Greutatea de a crede
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Să nu-i învinuim pe alții că nu pot crede și că nu pot face binele acum, - ci să ne aducem aminte câtă vreme din viața noastră am fost și noi așa.
Să ne judecăm mai degrabă pe noi înșine căci și acum, după atâtea experiențe cu Dumnezeu, și după atâta cunoaștere a Cuvântului Sfânt - mai este încă atâta lipsă de credință în viața noastră. Și atâta lenevie sau chiar împotrivire când este vorba de facerea binelui.
2 - De cele mai multe ori unii dintre cei ce își zic credincioși sunt mai răi decât cei fără credință.
Aceasta arată că nu cei ce zic Doamne, Doamne, vor intra în cer, - ci acei care fac voia Tatălui Ceresc.
Și mai arată că nu cei ce se laudă singuri sunt lăudați, ci aceia pe care îi laudă Dumnezeu.
Și faptele lor.
3 - Cu cât moștenim o avuție mai mare decât alții, cu atâta trebuie să se vadă aceasta în felul purtării noastre, mai aleasă decât a lor.
Pentru cunoașterea noastră mai mare decât a părinților noștri și pentru darurile duhovnicești mai multe, - noi suntem nespus mai datori astăzi decât au fost ei ieri.
4 - Din fiecare întâmplare, păstrăm numai ceea ce am învățat din ea.
Din tot trecutul, păstrăm numai ceea ce ne arată cum să ne facem mai frumos și mai vrednic viitorul.
Și de la părinții noștri să păstrăm numai ceea ce ne face să ne creștem mai vrednici pe fiii noștri.
5 - Marea nenorocire a unor oameni este că ei se cred pe ei înșiși mai credincioși decât credința și mai învățați decât învățătura.
Cred că nu ei depind de ele, ci ele depind de ei.
Cred că nu ei trebuie să se supună lor, ci invers.
Cred că nu ei trebuie să le urmeze pe ele, ci ele pe ei.
Astfel de oameni este cu neputință a mai fi salvați.
6 - Cine se așează dincolo de Hristos, este în umbra Lui. Cine se așează dincoace, este în Lumina Sa.
Cine se crede mai presus de credință, o umbrește el pe ea. Cine se așează mai prejos, este luminat el de ea.
Orice întoarcere dinspre Dumnezeu este o prăbușire în întuneric. Orice întoarcere înspre El, este o înălțare în lumină.
7 - Dacă întoarcem spatele soarelui, nu facem decât să ne călăuzim după propria noastră umbră.
Dacă nu credem în Hristos, în cine altul mai putem crede?
Dacă ne lepădăm credința dintâi, - cu ce o mai putem înlocui?
8 - Dacă nu credem în Dumnezeu și nu umblăm călăuziți de Cuvântul Lui - ce rău Îi facem Lui și ce pagubă are El?
este oare păgubit soarele de pe cer, dacă un nenorocit de orb de pe pământ strigă spre el că nu există?
și dacă merge îndărăt și îndărătnic spre prăpastie?
9 - Câte generații trebuie să mai sufere oare, spre a le fi urmașilor îndeajuns experiențele înaintașilor lor?
Ca să nu mai fie nevoie s-o mai facă și ei înșiși, plătind din greu prețul altor experiențe amare, spre a afla ceea ce este aflat demult!
Și spre a descoperi fiecare, ceea ce este demult descoperit!
10 - Cum oare vom putea scuti noi pe fiii noștri care vin după noi, ca să nu plătească ei la rândul lor prețul amar pe care l-am plătit noi pentru că n-am cunoscut vremea cercetării care ni se făcea?
Cum oare îi vom putea face pe ei să învețe din experiența noastră, ceea ce noi înșine n-am învățat din experiențele părinților noștri?
Există oare vreun mijloc prin care un părinte să-l poată feri pe fiul său de nenorocirea spre care el însuși se duce voit?
11 - De ce oare nu putem noi să credem când este atât de normal să crezi, ceea ce minunea și rațiunea ne-o dovedesc că nu este cu putință, decât lui Dumnezeu?
12 - Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea noastră, odată cu moartea și învierea lui Hristos. Și cu pogorârea Duhului Sfânt.
Noi trebuie să facem mai departe, tot ce a mai rămas nefăcut. Adică să credem, să primim și să împlinim, ceea ce a făcut El.
13 - Dumnezeul nostru a făcut atâtea minuni și semne chiar în fața noastră și chiar cu noi înșine - încât în vecii vecilor nu vom avea nici o dezvinovățire dacă nu credem.
