-ţi înnoiască cuvântul tău, viaţa ta, fiinţa ta, toate ale tale, aşezându-Se El în inima ta, Stăpânul deplin şi pe totdeauna.
Ca viaţa ta să devină o binecuvântare şi viitorul tău să devină fericit.
Aşa să-ţi ajute Dumnezeu.
9 - Grija de cel sărac, bunătatea şi preocuparea faţă de el, milostenia făcută săracului, adică binefacerea, - este unul din cele nouă mărgăritare care împodobesc cununa roadelor Duhului Sfânt (Gal. 5, 22).
Şi ce frumos străluceşte acest mărgăritar în curând o frunte şi o inimă omenească!
10 - Binefacerea, acest scump rod al Duhului Sfânt, a strălucit aşa de frumos în cununa virtuţilor Bisericii Creştine de la începutul ei.
Împreună cu celelalte surori dulci ale sale.
Ce durere este că ea apare acum din ce în ce tot mai rar în viaţa de astăzi a credincioşilor!
11 - Sfinţii apostoli ai Domnului, care fuseseră crescuţi şi învăţaţi de Însuşi Mântuitorul în mila faţă de cei lipsiţi, trăiau puternic în această virtute. Această sfântă grijă de săraci, apostolii o puteau deprinde zilnic de la Domnul Isus, care trăia în mijlocul lor. Şi ce bogaţi erau săracii cei darnici de atunci.
Dar vai ce săraci suntem noi cei zgârciţi de astăzi!
12 - Sfinţii apostoli au crescut în virtutea dărniciei creştine pe toţi cei care se adăugau la numărul lor,
- şi cărora le încredinţau mai departe această Dumnezeiască grijă pentru săraci, pe care ei o primiseră de la Mântuitorul.
O, ce fericire era atunci când nimeni nu ducea lipsă de nimic!
Numai dragostea ştie să facă adevărata dreptate.
13 - Grija de săraci era pentru primii creştini o sfântă răspundere faţă de Domnul.
- Şi plini de atenţie şi-o încredinţau mereu mai departe, unii altora (Fap. Ap. 11, 30; Gal. 2, 10).
Dar ei, mai ales toţi fraţii şi surorile cu aceeaşi grijă atentă şi-o şi îndeplineau (Fap. Ap. 24, 17; Rom. 15, 25-28; 1 Cor. 16, 1-2).
14 - Încă de pe Crucea Sa, Domnul nostru Isus Hristos, a încredinţat pe sfânta Lui Mamă, în grija ucenicului iubit,
tot aşa cu o astfel de atenţie duioasă a încredinţat Bisericii Sale pe cei săraci.
15 - Acele vremi binecuvântate, de la începutul Bisericii, pline de căldura iubirii lui Hristos în tot ce se făcea, - erau atât de rodnice şi atât de fericite,
pentru că împlinind cu scumpătate cuvântul milei de săraci, grija de aceste suflete iubite de Domnul, era vie şi îmbelşugată, dulce şi binevoitoare.
16 - Lipsurile şi nenorocirile încep numai atunci când lăcomia şi zgârcenia ajung să sugrume binefacerea şi milostenia dintre fraţi, adică pe aceste două jertfe care sunt cele mai plăcute Domnului.
17 - Din grija pentru cei săraci au apărut în omenire pentru prima dată prin Biserica Creştină aşezăminte de binefacere ale spitalelor, orfelinatelor, azilurilor pentru bătrâni, pentru orbi, pentru surdo-muţi şi pentru orice fel de neajutoraţi.
Numai dragostea lui Hristos - a putut şi poate face asta!
18 - Ce minunată este dragostea adusă în viaţa omenirii întâia dată de Hristos,
iar apoi continuată mai larg şi mai pe larg, de Evanghelia şi de Biserica Sa.
Acesta este Duhul lui Hristos pe care dacă cineva nu-L are - nu este al Lui.
19 - Dragul meu, oare tu ai în inima ta şi în purtările tale, dragostea de săraci?
De săracii trupeşti şi de săracii cu sufletul?
Cum ajuţi tu pe cei lipsiţi?
Cum îi primeşti pe cerşetori, strigând sau ocărând sau binevoitor?
- ori cu milă şi dragoste, ca pe un semen în Hristos?
20 - Cum primeşti pe străinii şi pe oaspeţii călători?
Îi primeşti cu masa ta şi cu aşternutul tău, sau cu batjocurile, cu silă şi cu uşile tale încuiate?
Cum îi ajuţi tu pe ai Domnului? Şi cât pui deoparte din câştigul tău pentru binefaceri? (1 Cor. 16, 1-2).
Domnul să-ţi ajute ca să faci asta aşa cum a făcut El.
Amin.