Grija și îngrijorarea
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Cine sădește o vie și să nu-i pese de ea?
Cine are o comoară scumpă și să nu îngrijească veghind tot timpul asupra ei?
Cine are un lucru preaiubit și să nu țină cu scumpătate la el?
Se întâmplă oare ceva cu Lucrarea Domnului, fără voia și fără știrea Lui?
Grijă să avem, aceasta este chibzuința. Dar îngrijorarea nu, - aceasta este neîncredere.
2 - Dacă un fir de păr din capul unui ucenic al Domnului nu cade fără Voia lui Dumnezeu (Luca 12, 7),
- atunci cu atât mai mult când peste întreaga Lucrare a lui Dumnezeu vine o aspră cernere, nu se întâmplă asta prin voia oamenilor. Ci prin Voia și orânduirea lui Dumnezeu.
Atunci să avem grijă pentru toți. Și încredere numai în Dumnezeu.
3 - Scumpe mlădițe curate, să nu vă temeți de nimic. Însuși Domnul pune focul care trece uneori prin via Sa, ca să-i ardă răul și uscăturile.
Cântați atunci, căci după ce va trece focul, nu vor rămâne arși decât mărăcinii.
Vegheați numai ca să nu fiți nici unul din voi uscătură sau mărăcine, ca să nu ardeți.
Dacă sunteți mlădițe roditoare, după arșiță veți înverzi mai frumos. De aceea în ziua aia, cântați.
4 - Credința cuprinde în ea însăși realizarea visurilor ei,
și cu mult înainte, depășirea tuturor munților viitori.
Taina credinței este că ea se încrede total în cuvintele lui Hristos.
Și se bizuiește fără margini, pe Numele Lui.
5 - Când nu vezi nimic înainte, drumul este plin de spaimă, așteptarea este plină de neliniște și inima plină de presimțiri rele.
Dar când vezi limpede tot drumul, când știi sigur tot sfârșitul, când cunoști mai dinainte totul, ca și cum ai fi văzut după, - atunci totul e altfel.
Atunci așteptarea este bucuroasă, pașii siguri și inima plină de tărie.
De aceea sunt fericiți cei ce cred.
6 - Credința privește lucrurile cerești, ea se așează dintru început la sfârșitul lor.
Ea privește din viitor spre prezent și numește lucrurile care nu sunt încă, ca și cum ar fi.
Pentru că ea crezând cuvântul profeției, știe sigur, știe neîndoielnic, știe puternic - că întocmai așa va și fi totul.
Știe sigur că totul este în Mâna cea sigură a lui Dumnezeu.
7 - Acei cuprinși în făgăduința Domnului au înțeles și înțeleg, prin lumina lui Dumnezeu, până la ce înalt grad suferința lor este străbătută de strălucirea unui negrăit de dulce viitor.
Și încredințați de tot acest viitor luminos, omul credinței binecuvântează pe Dumnezeu, fără să se neliniștească de trecătoarele amenințări de azi.
Iată harul fără seamăn de mare al credinței. Ea nu are nici o îngrijorare, fiindcă toată grija a încredințat-o Domnului său.
8 - O, cât de dulce și cât de bună este Inima Domnului. O, cât de gata este dragostea Lui să ierte.
Brațul Lui să cuprindă.
Supărarea Lui să zâmbească.
Mâna Lui să împace.
Bunătatea Lui să uite.
- Numai dacă un strop de lacrimă curată vede în ochii noștri
și un strop de credință sinceră în sufletul nostru.
Și un strop de amară căință în rugăciunea noastră.
Și un strop de dragoste fierbinte în inima noastră pentru El.
9 - Și tu suflet căzut, leneș, nepăsător și stins: nu uita nici tu că Domnul totuși așteaptă și după tine să te trezești și să te ridici, să te înflăcărezi iarăși pentru slujba Lui.
Adu-ți aminte cum erai cândva...
