Când vom iubi pe Dumnezeu
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Când vom iubi pe Dumnezeu, noi vom cugeta mereu numai la găsirea celor mai alese căi și mijloace, spre a grăbi și înfrumuseța tot mai mult stăpânirea lui Hristos în noi și printre noi,
- prin tot ceea ce ne dă și prin tot ceea ce ne cere El.
Și acesta este scopul pe care ni l-a rânduit Dumnezeu, spre Slava Lui și fericirea noastră veșnică.
2 - Ce minunat este adâncul unei inimi pline de Hristos din străfundul ei până la suprafața sa.
Toate cele ascunse ca și cele arătate ale inimii în care locuiește Hristos, sunt frumoase, curate și dulci.
3 - Prezența puternică a lui Hristos în adâncul conștiinței cuiva, face ca fiecare faptă și fiecare cuvânt al acestuia să izvorască dintr-o inimă plină de curăție, de respect, de modestie, de bun simț, de iubire și de adevăr.
4 - Vai ce grozăvie și ce pierdere,
ce rușine și ce blestem, este viața acelui om în fundul inimii căruia nu stăpânește Legea Domnului ci legea păcatului,
nu Legea lui Hristos ci legea lui Satana.
O astfel de inimă este o preînchipuire a iadului - și o anticameră a lui.
5 - Din gura omului stăpânit de Satana nu vor ieși decât cuvinte de rușine, de prostie, de nebunie, de mânie și de nimic.
Din condeiul lui nu vor ieși decât necredință, deșertăciuni, ațâțări desfrânate, blasfemii, trădări, trufii și mârșăvii.
Căci din prisosul inimii vorbește gura
și scrie condeiul.
6 - Din faptele omului satanic ies silniciile, uciderile, ruinele, scrumul, gemetele, lacrimile, suferințele, pentru toți cei chinuiți de el.
Înaintea lui merg presimțirile rele, groaza apropierii lui, spaimele, alarma și neliniștea.
Iar în urma lui, zdrobirile de inimă, de vieți, de iubiri, de căsnicii, de nevinovăție, de frățietate, de tot ce are omul și omenirea mai frumos.
Omul satanic este una și unul cu diavolul.
7 - Până nu știe nimeni când în timp, se întind nenorocirile duse de omul răului,
și până nu știe nimeni unde, în urma unui astfel de om al diavolului, rămâne o nemărginită scârbă până și în lucrurile neînsuflețite de care s-a atins ființa lui blestemată
și păcatul lui nimicitor.
8 - Vezi dacă nu cumva în mintea ta stăpânește păcatul prin legea trupului roditoare de nelegiuire și aducătoare de moarte (Rom. 7).
- Dacă este așa, aleargă îndată la Domnul Isus,
cazi sub Crucea Lui cu lacrimi amare de pocăință rugându-L să te scape și să-ți înnoiască cuvântul tău, viața ta, ființa ta, toate ale tale, așezându-Se El în inima ta, Stăpânul deplin și pe totdeauna.
Ca viața ta să devină o binecuvântare și viitorul tău să devină fericit.
Așa să-ți ajute Dumnezeu.
9 - Grija de cel sărac, bunătatea și preocuparea față de el, milostenia făcută săracului, adică binefacerea, - este unul din cele nouă mărgăritare care împodobesc cununa roadelor Duhului Sfânt (Gal. 5, 22).
Și ce frumos strălucește acest mărgăritar în curând o frunte și o inimă omenească!
10 - Binefacerea, acest scump rod al Duhului Sfânt, a strălucit așa de frumos în cununa virtuților Bisericii Creștine de la începutul ei.
Împreună cu celelalte surori dulci ale sale.
Ce durere este că ea apare acum din ce în ce tot mai rar în viața de astăzi a credincioșilor!
11 - Sfinții apostoli ai Domnului, care fuseseră crescuți și învățați de Însuși Mântuitorul în mila față de cei lipsiți, trăiau puternic în această virtute. Această sfântă grijă de săraci, apostolii o puteau deprinde zilnic de la Domnul Isus, care trăia în mijlocul lor. Și ce bogați erau săracii cei darnici de atunci.
Dar vai ce săraci suntem noi cei zgârciți de astăzi!
12 - Sfinții apostoli au crescut în virtutea dărniciei creștine pe toți cei care se adăugau la numărul lor,
- și cărora le încredințau mai departe această Dumnezeiască grijă pentru săraci, pe care ei o primiseră de la Mântuitorul.
O, ce fericire era atunci când nimeni nu ducea lipsă de nimic!
Numai dragostea știe să facă adevărata dreptate.
13 - Grija de săraci era pentru primii creștini o sfântă răspundere față de Domnul.
- Și plini de atenție și-o încredințau mereu mai departe, unii altora (Fap. Ap. 11, 30; Gal. 2, 10).
Dar ei, mai ales toți frații și surorile cu aceeași grijă atentă și-o și îndeplineau (Fap. Ap. 24, 17; Rom. 15, 25-28; 1 Cor. 16, 1-2).
14 - Încă de pe Crucea Sa, Domnul nostru Isus Hristos, a încredințat pe sfânta Lui Mamă, în grija ucenicului iubit,
tot așa cu o astfel de atenție duioasă a încredințat Bisericii Sale pe cei săraci.
15 - Acele vremi binecuvântate, de la începutul Bisericii, pline de căldura iubirii lui Hristos în tot ce se făcea, - erau atât de rodnice și atât de fericite,
pentru că împlinind cu scumpătate cuvântul milei de săraci, grija de aceste suflete iubite de Domnul, era vie și îmbelșugată, dulce și binevoitoare.
16 - Lipsurile și nenorocirile încep numai atunci când lăcomia și zgârcenia ajung să sugrume binefacerea și milostenia dintre frați, adică pe aceste două jertfe care sunt cele mai plăcute Domnului.
17 - Din grija pentru cei săraci au apărut în omenire pentru prima dată prin Biserica Creștină așezăminte de binefacere ale spitalelor, orfelinatelor, azilurilor pentru bătrâni, pentru orbi, pentru surdo-muți și pentru orice fel de neajutorați.
Numai dragostea lui Hristos - a putut și poate face asta!
18 - Ce minunată este dragostea adusă în viața omenirii întâia dată de Hristos,
iar apoi continuată mai larg și mai pe larg, de Evanghelia și de Biserica Sa.
Acesta este Duhul lui Hristos pe care dacă cineva nu-L are - nu este al Lui.
19 - Dragul meu, oare tu ai în inima ta și în purtările tale, dragostea de săraci?
De săracii trupești și de săracii cu sufletul?
Cum ajuți tu pe cei lipsiți?
Cum îi primești pe cerșetori, strigând sau ocărând sau binevoitor?
- ori cu milă și dragoste, ca pe un semen în Hristos?
20 - Cum primești pe străinii și pe oaspeții călători?
Îi primești cu masa ta și cu așternutul tău, sau cu batjocurile, cu silă și cu ușile tale încuiate?
Cum îi ajuți tu pe ai Domnului? Și cât pui deoparte din câștigul tău pentru binefaceri? (1 Cor. 16, 1-2).
Domnul să-ți ajute ca să faci asta așa cum a făcut El.
Amin.