Şi în urmă, a zis ucenicilor: Haidem să ne întoarcem în Iudeea.
Dar şi zăbovirea îşi are vremea ei.
O zăbovire prea îndelungată veştejeşte dragostea, uscă nădejdea şi zdruncină credinţa sufletului!
De aceea nu zăbovi niciodată prea mult de la nici o datorie!
Nu zăbovi când familia te aşteaptă cu un ban, cu o pâine, cu un cuvânt iubitor, cu o dovadă de atenţie şi de iubire!
Nu zăbovi faţă de soţul tău, faţă de copiii tăi, faţă de părinţii tăi.
Nu zăbovi ceasuri întregi, sau zile întregi, sau luni întregi, sau ani întregi.
Căci cu durere, ei vor fi siliţi să-şi refacă viaţa fără tine, iar locul tău, chiar dacă vei mai întoarce vreodată la ei,
după ce ai zăbovit prea mult,
nu va mai fi poate niciodată cum a mai fost.
Nici în inima lor, nici în casa ta
şi ceea ce ai pierdut şi tu şi ei, nu va mai putea fi recâştigat poate niciodată.
Nu zăbovi, când fraţii tăi te aşteaptă, te cheamă, te roagă cu lacrimi să revii la deplina unitate şi părtăşie,
şi la deplina umblare şi trăire în aceeaşi credinţă în învăţătură,
nu zăbovi faţă de ei! Şi nu sta cu străinul, departe de casa şi vatra frăţietăţii tale, lăsându-i pe ai tăi să te aştepte şi să stea cu inima îndurerată ani de zile din pricina îndelungatei tale zăboviri!
Nici întoarcerea ta să nu fie cu atâta încetineală încât, după munci istovitoare, abia să se vadă că ai mai făcut un pas.
Căci aceasta va dovedi mai mult sila ta faţă de ei, decât dragostea ta,
şi chiar dacă până la urmă ai reuşi să te întorci până la ei, timpul îndelungat pierdut şi eforturile prea mari făcute pentru întoarcerea ta, va scădea nespus de mult din bucuria întoarcerii
şi va pierde nespus de mult din folosul ei.
Durerea prea îndelungată pe care le-ai produs-o fraţilor care te-au aşteptat, stăruinţele lor, lacrimile şi timpul lor cheltuit pentru tine, peste măsură de mult, nu se poate să nu atârne greu cândva în faţa lui Dumnezeu, spre paguba ta!
De aceea nu zăbovi nici o clipă.
Întoarce-te şi spune celor care mai sunt tot cu tine şi tot la fel ca tine: haidem să ne întoarcem la cei ce ne aşteaptă şi cărora le suntem atât de datori.
Am zăbovit destul, ne-au aşteptat destul!
Dar voi scumpe suflete pe care Hristos vă aşteaptă şi vă cheamă şi vă doreşte de atâta vreme, de ce mai zăboviţi?
De ce mai zăboviţi departe de Domnul în păcate, în fărădelegi, în nimicuri pierzătoare,
căci vremea este atât de scurtă,
viaţa atât de trecătoare,
lumea atât de vicleană, Satana atât de tâlhar:
şi mântuirea atât de scumpă.
Nu mai zăboviţi ci sculaţi-vă şi haideţi să vă întoarceţi la Domnul care vă aşteaptă şi vă iubeşte.
Până încă ziua aceasta nu se va sfârşi, întoarce-te şi tu, suflete scump, care tot nu te-ai întors la El încă,
întoarce-te, până mai eşti încă aşteptat, până nu s-a închis uşa Lui şi ochii tăi,
până când nu-i pierdut totul, întoarce-te!
Şi aşa ai zăbovit prea mult, prea mult!
Gândeşte-te ce bucurie va fi întoarcerea ta la Domnul în mijlocul celor care te iubesc, te cheamă şi te aşteaptă! Să-ţi pară rău din tot sufletul tău pentru timpul zăbovit, pentru că nu te-ai întors mai demult.
Întoarce-te în aşa fel încât prin tot ce vei aduce şi vei fi între fraţii şi semenii tăi, să-i poţi măcar în parte despăgubi de ceea ce i-ai întristat sau i-ai făcut să piardă, cât ai zăbovit departe de ei.
Nu-i nici o bucurie mai mare ca o întoarcere adevărată acolo unde ei au fost atât de mult şi atât de demult aşteptaţi.
Domnul şi Mântuitorul nostru Cel Bun,
Tu n-ai zăbovit niciodată faţă de nici unul din noi, atunci când am avut nevoie de ajutorul Tău şi de prezenţa Ta.
Inima Ta cea plină de dragoste faţă de noi nu ni s-a înstrăinat niciodată. Totdeauna ai întors la timp lângă cei ce aveau nevoie de Tine.
Dar noi Doamne Isuse am zăbovit şi zăbovim mereu atât de mult.
Am zăbovit cu întoarcerea noastră la Tine Doamne, atâţia ani, făcându-Te să ne aştepţi mereu...
iar noi zăboveam în păcate şi ticăloşii.
Fraţii ne aşteptau, iar noi zăboveam la străini.
Familia ne aştepta, iar noi zăboveam la păcate.
Ne-a aşteptat rugăciunea,
ne-a aşteptat pocăinţa,
ne-a aşteptat dragostea,
ne-au aşteptat toate faptele bune pe care Dumnezeu le pregătise ca să umblăm în ele, atâţia ani,
iar noi nu ne-am sculat cu toată hotărârea să zicem: haidem să ne întoarcem!
Acum a sosit clipa să zicem!
Doamne Isuse, iartă-ne zăbovirea prea îndelungată, primeşte-ne în braţele Tale dulci
şi ajută bunei noastre hotărâri.
Amin.