Și în urmă, a zis ucenicilor: Haidem să ne întoarcem în Iudeea.
Dar și zăbovirea își are vremea ei.
O zăbovire prea îndelungată veștejește dragostea, uscă nădejdea și zdruncină credința sufletului!
De aceea nu zăbovi niciodată prea mult de la nici o datorie!
Nu zăbovi când familia te așteaptă cu un ban, cu o pâine, cu un cuvânt iubitor, cu o dovadă de atenție și de iubire!
Nu zăbovi față de soțul tău, față de copiii tăi, față de părinții tăi.
Nu zăbovi ceasuri întregi, sau zile întregi, sau luni întregi, sau ani întregi.
Căci cu durere, ei vor fi siliți să-și refacă viața fără tine, iar locul tău, chiar dacă vei mai întoarce vreodată la ei,
după ce ai zăbovit prea mult,
nu va mai fi poate niciodată cum a mai fost.
Nici în inima lor, nici în casa ta
și ceea ce ai pierdut și tu și ei, nu va mai putea fi recâștigat poate niciodată.
Nu zăbovi, când frații tăi te așteaptă, te cheamă, te roagă cu lacrimi să revii la deplina unitate și părtășie,
și la deplina umblare și trăire în aceeași credință în învățătură,
nu zăbovi față de ei! Și nu sta cu străinul, departe de casa și vatra frățietății tale, lăsându-i pe ai tăi să te aștepte și să stea cu inima îndurerată ani de zile din pricina îndelungatei tale zăboviri!
Nici întoarcerea ta să nu fie cu atâta încetineală încât, după munci istovitoare, abia să se vadă că ai mai făcut un pas.
Căci aceasta va dovedi mai mult sila ta față de ei, decât dragostea ta,
și chiar dacă până la urmă ai reuși să te întorci până la ei, timpul îndelungat pierdut și eforturile prea mari făcute pentru întoarcerea ta, va scădea nespus de mult din bucuria întoarcerii
și va pierde nespus de mult din folosul ei.
Durerea prea îndelungată pe care le-ai produs-o fraților care te-au așteptat, stăruințele lor, lacrimile și timpul lor cheltuit pentru tine, peste măsură de mult, nu se poate să nu atârne greu cândva în fața lui Dumnezeu, spre paguba ta!
De aceea nu zăbovi nici o clipă.
Întoarce-te și spune celor care mai sunt tot cu tine și tot la fel ca tine: haidem să ne întoarcem la cei ce ne așteaptă și cărora le suntem atât de datori.
Am zăbovit destul, ne-au așteptat destul!
Dar voi scumpe suflete pe care Hristos vă așteaptă și vă cheamă și vă dorește de atâta vreme, de ce mai zăboviți?
De ce mai zăboviți departe de Domnul în păcate, în fărădelegi, în nimicuri pierzătoare,
căci vremea este atât de scurtă,
viața atât de trecătoare,
lumea atât de vicleană, Satana atât de tâlhar:
și mântuirea atât de scumpă.
Nu mai zăboviți ci sculați-vă și haideți să vă întoarceți la Domnul care vă așteaptă și vă iubește.
Până încă ziua aceasta nu se va sfârși, întoarce-te și tu, suflete scump, care tot nu te-ai întors la El încă,
întoarce-te, până mai ești încă așteptat, până nu s-a închis ușa Lui și ochii tăi,
până când nu-i pierdut totul, întoarce-te!
Și așa ai zăbovit prea mult, prea mult!
Gândește-te ce bucurie va fi întoarcerea ta la Domnul în mijlocul celor care te iubesc, te cheamă și te așteaptă! Să-ți pară rău din tot sufletul tău pentru timpul zăbovit, pentru că nu te-ai întors mai demult.
Întoarce-te în așa fel încât prin tot ce vei aduce și vei fi între frații și semenii tăi, să-i poți măcar în parte despăgubi de ceea ce i-ai întristat sau i-ai făcut să piardă, cât ai zăbovit departe de ei.
Nu-i nici o bucurie mai mare ca o întoarcere adevărată acolo unde ei au fost atât de mult și atât de demult așteptați.
Domnul și Mântuitorul nostru Cel Bun,
Tu n-ai zăbovit niciodată față de nici unul din noi, atunci când am avut nevoie de ajutorul Tău și de prezența Ta.
Inima Ta cea plină de dragoste față de noi nu ni s-a înstrăinat niciodată. Totdeauna ai întors la timp lângă cei ce aveau nevoie de Tine.
Dar noi Doamne Isuse am zăbovit și zăbovim mereu atât de mult.
Am zăbovit cu întoarcerea noastră la Tine Doamne, atâția ani, făcându-Te să ne aștepți mereu...
iar noi zăboveam în păcate și ticăloșii.
Frații ne așteptau, iar noi zăboveam la străini.
Familia ne aștepta, iar noi zăboveam la păcate.
Ne-a așteptat rugăciunea,
ne-a așteptat pocăința,
ne-a așteptat dragostea,
ne-au așteptat toate faptele bune pe care Dumnezeu le pregătise ca să umblăm în ele, atâția ani,
iar noi nu ne-am sculat cu toată hotărârea să zicem: haidem să ne întoarcem!
Acum a sosit clipa să zicem!
Doamne Isuse, iartă-ne zăbovirea prea îndelungată, primește-ne în brațele Tale dulci
și ajută bunei noastre hotărâri.
Amin.