Nădejde şi înviere
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Este o privelişte cerească să vezi câte unul din acele suflete zdrobite de tot, cum începe să învie şi să se lumineze, la auzirea cuvântului dătător de viaţă al lui Hristos care le umple de nădejde viaţa.
Dar ce puţini pot să împartă cu tărie şi cu seninătate astăzi siguranţa întăritoare a Cuvântului nădejdii, în marea mulţime a sufletelor doborâte de tot.
2 - O, cât de neuitate sunt astfel de privelişti, care numai acolo se pot vedea, unde este mai adâncă noaptea durerii,
când pustietatea se bucură şi cei zdrobiţi se ridică la o viaţă nouă şi plină.
Nu-i sărbătoare mai strălucită ca Învierea asta!
3 - Pentru unii, anii cei mai buni sunt anii copilăriei.
Dar aceşti ani trec aşa de repede, încât nici nu ştii,
- decât din câteva amintiri de pe suflet şi câteva de pe trup,
- că i-ai avut.
4 - Pentru alţii, anii cei mai buni sunt anii tinereţii...
Dar voioşia săritoare şi cântăreaţă a acestor ani, zboară aşa de curând, încât nu rămân din ea decât puţine prietenii
şi multe păcate.
5 - Pentru cei mai mulţi oameni însă anii cei mai buni sunt cei pe care nu i-au trăit încă.
Anii pe care tot mai nădăjduiesc să-i ajungă,
- dar adesea nu-i ajung niciodată.
6 - O, cât de mulţi dintre oameni, când ar putea să-şi folosească anii cei mai buni în felul cel mai bun,
n-au nici minte, şi nici voinţa cu care să-i folosească astfel.
Când vine mintea - anii cei mai buni s-au dus.
7 - O, cât de mare binefacere este să afli un învăţător bun şi o învăţătură bună, la timpul potrivit.
Dar o şi mai mare binecuvântare este când, având aceste daruri, le ştii folosi în felul cel mai cuminte.
8 - Cât de mare har este să-L afli pe Hristos, Învăţătorul Cel mai Bun şi Cuvântul Lui, învăţătura cea mai bună, încă de la începutul vieţii.
Pentru că începând calea vieţii împreună cu El
şi umblând sub îndrumarea Lui,
toţi anii vieţii devin anii cei mai buni. Toate faptele lor sănătoase şi toate amintirile lor pline de frumuseţe...
Dragă suflete, oare tu ce-ai făcut cu anii cei mai buni ai vieţii tale?
9 - Nu există un gând mai binecuvântat,
nu există o hotărâre mai înţeleaptă
şi nu există o stare mai înaltă şi mai de valoare, decât un astfel de gând şi un astfel de om: Gândul de-a umbla smerit.
Şi omul care într-adevăr umblă smerit.
10 - Umblă smerit şi ascultă smerit de Domnul tău şi de Cuvântul Lui...
De fraţii tăi şi de Cuvântul mărturisirii lor,
- pentru ca şi Domnul să nu fie silit să te pedepsească, nici fraţii să te înstrăineze.
Chiar şi dacă ai ajuns la pedeapsa Domnului, învaţă măcar din aceasta, ca să nu ajungi în pedeapsa din care nu mai poate fi scăpare.
11 - Mai înainte de a ajunge în primejdiile şi în valurile prin care va trebui să trecem ca nişte biruitori,
- nouă Hristos ne-a lăsat Cuvântul Său puternic: Nu vă temeţi.
Şi făgăduinţa Sa cea tare: Căci Eu sunt cu voi!
12 - Cât de siguri ar trebui să fim noi de aceste adevăruri!
Cât de puternică încredere ar trebui să avem neîncetat şi fiecare dintre noi în sprijinul pe care ni l-a făgăduit Dumnezeu.
Şi cât de liniştiţi am străbate noi, prin toate necazurile vieţii, dacă nu ne-am îndoi câtuşi de puţin că acesta este chiar aşa.
13 - Iată de ce, oricine vrea mântuirea lui Dumnezeu, trebuie neapărat să ajungă la Hristos. Pentru că Dumnezeu a pus în Fiul Său Isus Hristos toată plinătatea Dumnezeirii Sale (Col. 1, 19).
Şi în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care să poată fi mântuiţi decât El (Fap. Ap. 4, 12).
14 - În multe rânduri şi în multe chipuri a vorbit Dumnezeu oamenilor din cele mai vechi timpuri până astăzi (Evrei 1, 1).
Dar niciodată nu le-a vorbit atât de apropiat şi atât de cutremurător, atât de limpede şi atât de serios ca acum.
15 - Dar dacă n-ai ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu până acum, acum trebuie să asculţi.
Dacă nu te-ai hotărât pentru Hristos până acum, acum trebuie să te hotărăşti.
Şi dacă nu te-ai îngrozit de sfârşitul care te aşteaptă şi dacă n-ai ascultat de Voia lui Dumnezeu până acum,
acum trebuie să te îngrozeşti. Fiindcă şi mântuirea şi pierzarea n-au fost niciodată atât de aproape de tine ca acum.
16 - Din pricina aleşilor lui Dumnezeu, El are o nespus de mare milă şi bunătate chiar şi faţă de casa lor şi de urmaşii lor până cine ştie când.
Nimeni nu se bucură de atât de mare milă şi bunătate din partea lui Dumnezeu, ca familiile şi urmaşii aleşilor Lui.
17 - Faţă de nimeni altcineva pe lume, ca faţă de soţia sau părinţii, sau fiii sau fraţii sau surorile unui credincios ucenic al lui Hristos,
Dumnezeu nu Se arată atât de binevoitor.
Căci toţi ceilalţi au parte aşa de puţin să fie împreună cu omul lui Dumnezeu, dar aceştia sunt cel mai mult cu el.
Totuşi de cele mai multe ori, aceştia sunt cei mai străini.
18 - Toţi ceilalţi sunt mai mult sau mai puţin depărtaţi de omul lui Dumnezeu,
dar ei sunt totdeauna atât de aproape.
Toţi ceilalţi îi aud numai din când în când glasul lui şi îndrumările sale, dar ei au prilejul să le audă totdeauna.
Şi totuşi, de cele mai multe ori, ei sunt acei ce le ascultă cel mai puţin.
19 - Ai lui, au zilnic prilejul să se roage cu el, să cânte cu el, să stea şi să lucreze cu el. Putându-se astfel face împreună cu el părtaşi la o atât de mare slavă şi răsplată de la Dumnezeu în Hristos Isus Domnul nostru.
- Dar vai, cât de puţin înţelege să asculte de Dumnezeu, de cele mai multe ori, chiar casa lui Iacov... chiar familia lui Moise, chiar fiii lui David!
- Spre durerea Domnului şi spre durerea alesului Său.
20 - Suflete preaiubite Domnului, ascultaţi-L pe Domnul şi voi, aşa cum L-a ascultat acela lângă care trăiţi voi acum.
Sau lângă care aţi trăit.
Căci nu-i de-ajuns să faceţi parte cu trupul din casa unui credincios, ci trebuie şi voi înşivă să vă faceţi prin naşterea din nou părtaşi la aceeaşi credinţă ca şi el.
Astfel în curând veţi fi despărţiţi de el
şi nu vă va folosi decât la o mai mare osândă - tot harul care nu l-aţi ştiut folosi când l-aţi avut.
O, Doamne al părinţilor noştri sfinţi, ajută-ne să-i ştim preţui şi urma, ca să ajungem şi noi fericiţi la Tine şi la ei.
Amin.