Tu ocupi și acum un loc atât de frumos în via Domnului. Oare numai zadarnic să primești tu atâtea binecuvântări mereu, fără să rostești, fără să dai chiar nimic Domnului tău?
Dar dacă timpul tău sfârșește astăzi, ce te așteaptă pe tine?
10 - Dacă pământul este lumea și dacă sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, - atunci ploaia care o face să rodească este Duhul Sfânt.
Numai atunci o sămânță poate să aducă un rod adevărat în pământul unde este semănată
și numai atunci pâinea pe care o dă, faptele sufletelor care privesc Cuvântul Sfânt
sunt într-adevăr gustoase și hrănitoare.
11 - Binecuvântat este semănătorul iubit de Domnul,
asupra semănăturii căruia El Își dă ploaia Sa, unind astfel harul ceresc cu lucrarea celui ce seamănă.
O, ce binecuvântată roadă iese din această împreună lucrare!
12 - Dovada că o lucrare este după voia și după placul Domnului, este că Domnul binecuvântează rodul.
Acel minunat semănător ar trebui să strige de bucurie, privind cum harul ceresc se revarsă peste sămânța sa făcând-o tot mai multă și mai frumoasă.
Acel semănător ar trebui să nu mai poată de bucurie slăvind pe Domnul pentru asta.
13 - Binecuvântat popor al Oastei Domnului, semănătorul acesta ești tu.
Dă slavă lui Dumnezeu al cărui har face ca orice sămânță a ta să crească.
Și pâinea seminței tale o face să fie atât de gustoasă încât toți străinii, chiar și cei ce te batjocoresc, să vină să se hrănească din ea.
14 - Seamănă mai departe popor smerit și prigonit, Domnul este cu tine și ploaia Lui sub care stai, te va face tot mai smerit și recunoscător, cu cât ești mai încărcat de roade.
Totul este datorită Harului Său.
15 - Învățând smerenia, uită-te mereu numai spre cer cu rugăciune
și spre tine cu lacrimi.
Crengile cele roditoare sunt aplecate.
Și tăcute.
16 - Suflete care înainte nici nu știam că există un Cuvânt al lui Dumnezeu,
nici nu cunoșteam ceva despre Hristos,
nici nu auziseră măcar că ar fi Duhul Sfânt,
nici nu trăiseră în rugăciune,
nici nu gustaseră o cântare sfântă,
nici nu bănuiam ceva despre nașterea din nou,
- după iluminarea adusă de turnarea Duhului Sfânt prin tine, ce semănători binecuvântați - au devenit!
17 - Ferice de voi fericiți părtași ai Duhului Sfânt.
Împliniți și voi cu recunoștință și cu hărnicie datoria pe care o aveți față de harul pe care l-ați primit!
Pentru că răspunderea față de Dumnezeu o aveți după măsura harului pe care l-ați primit.
18 - O, cât de mult face pentru un suflet amărât o veste de bucurie.
Cât de mult face în vremea apăsării și a descurajării o știre îmbucurătoare.
Cât de mult bine le face celor căzuți într-o robie fără nădejde, un cuvânt încurajator!
Cine aprinde o nădejde salvează o viață.
19 - Am cunoscut în vremea apăsării, oameni atât de fără nădejde încât își ziceau întruna: aici vom muri.
În ei înșiși nu mai aveau nici o rază de speranță, ci tot sufletul lor era plin numai de întunericul deznădejdii și descurajării.
Și mulți dintre aceștia deși erau ca niște munți, s-au prăbușit ca niște mușuroaie.
Cine își pierde speranța - își pierde viața.
20 - Oamenii fără speranță nu pot rămâne nici o clipă numai cu ei înșiși.
Lăsați singuri timp mai îndelungat, își pierd mintea.
De aceea acești oameni caută neîncetat pe câte unul din acei care sunt ca un izvor de putere și îmbărbătare pentru ei,
spre a se rezema de el.
Vai de omul fără nădejde când rămâne și singur.
Dumnezeule al nădejdii, nu lăsa pe nimeni deznădăjduit.
Amin.