Lumina şi ordinea
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Cel dintâi lucru pe care l-a făcut Dumnezeu după Lumină şi din Lumină a fost Ordinea, buna rânduială în tot ce făcuse şi în tot ce avea să facă.
Înainte de ordine era un haos, după cum înainte de Lumină era întuneric. Ordinea nu s-a putut fără Lumină, dar nici Lumina fără Ordine. Numai după aceea a început Viaţa. Nu putea fără ele.
Tot aşa viaţa ta nu poate - n-ar trebui să poată fără acestea!
2 - Oriunde nu este ordine, este dezordine. Şi oriunde este dezordine, - viaţa este o nefericire.
Prin aceasta se vede cei care au Lumina - şi cei care nu o au.
Cei ce au Lumina lui Dumnezeu în ei, aceia au făcut ordine în viaţa lor.
Cei ce nu-L au pe Hristos, duc o viaţă de întuneric, de haos şi de dezordine.
3 - Nu este şi nu poate fi un adevărat credincios în Dumnezeu, acel suflet care nu se străduieşte să trăiască într-o sănătoasă rânduială atât sufleteşte cât şi trupeşte,
atât înăuntru cât şi în afară,
atât în familia sa trupească cât şi în cea duhovnicească.
4 - Domnul nostru Isus Hristos, care în toate ne-a fost Învăţător şi Model, - ne învaţă şi ne arată şi în privinţa aceasta, cât de curată şi ordonată trebuie să ne fie în toate privinţele şi viaţa noastră.
Toată Scriptura este o Carte a Ordinei, o Lege a Ordinei, o oglindă în care privindu-ne să punem mereu în rânduială şi în ordine toate ale noastre.
Ucenicii Domnului Isus au fost totdeauna nişte oameni ai ordinei limpezi şi sănătoase în toată viaţa şi umblarea lor.
5 - Puterea şi dorinţa de a duce o viaţă ordonată stau în primul rând în limpezimea şi tăria încredinţării în Hristos
apoi în buna cunoaştere a voii lui Dumnezeu şi a Ţintei Lucrării Sale.
Iar apoi în dragostea şi în râvna împlinirii acestora.
6 - Cel dintâi loc în care un suflet care a primit Lumina Cerească, pune ordine, este legătura lui cu Dumnezeu.
adevăratul credincios nu va avea nici o dorinţă mai puternică decât să-şi păstreze această pace, printr-o necontenită ascultare şi părtăşie smerită şi curată cu El.
Viaţa în Hristos nu se poate trăi fără aceasta.
7 - După ordinea în legătura sa cu Dumnezeu, al doilea loc în care sufletul credincios pune neapărat în ordine viaţa sa, - este legătura cu semenii săi, şi mai ales cu fraţii săi de credinţă.
Acela care nu are o viaţă ordonată în familia sa duhovnicească, dovedeşte că n-are Lumina din Dumnezeu în el.
8 - Numai trăind în armonie cu Dumnezeu şi cu fraţii, cu familia sa duhovnicească, tot ce primeşte credinciosul adevărat şi tot ce dă altora, - este curat, binecuvântat şi binefăcător.
Fiindcă nu va da nimic - şi nu va primi, - decât ceea ce este spre bine şi nu spre rău. Spre creşterea şi unitatea familiei sale şi nu spre căderea şi dezbinarea ei.
9 - După armonia cu Dumnezeu şi cu fraţii, punerea în rânduială a vieţii noastre cere neapărat ca şi legătura noastră cu ceilalţi oameni să fie în deplină armonie şi sinceritate.
Având o conştiinţă curată şi trează, credinciosul Domnului, se va strădui ca în tot ce face să fie folositor tuturor semenilor săi.
Le va face binele nu pentru a aştepta o răsplată de la ei
ci din dragostea pentru bine, pentru adevăr şi pentru Hristos.
10 - Fiecare om îşi are cadrul său în care îşi desfăşoară viaţa pe pământ
şi fiecare om are stări şi împrejurări diferite de ale celorlalţi semeni ai lui,
dar oricare ar fi locul şi starea fiecăruia dintre noi, trăirea vieţii în ordine cu fraţii, cu familia şi cu toţi semenii, chiar şi cu vrăjmaşii noştri, este o datorie a fiecărui credincios al Domnului.
11 - Fiecare ne împlinim datoria cinstei şi a bunei rânduieli, potrivit cu lumina cerească pe care o avem înăuntrul nostru de la Duhul Sfânt
şi potrivit dorinţei cu care ne rugăm să ne-o putem împlini
şi potrivit voinţei şi silinţei pe care ne-o dăm înaintea lui Dumnezeu fiecare dintre noi, ca să ne-o împlinim.