Ne-a împlinit atâtea rugăciuni,
ne-a ascultat atâtea dorințe,
ne-a făcut atâta bine, ne-a scăpat din atâtea nenorociri, ne-a ajutat în atâta greutate, ne-a însoțit prin atâtea primejdii...
Nimic n-ar trebui să ne fie nouă mai luminos, mai scump și mai adevărat, ca dragostea și Numele Domnului Dumnezeului nostru.
14 - Să nu putem crede mai cu bucurie și mai cu grabă nimic, decât Cuvântul Domnului Dumnezeului nostru.
Să nu fie pentru noi nimic mai de preț ca voia Lui, ca Lucrarea Lui și Casa Lui de rugăciune
să nu fie în inima noastră și în viața noastră nimic care să nu I-l putem preda și jertfi Domnului Dumnezeului nostru,
fiindcă nici o fericire nu-i mai mare pentru noi decât aceea pe care i-o supunem Lui.
15 - Nu există predestinație. Nu există nimeni rânduit de Dumnezeu mai dinainte la o viață sau la o moarte, la bine sau la rău, la credință sau la necredință.
N-a rânduit Dumnezeu mai dinainte pe nimeni nici la pierzare nici la slavă. Fiecare își alege singur prin voința sa, prin umblarea sa, prin dorința sa, ori pe Hristos ori pe Satana.
16 - Dumnezeu nu înlătură mai dinainte pe nimeni de la mântuire, căci El ne-a iubit și ne iubește în aceeași măsură pe toți oamenii fiindcă toți suntem lucrarea Mâinilor Lui.
Nimeni n-are dreptate când spune că față de el Dumnezeu S-a purtat neiubitor, nedrept, nemilostiv. Dacă totuși se pare că unii oameni sunt mai împietriți decât alții, asta nu este din cauză că Dumnezeu a voit ca ei să fie așa,
ci din cauză că ei înșiși voiesc să fie.
17 - Nu Dumnezeu împietrește inima unor oameni, ci ei înșiși se împietresc;
nu Dumnezeu îi înlătură pe unii de la mântuire, ci ei înșiși se înlătură.
Nici Dumnezeu rânduiește mai dinainte la slavă pe cineva, ci acela se face vrednic de aceasta prin ascultarea sa liberă de Hristos.
La Romani 8, 29-30 este scris că Dumnezeu i-a rânduit pe unii la iubire, la slavă și la moștenire veșnică, - dar i-a rânduit numai „pe cei care i-a cunoscut mai dinainte” că vor alege ei înșiși din voința și dorința lor trăirea voii lui Dumnezeu și Calea Crucii lui Hristos pe care după moartea lor, vor ajunge la aceasta.
18 - A crede, toți oamenii pot. Nu există nimeni căruia Dumnezeu să nu-i fi dat însușirea de a crede, dacă vrea să creadă.
Cui nu i-a dat nici o însușire, Dumnezeu nici nu-i pretinde nimic,
cui i-a dat puțin, puțin i se va cere. Dar cui i s-a dat mult nu i se va cere tot puțin, i se va cere după cum a primit.
Credința este un dar care obligă, fiindcă are o făgăduință.
Dar obligația este tot atât de mare cât făgăduința. Cine crede mai puțin, nu o poate dobândi.
19 - Voința noastră este atotputernicia noastră.
Când voim, putem totul. Când nu voim, nu putem nimic,
dar cei mai mulți oameni au o voință amarnică, dezordonată, nechibzuită, necurată, necinstită, necredincioasă.
Voințele de felul acesta, vor face fapte de felul acesta. Și atunci nu-i greu să spui că astfel de oameni sunt rânduiți la pierzare.
20 - Voința sănătoasă și curată, este aceea care are același scop și aceeași Țintă cu Voința Supremă, cu Voința lui Dumnezeu.
O astfel de voință va iubi adevărul și-l va ușura. Va iubi binele și-l va face. Va iubi frumosul și-l va realiza.
Unei astfel de voințe nu-i greu să-i spui că este rânduită la înfierea, la slava și la moștenirea veșnică împreună cu Hristos.
Aceasta este singura alegere după care Dumnezeu a rânduit la osândă și la slavă, - pe cei care i-a cunoscut mai dinainte cum vor fi. Cum vor voi ei să fie.
De aceea atât pentru pierzarea cât și pentru slava sa, omul însuși se rânduiește pe sine, după ascultarea sa de bună voia lui.
O Dumnezeule al Răsplătirii Veșnice, ajută-ne pe toți să dorim Slava și Împărăția Ta. S-o alegem, s-o dorim și să suferim pentru Ea, până ce o vom moșteni.
Amin.