Foto Traian Dorz

Doamne, ce frumos era

Traian Dorz - Pășunile Dulci

Doamne, ce frumos era,
când pe-ntinsa Ta Lucrare
pe cât ţara cuprindea
tot poporul Tău avea
o iubire şi-o cântare!
Doamne, ce frumoşi pot fi
şi acum şi-ntotdeauna
cei ce pot mereu iubi
şi se pot mereu smeri
şi pot fi în toate una.
Doamne, ce frumos e-atunci
când avem o-nvăţătură
şi-n unirea sfintei munci
ţinem sfintele porunci
c-o iubire şi-o căldură.
Doamne, ce frumos ar fi
dac-am fi ca înainte
dacă gândul s-ar sfinţi
inimile s-ar smeri
şi-ar fi-o dragoste fierbinte.
... Doamne, fă-ne iar să fim
cum ne-au fost părinţii, - una
cu-o credinţă să vestim,
cu-o nădejde să muncim
şi-o iubire-ntotdeauna.