12 - Dumnezeu şi Conştiinţa noastră ne va judeca măsura în care am dorit, am voit şi am realizat ordinea şi armonia aceasta în viaţa noastră.
Iar în locul unde ne vom petrece veşnicia, va fi pentru noi o răsplată numai pentru felul cum am lucrat potrivit acestei măsuri.
13 - Dacă ar fi totdeauna timp şi lumină, - poate că nici un lucru nu s-ar mai face la vremea sa. Am tot amâna cu toţii şi totul, socotind că mai avem timp.
Dar aşa, dacă nu totdeauna este lumină şi zi la vreme, - fiecare se străduieşte să-şi facă lucrul său până nu vine noaptea. Şi până nu-i trece timpul, când nimeni nu mai poate lucra.
Nebun este acela care gândeşte altfel.
14 - Numai acela care cunoaşte valoarea timpului ştie să-l răscumpere bine şi să-l folosească rodnic.
Ştie acum, - adică de pe când este ziuă şi de pe când poate lucra - nu după ce s-a sfârşit.
Căci multe din pierderile omeneşti se mai pot înlocui, - dar în locul timpului odată pierdut, - nu mai putem face nimic.
15 - Omul chibzuit îşi ştie preţul zilei sale încă înainte de răsăritul ei. Dar cel nechibzuit îl află numai după ce a apus ziua lui.
Omul chibzuit învaţă cum să-şi trăiască viaţa sa încă de pe când şi-o are înainte. Dar cel nechibzuit vede cum ar fi trebuit să şi-o trăiască numai când şi-o are înapoi.
16 - În clipa morţii fiecare om îşi dă seama cum ar fi trebuit să-şi trăiască viaţa lui,
şi seara, fiecare om vede cum ar fi trebuit să se scoale de dimineaţă şi să lucreze toată ziua lui care a trecut.
O, dacă ar crede înainte fiecare om Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă ar vrea de la început să facă ordine în viaţa lui, - cum îl crede în urmă şi cum vede că ar fi trebuit, când viaţa lui este sfârşită!
17 - Numai atâta vreme dovedim că avem pe Hristos în noi, câtă umblăm în lumină şi în ordine.
Îndată ce umbletele noastre nu mai au o dovadă luminoasă şi nici cale ordonată, - noi nu mai suntem fii ai luminii.
În zadar am fost înainte
şi în zadar se laudă şi se înşală singur cel care a căzut acum, chiar dacă el ar fi fost înainte în soare.
Nu ce ai fost înainte are însemnătate - ci ce eşti acuma!
Şi ce vei fi în clipa morţii şi judecăţii lui Hristos.
18 - O, ce multă ocară este aruncată asupra Numelui lui Hristos şi asupra Numelui Lucrării Sale, din pricina celor ce zic că sunt, dar nu sunt. Din pricina celor ce se numesc într-un fel, dar vieţuiesc în alt fel.
Se numesc buni, - dar se dovedesc răi. Se numesc fraţi, dar se dovedesc străini şi vrăjmaşi. Se numesc ucenici, dar sunt farisei.
Să nu ne înşelăm singuri! Sinceritatea şi curăţia, este condiţia fără de care nimeni nu va putea intra în Împărăţia Cerească.
19 - După o faimă bună căpătată ieri, pe când erau ceva, - mulţi caută să-şi ascundă faptele rele astăzi, când au căzut.
Sub meritele de demult, caută să-şi ascundă păcatele de acum.
Până ce nu sunt cunoscuţi - înşală pe fraţi
după ce sunt cunoscuţi - batjocoresc pe Hristos.
Vai de cei ce se înşală singuri, în felul acesta.
20 - Câtă vreme există libertate, - să umblăm cu Dumnezeu şi pentru El. Căci vine vremea când am vrea să mergem - şi nu vom mai putea.
Câtă vreme suntem sănătoşi, - să mergem pe la fraţi, pe la părinţi, pe la săraci, pe la rugăciuni. Căci vine vremea să nu mai putem, - şi atunci cum ne vom bucura că am fost când am putut!
Şi câtă vreme poţi face binele, - fă-l! Căci vine vremea să nu-l mai poţi. Şi ce bine o să-ţi pară că ai făcut acum.
Fă ordine în viaţa ta, pentru că Dumnezeu locuieşte numai acolo unde este lumină, curăţie şi rânduială.
Dumnezeul Rânduielii, fă-ne pe toţi fii ai Tăi.
Amin.